Părintele Hamel, din martiriul său s-a născut un dialog care părea imposibil

© Vatican Media

La zece ani după asasinarea brutală din 26 iulie, când doi fanatici i-au tăiat gâtul preotului francez, mesajul creştin al lui Hamel continuă să inspire speranţă. Cartea "Surorile durerii" este publicată în Italia, relatând prietenia dintre sora preotului, Roseline, şi Nassera Kermiche, mama unuia dintre cei doi atacatori. Cele două femei au decis să-şi înfrunte împreună suferinţele diferite. Jurnalistul Lieven: "O experienţă universală a posibilităţii de a se întâlni mereu".

Blândeţea, simplitatea, curăţia inimii, milostivirea şi persecuţia pentru dreptate, trăite în trupul fragil al unui preot de optzeci şi cinci de ani. Părintele Jacques Hamel întruchipează fericirile evanghelice. Acel preot francez - ucis acum zece ani de doi terorişti, radicalizaţi de aşa-numitul Stat Islamic, pe 26 iulie 2016, în interiorul bisericii sale din Saint-Étienne-du-Rouvray - a fost un făcător de pace. Şi-a trăit credinţa şi slujirea cu sobrietate şi profunzime, în umbra şi seninătatea unei parohii din nordul Franţei, o clădire severă şi transcendentă.

"Pleacă, Satană!"

În acea dimineaţă, tocmai terminase de celebrat Liturghia, în faţa unui mic grup de credincioşi, când a fost atacat sălbatic şi înjunghiat. "Pleacă, Satană!", strigase părintele Jacques înainte de a muri, încercând să-i elibereze pe acei doi tineri de răul care pusese stăpânire pe gânduri şi fapte. Era sărbătoarea sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria, şi chiar în acea zi, la Cracovia, se deschidea Ziua Mondială a Tineretului, celebrată de Papa Francisc. Vestea martiriului părintelui Jacques Hamel a şocat Franţa şi lumea.

Comemorare în Saint-Étienne

Totuşi, exemplul de credinţă al părintelui Jacques Hamel a supravieţuit şi continuă să se exprime în har. Numeroase iniţiative sunt organizate pentru a-i onora memoria şi pentru a se ruga cu ocazia acestei a zecea aniversări, inclusiv două zile de comemorare organizate în acest weekend de dieceza de Rouen şi municipalitatea Saint-Étienne-du-Rouvray. Printre numeroasele evenimente, o conferinţă despre dialogul dintre creştini şi musulmani pe 25 iulie, axată pe educarea tinerilor pentru întâlnirea cu ceilalţi, şi o Liturghie duminică, 26 iulie, prezidată de cardinalul Jean-Marc Aveline, preşedintele Conferinţei Episcopale Franceze.

"Surori ale durerii"

O dovadă a forţei neclintite a spiritului creştin al părintelui Hamel poate fi citită astăzi în cartea Surori ale durerii (Ares-Libreria Editrice Vaticana, traducere de Paolo Piro), scrisă de jurnalistul Samuel Lieven şi două persoane, o femeie catolică şi o musulmană, pe care nu te-ai aştepta să le vezi una lângă alta, dar care au avut dorinţa şi curajul să le întâlnească: Roseline Hamel, sora părintelui Jacques, şi Nassera Kermiche, mama lui Adel, unul dintre cei doi asasini ai preotului, ucis de forţele speciale în timpul operaţiunii de eliberare a ostaticilor pe care îi luaseră.

Un om al conexiunilor

"În viaţa sa discretă de zi cu zi - scrie Lieven - Jacques a fost un om al conexiunilor. Legături cu enoriaşii săi, pentru care a lăsat poarta deschisă până târziu în noapte, în ciuda vârstei sale înaintate. Legături între Dumnezeu şi omenire prin rugăciune. Între Scripturi şi evenimentele actuale, mici şi mari, care îi veneau din ziare şi din conversaţiile cu cei din jur". Iar istoria acestei cărţi şi a acestei prietenii aparent imposibile dintre Roseline Hamel şi Nassera Kermiche este poate astăzi unul dintre cele mai evidente semne ale creştinismului trăit de acel preot tăcut şi mare în umanitatea sa.

O Durere înfruntată împreună

Intervievat de mass-media vaticane, jurnalistul Lieven - fost colaborator la Radio Vatican şi acum jurnalist la La Croix şi director editorial al săptămânalului Le Pèlerin - povesteşte despre prietenia naturală care s-a dezvoltat cu Roseline Hamel, care i-a înmânat primul premiu dedicat fratelui ei la Lourdes în 2018. Apoi, povesteşte frumuseţea unei relaţii de încredere care a crescut în timp şi a dat naştere acestei cărţi, începând din ziua în care Roseline Hamel l-a sunat să-i anunţe: "Nassera este gata". Gata să spună povestea unui alt tip de durere, dar una pe care au înfruntat-o împreună, ca surori.

O experienţă universală

"Încetul cu încetul, mie şi lui Roseline ne-a venit ideea unui dialog - explică Lieven, descriind geneza textului - pentru că eram convins că experienţa lor trebuia împărtăşită cu ceilalţi. Este mai mult decât povestea a două persoane afectate de acest masacru: este o experienţă universală a întâlnirii şi a posibilităţii de a se întâlni mereu, indiferent de nivelul durerii".

