© Vatican Media
Jubileul Mângâierii. Două femei, două martore ale iertării şi reconcilierii

În timpul Veghii de rugăciune din Bazilica "Sfântul Petru", două soţii şi mame au povestit, cu curaj şi emoţie, parcursul care le-a condus la întâlnirea cu ucigaşii celor dragi ai lor. Lucia Di Mauro astăzi este numită "bunica" de copiii lui Antonio, care a participat la uciderea soţului Gaetano; Diane Foley, care a întâlnit unul dintre jihadiştii care l-au răpit şi apoi l-au ucis pe fiul ei, Jim, jurnalistul american printre primele victime ale ISIS.

Nu este uşor să relatezi doliul, durerea, disperarea şi totuşi două femei - Lucia Di Mauro şi Diane Foley - simt de mult timp datoria de a restitui o naraţiune diferită morţii, de a oferi o licărire din puterea luminii şi a credinţei care le-a mângâiat în cele mai dificile momente ale vieţii lor. Ambele au vorbit despre experienţele lor în după-amiaza de luni, 15 septembrie 2025, în faţa Papei Leon al XIV-lea, în Bazilica Vaticană, în timpul Veghii de rugăciune în Jubileul Mângâierii.

Lucia şi drumul în durere

"Astăzi, în Jubileul Mângâierii, simt puternic legătura între experienţa mea şi acest timp special. Mângâierea nu şterge durerea, dar ne dă forţa de a trece prin ea, de a o transforma, de a reda viaţa la ceea ce părea pierdut". Experienţa Luciei Di Mauro este cea a unei femei al cărei soţ, Gaetano Montanino, un agent de pază în vârstă de 45 de ani, a fost ucis acum 16 ani de patru adolescenţi în timp ce era de serviciu la Napoli. Ea descrie o durere care îi taie respiraţia, descriindu-se ca fiind "îngropată sub o piatră foarte grea". Credinţa o ajută să reziste furiei şi să înfrunte încercarea cu curaj, bazându-se pe experienţa sa ca asistent social, care a condus-o să înţeleagă responsabilităţile adulţilor din spatele acţiunilor acelor tineri. "Ştiam că mai devreme sau mai târziu acei tineri vor fi eliberaţi din închisoare, dar trebuiau absolut să iasă mai buni, pentru a opri lanţul răului. Sângele vărsat nu trebuia să rămână acolo, ci trebuia să genereze renaştere".

Întreruperea lanţului violenţei

Antonio, cel mai tânăr din grup, a intrat în închisoarea Nisida la 17 ani, ispăşind o pedeapsă de 22 de ani, cu puţin timp înainte de a deveni tată. Avea un trecut dificil, pierzându-şi tatăl şi a crescut într-un cartier tulbure. În închisoare, a început un proces de recuperare şi a simţit nevoia să ceară iertare familiei lui Gaetano. "Înainte de a-l întâlni - explică Luisa -, mi-era frică, pentru că mi-l imaginam un monstru. L-am văzut pentru prima dată la o demonstraţie a Libera pe malul mării din Napoli. În faţa mea, am găsit un tânăr tremurând, plângând, implorând iertare, iar singurul lucru posibil era o îmbrăţişare lungă". În acel moment precis, s-a născut procesul de Justiţie Reparatoare, "un drum în care durerea este acceptată şi transformată prin întâlnire, ascultare şi dialog". "Nu este răzbunare - continuă Luisa -, nu este numai iertare, este reconciliere. Înseamnă a restitui demnitate şi viitor". Angajarea Luciei îşi găseşte un cămin în asociaţia Libera a lui don Luigi Ciotti. Ea relatează istoria sa în şcoli, îl însoţeşte pe Antonio în drumul său de renaştere. "Fiecare tânăr care greşeşte, fiecare tânăr care cade - subliniază Lucia - poate să se renască dacă cineva crede în el, dacă cineva îi întinde o mână de ajutor, dacă cineva îi însoţeşte cu adevărat. A ajuta tinerii deţinuţi să-şi schimbe mentalitatea înseamnă a întrerupe lanţul violenţei, a da sens durerii, a reda viaţa".

Diane, o mamă care iubeşte

În mărturia sa, Diane Foley împleteşte relatarea personală a unei mame supuse celei mai dificile încercări - moartea unui fiu - cu durerea Mariei sub cruce, Via Crucis a lui Isus la pătimirea sa. Relatează despre fiul mai mare, James Wright Foley, care a fost răpit în 2012 în timp ce lucra ca reporter de război independent în Siria. "Timp de aproape doi ani - explică ea - a fost înfometat, torturat şi în cele din urmă - public - decapitat în august 2014, pentru că era un jurnalist american şi un creştin". O durere imensă care a avut un prolog când Jim a fost răpit în Libia timp de 44 de zile şi apoi eliberat. La întoarcerea acasă, tânărul părea schimbat, cu o credinţă mai profundă pe care o dezvoltase în captivitate, acea experienţă l-a determinat să continue să dea "o voce celor fără voce". În pofida rugăminţilor mamei sale, Jim a plecat în Siria şi a fost răpit pe 22 noiembrie 2012. Diane relatează despre o lungă tăcere la care refuză să renunţe, căutând ajutor la Washington, la Naţiunile Unite şi în Regatul Unit, în Franţa şi în Spania, deoarece alţi cetăţeni răpiţi de ISIS proveneau din acele ţări.

Speranţă şi vindecare

Nu lipseşte în ea rugăciunea neîncetată, rugându-l pe Dumnezeu să-l salveze pe Jim, dar apoi a primit vestea morţii sale violente. "Eram în stare de şoc, neîncrezătoare. Furia - relatează Diane - creştea în mine: furie faţă de ISIS, faţă de guvernul nostru, faţă de cei care au refuzat să-l ajute". Oricum, în pofida a toate, a continuat să se roage şi, de data aceasta, i-a cerut Domnului să nu fie consumată de furie, s-a adresat Mariei, simţind-o aproape ca o mamă care suferă pentru fiul. Au trecut anii, iar doi dintre jihadiştii care îl răpiseră şi îl torturaseră pe Jim au fost arestaţi şi judecaţi în Virginia. Printre ei se număra şi Alexanda Kotey, care a pledat vinovată şi a cerut să întâlnească familiile pe care le rănise. Conversaţia s-a desfăşurat în mijlocul fricii şi incertitudinii. Diane a relatat cine era Jim, simţind că trăieşte un moment de har. "Duhul Sfânt ne-a permis amândurora să ne ascultăm reciproc, să plângem, să ne împărtăşim istoriile noastre. Alexanda şi-a exprimat mari remuşcări. Dumnezeu mi-a dat harul să-l văd ca pe un păcătos care are nevoie de milostivire, la fel ca mine". După trei săptămâni, Diane a înfiinţat o fundaţie dedicată fiului ei. "Fiecare dintre noi - conclude ea - poartă o cruce. Toţi suferim pentru păcatele noastre, dar atunci când îi invităm pe Isus şi pe Maria să meargă alături de noi, există întotdeauna speranţă şi vindecare".

Benedetta Capelli

(După Vatican News, 15 septembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu