Buna Vestire a Domnului
Noua fiică a Sionului
De Salvatore Perrella
Anul acesta, la sfârşitul timpului liturgic al Postului Mare, Biserica celebrează la 26 martie solemnitatea Bunei-Vestiri a Domnului. În Biserica antică, încă din secolul al V-lea, evenimentul întrupării feciorelnice a Fiului lui Dumnezeu, făcută posibilă de acel fiat al Fecioarei din Nazaret, era celebrat în timpul Crăciunului; după aceea, preocupări de exactitate cronologico-teologică au contribuit la fixarea solemnităţii Bunei Vestiri cu nouă luni înainte de 25 decembrie, ziua naşterii Răscumpărătorului la Betleem în Iudeea. Acest eveniment, care celebrează începutul răscumpărării noastre, pune în centrul reflecţiei rugătoare fie acel fiat al Cuvântului, fie acel fiat al Mamei; ambele voite şi făcute posibile de voinţa insondabilă a lui Dumnezeu cu finalitatea de a recupera omenirea la Alianţă şi de a continua astfel colloquium salutis.
În Maria, Duhul a realizat "noua creaţie", care este pe deplin conformă cu proiectul lui Dumnezeu. Credincioşii contemplă cu plăcere în Tota pulchra cea mai înaltă demnitate conferită unei creaturi, uneia dintre ei, şi în cultul marian, în evlavia tandră şi genuină exprimă lauda şi recunoştinţa Bisericii pentru aceste daruri extraordinare. Ca nouă "fiică a Sionului", intrând în alianţa nupţială cu Dumnezeu, a putut să ofere Domnului o adevărată inimă de soţie: frumoasă, primitoare, feciorelnică, jertfelnică, bucuroasă.
Pentru aceasta, afirma Papa Wojtyla într-o cateheză din 1996, "«fiica Sionului» nu mai este pur şi simplu un subiect colectiv, ci o persoană care reprezintă omenirea şi, în momentul Bunei Vestiri, răspunde la propunerea de iubire divină cu propria iubire nupţială". În afară de asta, mergând pe urma capitolului marian din Conciliul al II-lea din Vatican, în special cu enciclica Redemptoris Mater, el a contribuit la aprofundarea figurii teologale a Mariei, arătând-o ca prima discipolă, slujitoare foarte asemănătoare cu Slujitorul-Isus, credincioasă în şi a Fiului care precede poporul lui Dumnezeu în pelerinajul şi în diaconia credinţei. Teza cu privire la forţa şi strălucirea dimensiunii antropologice şi teologale a Femeii lui da îşi are motivaţia sa în faptul că după învăţătura biblică este "frumos" tot ceea ce este conform Cuvântului lui Dumnezeu, voinţei sale, planurilor sale.
