|
| © Vatican Media |
Inimă şi creier
În ultimele timpuri, în afară de studiile ştiinţifice asupra creierului uman (neuroştiinţele fac paşi de uriaşi), este răspândită o campanie de sensibilizare pentru prevenirea sa. Corect.
Unii spun că creierul uman este o operă de artă (dar făcută de cine?). Există unii care spun că toată cultura se sprijină pe creierul nostru (toată, chiar toată?), că acest organ funcţionează plastic, reacţionând la tot ceea ce este expus în lume.
Desigur, este totul foarte interesant şi îngrijirea creierului nostru este fără îndoială un comportament responsabil. Creierul percepe semnalele trimise de lumea externă, le decodifică şi este centrul de control al gândurilor, al memoriei, al limbajului şi al tuturor mişcărilor corpului.
Totuşi, Francesco Fedele, profesor emerit de cardiologie, fost medic primar la Policlinica romană "Umberto I", aşadar, un luminător în domeniul său, afirmă că trupul nostru funcţionează numai dacă motorul său funcţionează, iar motorul trupului este în mod indiscutabil inima.
Recent a publicat o carte Inimi şi motoare (Ed. Antezza, 2024), în care compară inima umană cu motorul unui automobil. Dacă vrem ca maşina noastră să fie mereu eficientă şi să nu ne lase pe drum, trebuie să avem grijă de motorul său, aşadar, să nu-l maltratăm şi, înainte de toate, să facem o întreţinere periodică a componentelor sale.
"La fel ca motorul - scrie Fedele - inima este constituită din componente şi angrenaje care trebuie să fie perfect integre şi sincronizate pentru a asigura funcţia de pompă necesară să satisfacă exigenţele metabolice ale organismului."
Volumul se adresează publicului mai vast şi este ca un vademecum practic despre modul de a face prevenţie şi îngrijire a motorului nostru (sensibilizarea faţă de campania de prevenţie este de mulţi ani în activităţile profesorului Fedele). Aşadar, dacă vrem ca tot corpul nostru (deci şi creierul) să funcţioneze cum trebuie, trebuie să acordăm atenţie maximă inimii.
Ei bine, în timp ce reflectam asupra acestor teme, a fost publicată enciclica Papei Francisc Dilexit nos, despre iubirea umană şi divină a Inimii lui Isus Cristos. Textul a intrat cu piciorul întins între reflecţiile mele. Merge bine creierul, intelectul, merge bine inima, motorul corpului. Dar acum intră în joc o inimă diferită sau o accepţiune diferită despre inimă? Poate că nu, probabil conceptul este acelaşi, adică inima ca motor. Dar în acest caz nu numai motor al corpului, ci al vieţii noastre. Şi inima nu este înţeleasă numai ca organ fizic, ci drept ceva mai profund.
Sfântul Părinte atrage atenţia înainte de toate asupra simbologiei inimii şi desigur in primis a Inimii lui Cristos, care trebuie să fie sustrasă de la o derâdere superficială. Pentru că nu este vorba de o banală reprezentare iconografică, ci exprimă dorinţa profundă de a recunoaşte şi de a ne adresa unui centru absolut şi unificator. Aşadar, fiind credincioşi, contemplând Inima Domnului, ne adresăm unei realităţi fizice.
În afară de asta, enciclica desfăşoară o aprofundare asupra actualităţii, asupra rezonanţei cuvântului inimă în istorie şi asupra modului în care devoţiunea la Inima lui Cristos s-a răspândit în lume de-a lungul secolelor. Iată, astăzi mai mult ca oricând "trebuie să recuperăm importanţa inimii", care în schimb prea des răsună numai ca simplu cuvânt, deformat de mii de utilizări improprii. În timp ce inima, acum şi întotdeauna, în imaginarul tuturor exprimă sinteza a ceea ce suntem, ce gândim, ce dorim, ce alegem.
În inimă locuieşte sinceritatea fiinţei noastre, şi atunci când este adevărul cel mai întunecat şi chinuit. Totuşi, în lumea de astăzi alte elemente par să prevaleze, raţiune, voinţă, libertate, ca şi cum ar fi dezlipite de inimă şi ar acţiona în mod autonom. În timp ce, dacă ne gândim bine, şi aceste mişcări ale sufletului se mişcă înainte de toate în inima noastră. Pentru că "inima configurează identitatea mea spirituală". Şi este de netăgăduit că "inima noastră coexistă cu celelalte inimi care o ajută să fie un tu". De aceea, întotdeauna inima este cea care "mă pune în comuniune cu celelalte persoane". Ca pentru motorul automobilului sau inima/motorul corpului, este importantă şi necesară întreţinerea "inimii", repararea inimilor rănite, lucru care se poate face numai dacă realizează o adevărată comuniune de slujire, care în mod inevitabil ne duce la iubire, energia noastră cea mai intimă şi puternică.
Aşadar, este adevărat că toţi suntem cufundaţi într-o realitate tehnologică şi digitală, dar niciun algoritm nu va putea standardiza vreodată mişcările inimii noastre. Şi dimpotrivă, nu numai că trebuie să avem foarte mare grijă de ea, dar trebuie să admitem că dacă vrem să schimbăm lumea (lucru pe care omul îl încearcă de la începutul timpurilor), putem face asta numai pornind de la inimă.
Nicola Bultrini
(După L'Osservatore Romano, 11 decembrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Editura "Presa Bună": A apărut Dilexit nos, a patra enciclică a Papei Francisc
