© Vatican Media
Anii peruani ai părintelui Prevost petrecuţi ca paroh la Trujillo

Iubirea faţă de tineri care a incendiat inimi şi a schimbat vieţi

În primii ani '90, Robert Francis Prevost a fost paroh al Bisericii "Nuestra Señora de Montserrat" la întemeierea căreia a contribuit în cartierul Monserrate la Trujillo, al doilea cel mai populat oraş din Peru. David Carranza, pe atunci, era puţin mai mult decât un băiat, dar astăzi îşi aminteşte încă în mod clar de acel pastor blând şi zâmbitor care l-a încurajat să participe la tot felul de activităţi, de la cele pur spirituale la cele mai evident recreative: "În toţi anii în care a fost paroh - spune el pentru «L'Osservatore Romano» - am putut trăi îndeaproape umilinţa sa şi slujirea sa, mai ales prin intermediul grupului de tineri numit «Jóvenes Amigos de Cristo», tinerii prieteni ai lui Cristos pe care l-a promovat cu tărie. A fost o perioadă care a marcat definitiv viaţa mea şi credinţa mea."

Raportul viitorului Leon al XIV-lea cu tinerii era marcat mai ales de apropiere, de rugăciune profundă, de capacitatea cu totul specială de a primi, a asculta şi a îndruma. Cuvintele sale, afirmă Carranza, "erau ferme, dar calde. Modul său de a predica ne făcea să simţim că Cristos era cu adevărat prezent printre noi. Nu era numai un preot, era un autentic păstor de oi. Pentru mine a fost un ghid, un punct de referinţă şi, în timp, a devenit un adevărat prieten spiritual".

Ceea ce îi atrăgea pe tinerii şi tinerele din Parohia "Nuestra Señora de Montserrat" spre acel misionar augustinian, cu aerul său ascetic şi senin, era capacitatea sa de a transforma profund existenţele: "El credea cu adevărat în noi. Ne dădea spaţiu, ne înţelegea, ne încuraja să ne asumăm responsabilităţi în Biserică. Nu ne trata ca pe un alt grup, ci ca pe inima unei Biserici vii. Datorită lui, mulţi dintre noi au învăţat ce înseamnă a trăi în comunitate, a împărtăşi credinţa cu bucurie, a organiza reculegeri, a evangheliza." De exemplu, viaţa lui David Carranza a luat o întorsătură cu adevărat neaşteptată: "S-a întâmplat când, în grupul de tineri creat de părintele Prevost, am întâlnit-o pe Cynthia, care este astăzi soţia mea. Ne-am cunoscut împărtăşind credinţa, slujirea, rugăciunea. Ceea ce am trăit a fost atât de autentic, încât astăzi continuăm să mergem în credinţă, educându-ne fiicele cu aceleaşi valori pe care parohul le-a semănat în noi."

Însă Prevost nu a provocat doar revoluţia în inimile şi vieţile tinerilor: sub conducerea sa, întreaga parohie a devenit casa tuturor; s-au format multe grupuri pastorale; structurile sale s-au descentralizat în alte zone ale oraşului; au fost promovate zeci şi zeci de întâlniri de credinţă şi activităţi intense de solidaritate. "Pe scurt - adaugă David -, parohia a încetat să mai fie numai un templu şi s-a transformat într-o comunitate vie, bucuroasă şi angajată. Exemplul părintelui Prevost a trezit în mulţi vocaţia spre Biserică."

În ziua în care noul papă a fost ales, Carranza împlinea 43 de ani şi nu s-ar fi aşteptat niciodată la cadoul extraordinar de a şti că fostul său preot paroh a fost ales: "Am simţit un amestec de uimire, recunoştinţă şi orgoliu. Era imposibil să nu mă gândesc la acele zile ale tinereţii, la omilii, la îmbrăţişările sale, la zâmbetul său afectuos. Am simţit că Duhul Sfânt şi-a pus ochii asupra unui adevărat păstor. Şi nu eram singurul: mulţi dintre cei care îl cunoşteau s-au reunit după mulţi ani pur şi simplu pentru a se ruga pentru el şi a mulţumi. Mulţi au plâns de emoţie. Toţi simţeam că o parte din inima noastră era acolo, la Roma."

Pentru acei tineri care au devenit de mult timp taţi şi mame de familie, Leon al XIV-lea va rămâne mereu părintele Robert, păstorul care i-a învăţat să trăiască evanghelia pentru a zidi împărăţia lui Dumnezeu. "Prevost - conclude Carranza convins - nu este un om al puterii, este un om al Domnului. Cunoaşte provocările comunităţilor mici, ştie ce înseamnă să construieşti de jos în sus. Experienţa sa pastorală, iubirea sa faţă de tineri şi spiritul său augustinian pot da speranţă unei Biserici care are nevoie să se întoarcă la esenţial."

Federico Piana

(După L'Osservatore Romano, 16 mai 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu