"Niciun lanţ nu este suficient de puternic pentru a întemniţa o conştiinţă luminată de evanghelie, nicio noapte nu este suficient de lungă pentru a împiedica zorii pe care Domnul îi pregăteşte fiilor săi şi nicio închisoare nu este suficient de adâncă pentru a despărţi omul de iubirea lui Dumnezeu". Leon al XIV-lea l-a evocat pe apostolul Paul în Scrisoarea către Romani (8,35-39) într-un mesaj trimis cardinalului albanez Ernest Simoni şi tuturor celor care au participat la celebrarea euharistică prezidată de cardinal vineri, 31 iulie 2026, dimineaţă, în fostul lagăr de prizonieri de la Spaç (Albania), în memoria celor care au suferit sau şi-au pierdut viaţa acolo.
"Acel loc, întipărit în memoria poporului" Albaniei, "rămâne una dintre cele mai dureroase pagini din istoria sa. Spaç a fost un loc unde mulţi au purtat crucea grea a nedreptăţii", i-a scris papa cardinalului în mesajul citit la sfârşitul Liturghiei. În acesta, pontiful a amintit apoi cum "sângele celor care au suferit şi au murit în acei munţi" a "irigat acel pământ, transformându-l într-o mărturie tăcută de fidelitate, curaj şi speranţă".
Simoni, în vârstă de nouăzeci şi şapte de ani, s-a întors în lagărul unde a petrecut majoritatea celor 18 ani de închisoare "pentru a celebra Jertfa lui Cristos care a transformat Crucea dintr-un semn de moarte într-o făgăduinţă de viaţă", a scris din nou pontiful. De fapt, cardinalul albanez a experimentat faţa persecuţiei din partea regimului comunist care îl condamnase la moarte ca duşman al poporului, pedeapsă comutată ulterior în închisoare în diferite lagăre de concentrare şi muncă forţată. "În închisoare, riscându-mi viaţa de fiecare dată, am săvârşit din memorie liturghia în latină, aşa cum spovedeam şi împărtăşeam în taină": a gătit amestecul de făină pe sobe improvizate şi a folosit strugurii storşi. "Dacă m-ar fi găsit, m-ar fi spânzurat imediat", a spus cardinalul care, la Liturghia de ieri, le-a arătat celor prezenţi casca purtată de un tânăr preot când a coborât în mină. Şi cine ştie, a comentat Leon al XIV-lea referindu-se la evenimentele vremii, "câte rugăciuni se vor fi ridicat către cer din acel loc! Câte invocaţii şoptite în inimă! Câte chipuri, marcate de oboseală şi lipsuri, şi-au încredinţat ultima speranţă Domnului!".
Pentru fiecare dintre acele chipuri, adesea îngropate în locuri anonime, unde nimeni nu le putea jeli sau depune flori, papa s-a alăturat rugăciunii, pentru ca "amintirea lor să rămână vie şi să fie pentru noile generaţii o amintire constantă a demnităţii inviolabile a persoanei umane, a valorii libertăţii şi a angajării pentru pace".
Fabrizio Peloni
(După L'Osservatore Romano, 1 august 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