În afară de asta, densitatea şi caracterul exemplar al dimensiunii teologale a Fecioarei sunt motivate de unirea strânsă dintre Cristos şi Mamă de o unire înrădăcinată într-o deosebită condiţie supranaturală şi de o slujire înrădăcinată şi susţinută, ca să spunem împreună cu Ioan Paul al II-lea, "de conformitatea specială a amândurora cu voinţa divină". Acel fiat al Mariei este în deplină consonanţă şi dependenţă cu acel fiat al Cuvântului întrupat; rostind asentimentul său în mod liber, conştient şi responsabil, conformându-se cu voinţa divină, Maria asumă atitudinea Fiului lui Dumnezeu devenit om. Frumuseţea şi aspectul concret al Mariei femeie liberă şi curajoasă reies de fapt în momentele fundamentale ale prezenţei şi slujirii sale: la Buna Vestire "rostind «da»-ul său total la proiectul divin, Maria este pe deplin liberă în faţa lui Dumnezeu. În acelaşi timp ea se simte personal responsabilă faţă de omenire, al cărei viitor este legat de răspunsul ei" (Ioan Paul al II-lea, 18 septembrie 1996); la Cana Galileii (cf. In 2,1-12), unde Cristos a săvârşit primul şi prototipul semnelor mesianice ale Împărăţiei şi unde Mama "deşi exercitând o influenţă discretă şi maternă, cu prezenţa sa este, până la urmă, determinantă. Iniţiativa Fecioarei apare şi mai surprinzătoare, dacă se ia în considerare condiţia de inferioritate a femeii în societatea iudaică. De fapt, la Cana, Isus nu numai că recunoaşte demnitatea şi rolul geniului feminin, ci, primind intervenţia Mamei sale, îi oferă posibilitatea de a fi părtaşă la opera mesianică" (Ioan Paul al II-lea, 5 martie 1997); lângă Cruce (cf. In 19,15-27), unde Maria şi femeile "stăteau în picioare", "stăteau drepte". Folosind această expresie, "Evanghelistul intenţionează probabil să prezinte demnitatea şi tăria manifestate în durere de Maria şi de celelalte femei. Îndeosebi faptul de «a sta în picioare» al Fecioarei (...) aminteşte fermitatea ei de neclintit şi curajul extraordinar în înfruntarea pătimirilor. În drama Calvarului Maria este susţinută de credinţă, întărită în decursul evenimentelor din existenţa sa şi, mai ales, în timpul vieţii publice a lui Isus (...). În acest suprem «da» al Mariei străluceşte speranţa încrezătoare în viitorul misterios (...). Speranţa Mariei la picioarele Crucii cuprinde o lumină mai puternică decât întunericul care domneşte în multe inimi: în faţa Sacrificiului răscumpărător se naşte în Maria speranţa Bisericii şi a omenirii" (Ioan Paul al II-lea, 2 aprilie 1997).
În afară de aceasta, în Maria constituită creatură nouă de iubirea ireductibilă a lui Dumnezeu putem găsi rezumată responsabilitatea întregii omeniri; faptul de "a sta" lângă Fiul, ca mamă, slujitoare şi discipolă, o situează ca un model de responsabilitate.
Aceşti ani post-Vatican II au demonstrat că, de fapt, Cuvântul lui Dumnezeu este locul şi ambientul natural pentru o interpretare autentică, potrivită şi mereu actuală a prezenţei şi a semnificaţiei Mamei lui Isus pentru Biserica discipolilor. Locul şi rolul pe care Maria le-a avut, per sola gratia, în evenimentele mesianico-mântuitoare ale Domnului sunt aceleaşi pe care ea trebuie să le aibă în însăşi credinţa şi în însăşi viaţa Bisericii până la parusia Mielului. Sfânta Maria, Femeia lui «da», aminteşte în mod cordial credincioşilor şi Bisericii însăşi că dacă ne lăsăm pătrunşi asemenea ei de Cuvânt devenim, prin Har, reflexii ale singurei Lumini care luminează şi încălzeşte inima şi viaţa, primind de asemenea criteriul de bază cu care să discernem şi să judecăm ceea ce există şi existenţa nu cu aroganţa raţiunii, ci cu strălucirea carităţii agapice, singura care ne va permite să intrăm în marele şi veşnicul sân al lui Dumnezeu; speranţă râvnită de toţi cei care se lasă străbătuţi şi copleşiţi de Cuvântul adevărului şi al vieţii. Motiv pentru care, a afirmat Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri 14 martie 2012: "Maria ne învaţă necesitatea rugăciunii şi ne arată că numai o legătură constantă, intimă, plină de iubire cu Fiul său putem să ieşim din «casa noastră», din noi înşine, cu curaj, pentru a ajunge la marginile lumii şi a-l vesti pretutindeni pe Domnul Isus, Mântuitorul lumii"; unicul în măsură cu Duhul său să ne facă apţi, ca Maria mama sa, de a deveni creaturi ale lui "da".
(După L'Osservatore romano, 25 martie 2012)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
