© Vatican Media
Parcursul de însoţire al sinodului până la Adunarea eclezială din 2028

O perspectivă creativă pentru a merge împreună

"Să ne rugăm pentru Biserică, chemată să traducă în alegeri concrete discernământul făcut în recenta Adunare sinodală. Mulţumesc Secretariatului General al Sinodului, care în următorii trei ani va însoţi Bisericile locale în această angajare." Cu aceste cuvinte scrise în Angelus de duminica trecută, 16 martie, Papa Francisc trasează drumul Bisericii în următorul trieniu.

Orizontul este faza aplicării unui sinod, deschis atunci când a XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului episcopilor a aprobat Documentul final, la 26 octombrie 2024, prezentându-l Sfântului Părinte. El a declarat că Documentul este părtaş de magisteriul ordinar al Succesorului lui Petru şi cere să fie primit ca atare. Aşadar, fiecare Biserică este invitată să-l întrupeze în contextul socio-cultural în care trăieşte, în stil sinodal, inspirându-se din roadele adunate în faza ascultării, dar lăsându-se stimulată şi provocată de indicaţiile Adunării sinodale. De fapt, prin ea am putut asculta împreună "ceea ce Duhul spune Bisericilor" (Ap 2,7).

Locurile posibilei aplicări a concluziilor sinodului sunt multe: de exemplu, asumarea din partea laicilor şi a consacraţilor, bărbaţi şi femei, de roluri de responsabilitate care nu cer sacramentul Preoţiei; sau experimentarea de forme de slujire şi ministeriu care să răspundă la exigenţele pastorale în diferitele contexte; sau instituirea sau reînnoirea în cheie sinodală a organismelor de participare; sau activarea de procese decizionale bazate pe discernământul eclezial şi adoptarea de practici de dare de seamă şi evaluare în toate dimensiunile vieţii ecleziale.

Însă aplicarea nu se poate limita la fiecare punct, oricât ar fi de pregnant, abstrăgându-l din perspectiva ecleziologică relaţională reieşită din sinod. În inima aplicării există, pe de o parte, îngrijirea relaţiilor dintre toţi membrii poporului lui Dumnezeu (slujitori hirotoniţi, consacraţi şi consacrate, laici şi laice, membri ai asociaţiilor şi mişcărilor şi persoane care trăiesc propriul drum în realităţile parohiale) şi, pe de altă parte, promovarea legăturilor dintre Biserici pornind de la cele mai apropiate, din aceeaşi regiune sau continent, în cheia schimbului de daruri şi a unei catolicităţi departe de un universalism abstract.

În această perspectivă relaţională intră şi spiritualitatea sinodală. Conversaţia în Duh care a animat procesul sinodal nu este o tehnică de animare, ci o experienţă a motorului însuşi al drumului: ascultarea fraţilor şi a surorilor deschide la ascultarea glasului Duhului. Nu este suficient a sta în jurul unei mese rotunde, contează modul în care se primeşte cuvântul celuilalt şi ne lăsăm atinşi de el. Pentru aceasta toţi au o contribuţie de dat dialogului, chiar şi în diferenţa de roluri şi responsabilităţi.

Perspectiva dialogului rămâne centrală în faza aplicării. Mulţi au participat cu entuziasm la început, dar întotdeauna cu teama că vorbele lor ar putea să rămână neascultate sau să se piardă de-a lungul drumului până la Roma. Acum este vorba de a arăta că nu s-a întâmplat, înfruntând împreună provocările găsite atunci, dar pe baza orientărilor elaborate de Adunarea sinodală şi confirmate de Sfântul Părinte.

Este vorba de un parcurs fascinant, dar pe care nu-l facem singuri. Pentru aceasta Sfântul Părinte - citim în partea a doua a frazei de la Angelus - a însărcinat Secretariatul General al Sinodului să-l însoţească, ca să se desfăşoare în manieră sinodală. Este vorba de un proces articulat, trasat de cardinalul Mario Grech, secretar general al Sinodului, în scrisoarea trimisă la 15 martie tuturor episcopilor din lume şi, prin intermediul lor, întregului popor al lui Dumnezeu.

Înainte de toate trebuie reactivate echipele sinodale la diferitele niveluri, care vor fi şi fundamentul aplicării, îngrijindu-se de integrarea efectivă a tuturor componentelor Bisericii: de la comunităţile parohiale la realităţile asociative, la viaţa consacrată. Bisericile care până acum au investit mai puţin pe drumul sinodal vor avea astfel oportunitatea de a recupera parcursul pe care nu l-au făcut.

În al doilea rând, parcursul invită Bisericile să continue să se confrunte şi să meargă împreună: acesta este scopul diferitelor "Adunări de evaluare" prevăzute pentru 2027-2028. Aşa cum subliniază Documentul final, evaluarea nu este o formă de judecată sau de control, ci o oportunitate pentru a ilumina progresele făcute şi a găsi zonele de îmbunătăţire (cf. nr. 100). În această linie se situează şi Adunarea eclezială din 2028: o întâlnire pentru a celebra darurile primite, aşa încât să continuăm să creştem împreună ca Biserică sinodală misionară.

Vor ajunge în acest parcurs şi rezultatele celor zece Grupuri de studiu şi ale Comisiei canoniste, care tratează acele chestiuni reieşite din ascultarea credincioşilor care cer un studiu aprofundat, pentru că implică toată Biserica şi toate Bisericile. Sunt laboratoare de sinodalitate, în care, ca Biserică, învăţăm să tratăm împreună întrebări fierbinţi, chiar dacă asta poate să genereze frustrare în cel care aştepta răspunsuri imediate.

Conţinuturile şi deciziile sunt importante, dar sunt la fel şi modalităţile cu care sunt înfruntate şi mai ales posibilitatea de a trăi experienţă de sinodalitate. Asta trebuie să promoveze Secretariatul General al Sinodului în slujirea sa de însoţire. Sinodalitatea este înainte de toate un stil de Biserică, un mod de a ne relaţiona cu lumea. Structuri şi norme adecvate sunt indispensabile, dar nu sunt suficiente. Numai printr-o experienţă concretă şi împărtăşită de întregul popor al lui Dumnezeu, în varietatea carismelor şi slujirilor sale, vom putea învăţa să-l recunoaştem pe Domnul care ne precedă, ne însoţeşte şi ne conduce.

Cuvintele Papei Francisc la Angelus erau puţine, dar misiunea pe care ne-o încredinţează este mare: a promova o acţiune creativă, pentru ca dinamismul acelui "a merge împreună" să devină tot mai mult stilul obişnuit al Bisericii. În acest mod, Biserica va putea să vestească şi să mărturisească în mod credibil evanghelia în lumea de astăzi.

Giacomo Costa, SJ
secretar special de la prima şi a doua Sesiune
a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului episcopilor

(După L'Osservatore Romano, 20 martie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu