|
| © Vatican Media |
Nu vom fi niciodată suficient de recunoscători Sfântului Luca pentru că ne-a transmis această parabolă a Domnului (cf. Lc 10,25-37). Ea este şi centrul enciclicei Fratelli tutti, pentru că este o cheie, aş spune cheia pentru a trece de la închidere unei lumi la o lume deschisă, de la o lume în război la pacea unei alte lumi. În această seară am ascultat-o gândindu-ne la migranţi, pe care-i vedem reprezentaţi în această mare sculptură: bărbaţi şi femei de orice vârstă şi provenienţă; şi în mijlocul lor îngerii, care-i conduc.
Drumul care ducea de la Ierusalim la Ierihon nu era un drum sigur, aşa cum astăzi nu sunt sigure numeroasele rute migratorii care traversează deşerturi, păduri, fluvii, mări. Câţi fraţi şi surori se află astăzi în aceeaşi condiţie a călătorului din parabolă? Atâţia! Câţi sunt jefuiţi, despuiaţi şi bătuţi de-a lungul drumului? Pleacă înşelaţi de traficanţi fără scrupule. După aceea sunt vânduţi ca marfă de schimb. Sunt sechestraţi, închişi, exploataţi şi făcuţi sclavi. Sunt umiliţi, torturaţi, violentaţi. Şi atâţia, atâţia mor fără a ajunge vreodată la destinaţie. Rutele migratorii din timpul nostru sunt populate de bărbaţi şi femei răniţi şi lăsaţi pe jumătate morţi, de fraţi şi surori a căror durere strigă în faţa lui Dumnezeu. Adesea sunt persoane care fug de război şi de terorism, aşa cum vedem din păcate în aceste zile.
Şi astăzi, ca atunci, există cei care văd şi trec mai departe, dându-şi cu siguranţă o justificare bună, în realitate din egoism, indiferenţă, frică. Acesta este adevărul. În schimb, ce spune evanghelia despre acel samaritean? Spune că l-a văzut pe acel om rănit şi i s-a făcut milă (v. 33). Aceasta este cheia. Compasiunea este amprenta lui Dumnezeu în inima noastră. Stilul lui Dumnezeu este apropiere, compasiune şi duioşie: acesta este stilul lui Dumnezeu. Şi compasiunea este amprentă a lui Dumnezeu în inima noastră. Aceasta este cheia. Aici este cotitura. De fapt, din acel moment viaţa acelui rănit începe să se ridice, graţie acelui străin care s-a comportat ca frate. Şi astfel rodul nu este numai o acţiune bună de asistenţă, rodul este fraternitatea.
Ca bunul samaritean, suntem chemaţi să devenim aproapele tuturor călătorilor de astăzi, pentru a salva vieţile lor, a îngriji rănile lor, a alina durerea lor. Pentru mulţi, din păcate, este prea târziu şi nu ne rămâne decât să plângem pe mormintele lor, dacă au unul, sau Mediterana a ajuns să fie mormântul. Dar Domnul cunoaşte faţa fiecăruia şi nu-l uită.
Bunul samaritean nu se limitează să-l ajute pe sărmanul călător pe drum. Îl urcă pe animalul său de povară, îl duce la un har şi se îngrijeşte de el. Aici putem găsi sensul celor patru verbe care rezumă acţiunea noastră cu migranţii: a primi, a proteja, a promova şi a integra. Migranţii trebuie primiţi, protejaţi, promovaţi şi integraţi. Este vorba de o responsabilitate pe termen lung, de fapt bunul samaritean se angajează atât la plecare, cât şi la întoarcere. Pentru aceasta este important să ne pregătim în mod corespunzător pentru provocările migraţiilor de astăzi, înţelegându-le desigur aspectele critice, dar şi oportunităţile pe care ele le oferă, în vederea creşterii de societăţi mai inclusiv, mai frumoase, mai paşnice.
Îmi permit să evidenţiez urgenţa unei alte acţiuni, care nu este contemplată de parabolă. Trebuie să ne angajăm toţi să facem mai sigur drumul, aşa încât călătorii de astăzi să nu cadă victime ale tâlharilor. Este necesar să înmulţim eforturile pentru a combate reţelele criminale, care speculează asupra viselor migranţilor. Dar este la fel de necesar să se indice drumuri mai sigure. Pentru aceasta, trebuie să ne angajăm să lărgim canalele migratorii regulamentare. În scenariul mondial actual este evident că este necesar să se pună în dialog politicile demografice şi economice cu cele migratorii în folosul tuturor persoanelor implicate, fără a uita niciodată să punem în centru pe cei mai vulnerabili. Este necesar să se promoveze şi o abordare comună şi coresponsabilă a conducerii fluxurilor migratorii, care par destinate să crească în anii următori.
A primi, a proteja, a promova şi a integra: aceasta este lucrarea pe care noi trebuie s-o facem.
Să cerem Domnului harul de a ne apropia de toţi migranţii şi refugiaţii care bat la uşa noastră, pentru că astăzi "oricine nu este hoţ şi oricine nu trece la distanţă, ori este rănit, ori poartă pe umerii săi vreun rănit" (Fratelli tutti, 70).
Şi acum vom face un scurt moment de tăcere, amintindu-i pe toţi cei care nu au supravieţuit, care şi-au pierdut viaţa de-a lungul diferitelor rute migratorii, şi pe toţi cei care au fost folosiţi, înrobiţi.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
