|
|
Papa Francisc în rotonda centrală a închisorii "Regina Coeli" din Roma (17 aprilie 2025). © Vatican Media |
Cu ocazia acestui eveniment jubiliar, ascultăm din nou vocile pontifilor preluate din unele discursuri şi întâlniri cu lumea deţinuţilor.
Chiar şi în închisoare, în momentele de întuneric interior, există o lumină care nu se stinge niciodată. Este lumina speranţei, o forţă care - în pofida a tot - se strecoară printre gratii şi însoţeşte dorinţa de a se ridica, deschizând uşi, chiar şi atunci când acestea par complet închise şi încuiate. Jubileul deţinuţilor, care culminează duminică, 14 decembrie 2025, cu o Liturghie în Bazilica "Sfântul Petru" prezidată de Papa Leon al XIV-lea, celebrează tocmai această lumină într-un moment de acum aproape de Crăciun şi de încheierea Anului Sfânt. În istoria recentă a papalităţii, pontifii au avut mai multe întâlniri cu deţinuţii. Vocile papilor, adresate comunităţii din lumea penitenciarelor, sunt mereu legate de cuvintele evangheliei şi, în special, de cele ale evanghelistului Matei: "Am fost în închisoare şi aţi venit la mine". Să reparcurgem câteva dintre aceste momente, punctate de cuvinte pline de iubire evanghelică.
Pius al XII-lea: de la Isus o adevărată eliberare
În scenariul fragil al perioadei de după Cel de-Al Doilea Război Mondial, cu răni adânci care încă zguduiau lumea, Papa Pius al XII-lea a adresat într-un mesaj radio un cuvânt special, contorsionat, de îndemn şi speranţă deţinuţilor. Era anul 1951, iar Papa Pacelli a adresat aceste cuvinte, iluminate de lumina Crăciunului, celor "din instituţiile penale, conduşi acolo pentru a iubi căi de circumstanţe inexplicabile".
Nu mai puţin decât pentru ceilalţi oameni - noi toţi, aici pe pământ, într-un fel, vinovaţi şi închişi - Isus a venit pentru voi pentru a aduce o eliberare mai nobilă şi mai intimă, una care răscumpără de jugul şi de lanţurile patimilor şi ale păcatului către pacea spiritului anunţată în Noaptea Sfântă; una care aduce reînnoirea interioară a vieţii şi răpeşte în lumina restauratoare a unei Epifanii a răscumpărării.
Îmbrăţişarea lui Ioan al XXIII-lea
În 1958, trecuseră câteva săptămâni de la alegerea Papei Ioan al XXIII-lea pe scaunul lui Petru. Papa Roncalli a vizitat închisoarea "Regina Caeli" din Roma. "Mi-am pus - a spus el, adresându-se deţinuţilor - inima aproape de a voastră". În timp ce se îndrepta spre ieşire, Papa Ioan al XXIII-lea a văzut un bărbat desprinzându-se de grupul de deţinuţi. I-a pus pontifului această întrebare: "Cuvintele de speranţă pe care le-aţi rostit sunt valabile şi pentru mine?". Papa s-a aplecat peste bărbat, l-a ridicat, l-a îmbrăţişat şi l-a ţinut îndelung strâns de sine.
Paul al VI-lea şi privirea unei înţelegeri profunde
În 1964, Papa Paul al VI-lea s-a întâlnit cu deţinuţii de la închisoarea "Regina Caeli". Emoţia stârnită de cuvintele Papei Montini a fost amplificată de elocvenţa imaginilor care punctează celebrarea euharistică: "rotonda" închisorii este o capelă împodobită cu flori. Pe peretele central, un mare crucifix domină adunarea. În faţă, privirea se opreşte asupra unei statui a Fecioarei Neprihănite. În discursul său, pontiful a amintit mai întâi semnificaţia vizitei sale.
Să ştiţi că am venit pentru că vă iubesc, că am o simpatie nemărginită pentru voi. Dacă vreodată veţi fi copleşiţi de tristeţea gândului: nimeni nu mă iubeşte, toată lumea mă priveşte cu ochi care umilesc şi mortifică, întreaga societate care m-a închis aici mă condamnă; poate chiar şi cei dragi mie mă privesc cu un reproş insistent: ce ai făcut? Ei bine, amintiţi-vă că eu, venind aici, vă privesc cu profundă înţelegere şi mare stimă. Vă iubesc, nu dintr-un sentiment romantic, nu dintr-o umanitate plină de compasiune; dar vă iubesc cu adevărat pentru că încă descopăr în voi chipul lui Dumnezeu, asemănarea lui Cristos, omul ideal care încă sunteţi şi puteţi fi.
Ioan Paul al II-lea: întotdeauna se poate deveni o persoană nouă
O eliberare este întotdeauna posibilă: este cea spirituală şi morală. Aceasta este ceea ce a subliniat Ioan Paul al II-lea în discursul său adresat deţinuţilor din închisoarea din Viterbo din 27 mai 1984.
Un cuvânt de eliberare. Dacă nu vă pot oferi libertatea fizică, vă pot spune secretul eliberării spirituale şi morale. Şi această libertate, care atinge adâncul inimii umane, se găseşte în Isus, eliberatorul nostru. El s-a prezentat tocmai ca acela care a proclamat "libertatea robilor, eliberarea prizonierilor" (Is 61,1). Cu această misiune, el nu a intenţionat să înlocuiască ordinele stabilite. El a vizat o eliberare mai profundă şi mai adevărată, una interioară. El a voit şi încă vrea să conducă omul din sclavia de sine însuşi, a egoismului, a răutăţii şi a nedreptăţii, la o eliberare autentică, adică la capacitatea de a se schimba, de a se reînnoi interior, de a se "renaşte", de a deveni o persoană nouă. Acest lucru este posibil, se poate întâmpla în orice circumstanţe, ar putea fi miracolul şederii voastre actuale în această casă.
Benedict al XVI-lea şi rugăciunile pentru deţinuţi
Forţa speranţei şi cea a rugăciunii sunt determinante pentru un drum de reconciliere "cu sine, cu ceilalţi, cu Dumnezeu". Papa Benedict al XVI-lea a amintit acest lucru în timpul vizitei sale pastorale la închisoarea Rebibbia din 2011.
Domnul vă va ajuta. Sunt mereu alături de voi în rugăciunile mele. Ştiu că am o obligaţie specială să mă rog pentru voi, aproape să "vă trag spre Domnul", pentru că Domnul ajută prin rugăciunile noastre: rugăciunea este o realitate. De asemenea, îi invit pe toţi ceilalţi să se roage, pentru ca să existe, ca să spunem aşa, un cablu puternic care "vă trage spre Domnul" şi ne leagă unii de alţii, pentru că mergând la Domnul, suntem şi noi conectaţi unii de alţii.
Francisc: de ce ei şi nu eu?
Cuvintele papilor adresate deţinuţilor pot deveni şi întrebări cruciale, întrebări de adresat inimii fiecărui om. Pe 6 noiembrie 2016, Francisc, cu ocazia Jubileului deţinuţilor.
Uneori, o anumită ipocrizie ne împinge să vă vedem numai ca pe nişte oameni care au greşit, pentru care singura cale este cea a închisorii. Eu vă spun: de fiecare dată când intru într-o închisoare, mă întreb: "De ce ei şi nu eu?". Toţi avem posibilitatea de a greşi: toţi. Într-un fel sau altul, am greşit. Şi ipocrizia ne împiedică să luăm în considerare posibilitatea de a ne schimba viaţa: există puţină încredere în reabilitare, în reintegrarea în societate. Dar, în acest fel, uităm că suntem cu toţii păcătoşi şi, adesea, suntem şi noi prizonieri fără să ne dăm seama.
Leon al XIV-lea şi duioşia Tatălui în ochii deţinuţilor
"Cine este fără de păcat să arunce primul cu piatra", citim în Evanghelie. Acolo unde lumea vede numai ziduri şi delicte, se poate întrezări speranţa, milostivirea şi iertarea. "În ochii deţinuţilor - a spus Papa Leon al XIV-lea în timpul călătoriei sale apostolice în Liban - vedem duioşia Tatălui care nu oboseşte niciodată să ierte".
Amedeo Lomonaco
(După Vatican News, 13 decembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