Traversând suferinţa

În prefaţa sa, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, patriarhul latin de Ierusalim, afirmă: "Este istoria a ceea ce se întâmplă atunci când durerea nu este nici reprimată, nici negată, ci traversată. Când nu este închisă în sine, ci devine un spaţiu de întâlnire. Când, împotriva oricărei logici, deschide o posibilă cale către speranţă". Istoria a două destine "străbătute de violenţă în cel mai tragic mod posibil" poartă un mesaj puternic, deoarece "Roseline şi Nassera nu vorbesc despre credinţă pentru a convinge, ci pentru a mărturisi că iubirea - clarifică cardinalul - atunci când trece prin durere, poate deveni mai mare decât ceea ce a rănit-o". O iubire care nu se predă în faţa morţii.

"Roseline şi Nassera devin astfel - afirmă Pizzaballa - surori în durere: nu pentru că împărtăşesc aceeaşi istorie, ci pentru că aleg să o călătorească împreună". Şi astfel, această poveste îl interoghează pe cititor, deoarece "se întreabă dacă este încă posibil să crezi în puterea binelui atunci când totul pare să o nege". Şi în concluzie, patriarhul avertizează: "Răul prosperă acolo unde identităţile devin ziduri, iar suferinţa este folosită ca arme".

A da sens

Prietenia acestor două femei care reuşesc, fiecare la vremea lor, să transforme durerea într-un prag nu a fost un parcurs simplu. Nici procesul intern care a dus la decizia de a încredinţa această mărturie paginilor unei cărţi nu a fost simplu. Presiunea mass-media, de la 26 iulie de acum zece ani, a fost foarte puternică. În pofida îngrijorărilor de înţeles, Nassera Kermiche a înţeles la un moment dat că este momentul: "Nassera - explică Lieven - şi-a dat seama că trebuie să o facă şi pentru a da sens la ceea ce nu avea sens: fiul ei, devenit terorist, a ucis un preot nevinovat, un bătrân, efectuând o acţiune complet contrară tuturor preceptelor de educaţie pe care le-a dat atât pentru dragostea copiilor ei. Aşadar, atât pentru familia sa cât şi pentru restul societăţii şi-a dat seama că trebuie să rişte să scrie această carte împreună cu Roseline".

Un dialog profund

Vocile celor trei autori se alternează pe parcursul cărţii. Cartea nu numai că retrăieşte dimineaţa atacului în care părintele Hamel a fost ucis şi unul dintre enoriaşii săi, Guy Coponet, a fost grav rănit, dar îi permite cititorului să exploreze istoriile de viaţă şi durerea celor devastaţi de ferocitatea răului provocat de radicalizarea lui Adel Kermiche. "Mi s-a părut interesant - spune Lieven, explicând principiul din spatele cărţii - să ne întoarcem la viaţa de zi cu zi de dinainte, pentru a înţelege mai bine ce a urmat, mai ales fără a încălca principiul egalităţii dintre cei doi martori. Sub nicio formă, victima nu ar trebui considerată mai importantă decât mama teroristului. Şi, în acest sens, ne dăm seama, în cele din urmă, că ambele sunt victime ale aceluiaşi fenomen: radicalizarea şi intoleranţa, precum şi terorismul care decurge din acestea".

Cine mai mult decât mine?

Două impulsuri interioare fundamentale le-au permis acestor două femei să se întâlnească. Roseline s-a întrebat la început: "Cine poate suferi mai mult decât mine?" şi a găsit puterea să continue în biserica de lângă casa ei, din Armentières, contemplând o statuie a Pietà: "Această femeie a supravieţuit durerii pentru că a păstrat cuvintele de dreptate şi iubire ale Fiului ei. Ce-ar fi dacă Maica Domnului m-ar ajuta să calc pe urmele fratelui meu?". Şi a putut să se întrebe: "Dacă aş fi mama băiatului care mi-a ucis fratele, cât de mult aş suferi?".

Îmbrăţişarea

Pentru Nassera, a cere iertare a fost crucial: "Îmi doream absolut să ne ierte pe amândoi, pe mine şi pe Adel. Era obsesia mea". Dar confruntată cu acea rugăminte de iertare, Roseline, însoţită de monseniorul Dominique Lebrun, arhiepiscop de Rouen, a răspuns: "Nu am venit să te aud cerând iertare, ci ca împreună să încercăm să ne înfruntăm durerea ca soră şi mamă". Apoi îmbrăţişarea.

Un dar

Nu a fost o sarcină uşoară, nici măcar pentru Lieven, să echilibreze perfect diferitele puncte de vedere. Cheia, însă, constă în legătura naturală dintre cei trei autori: "O simplitate, o dorinţă de a vorbi - spune Lieven - de a împărtăşi, care ne face să mergem mai departe în mod natural. Şi apoi ceea ce mă temeam - că nu aveam doi martori la exact acelaşi nivel - s-a dovedit a fi complet fals, pentru că atunci am simţit exact aceeaşi uşurinţă şi încredere cu Nassera pe care am simţit-o cu Roseline". Pentru Lieven, nu a fost un angajament profesional, "ci mai degrabă un fel de dar". Darul "de a fi găsit acest climat de încredere spontană cu unul şi mai târziu cu celălalt a permis ca această carte să existe". Jurnalistul adaugă: "Oricine ar fi, îl las pe placul ghicitorilor. Poate că părintele Jacques Hamel nu a lipsit complet din procesul care a dus la această întâlnire". Un alt dar al său.

Eugenio Murrali

(După Vatican News, 25 iulie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu