În consistoriul din 20 februarie 2001
În urmă cu douăzeci de ani Bergoglio devenea cardinal
De Amedeo Lomonaco
Este 21 februarie 2001. Papa Ioan Paul al II-lea, în omilia cu ocazia consistoriului ordinar public, subliniază că este o zi specială: "Astăzi este sărbătoare mare pentru Biserica Universală, care se îmbogăţeşte cu patruzeci şi patru de cardinali". Printre noii cardinali este şi fostul arhiepiscop de Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio, care va fi ales Suveran Pontif la 13 martie 2013. "Roma «catolică» - adaugă Papa Wojtyła rostind cuvinte deja proiectate în viitor - se adună în jurul noilor cardinali într-o îmbrăţişare călduroasă, având conştiinţa că se scrie o altă pagină semnificativă din istoria sa bimilenară".
O Biserică ce deschide uşile
Cea de acum 20 de ani este o dată îndepărtată, însă încă actuală. "Lumea - afirma Ioan Paul al II-lea în timpul consistoriului din 2001, cel mai numeros din istoria Bisericii - devine tot mai complexă şi schimbătoare". Acea lume, ca aceea de astăzi zdruncinată de pandemie şi de o răspândită cultură a rebutului de mai multe ori denunţată de Papa Francisc, are nevoie de iubire. "Îi este sete de o inimă - scria arhiepiscopul de Buenos Aires în mesajul din 28 martie 2001 adresat comunităţilor educative - care primeşte, care deschide uşile". Îi este sete de o "vindecare a persoanei umane prin iubirea ospitalieră".
O inimă care primeşte
Atunci când în 1998 este numit arhiepiscop de Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio alege să locuiască într-un apartament şi să-şi pregătească cina singur. "Oamenii de aici - a spus odată pentru a explica această decizie - sunt săraci şi eu sunt unul dintre ei". Şi se gândeşte la un program misionar centrat pe comuniune şi pe evanghelizare. În anii în care este arhiepiscop de Buenos Aires, este un păstor foarte iubit în dieceza sa, pe care o străbate în lung şi în lat, şi în metrou şi cu autobuzele. Înainte de a pleca la Roma, în vederea consistoriului din 21 februarie 2001, nu cumpără haină nouă, ci o aranjează pe cea a predecesorului său, Antonio Quarracino, decedat în 1998. Papa Ioan Paul al II-lea îi încredinţează titlul de cardinal al bisericii romane "Sfântul Robert Belarmin", sfântul iezuit şi învăţător al Bisericii.
De la Buenos Aires la Roma
Navigând între omilii şi discursuri rostite de cardinalul Jorge Mario Bergoglio, se intersectează teme şi reflecţii aflate şi în centrul pontificatului. În veghea pascală din 15 aprilie 2001, arhiepiscopul de Buenos Aires sublinia că "trăim într-o situaţie în care avem nevoie de multă amintire". Trebuie "amintită, purtată în inimă marea rezervă spirituală a poporului nostru". Cuvinte care se leagă de invitaţia, exprimată de mai multe ori în timpul pontificatului, de a întări simţul de "apartenenţă la popor", de "a avea amintirea poporului lui Dumnezeu". Într-o scrisoare din 2002 adresată cateheţilor, cardinalul Bergoglio îl citează pe sfântul care va fi un izvor de inspiraţie pentru pontificatul său. "A adora - scrie el în scrisoare - înseamnă a descoperi că suntem fii ai aceluiaşi Tată". "Înseamnă aşa cum a descoperit Sfântul Francisc: să cântăm laudele uniţi cu toată creaţia şi cu toţi oamenii".
Includere sau excludere
În 2003, cu ocazia celebrării lui Te Deum, fostul primat de Argentina subliniază că suntem chemaţi să refuzăm ceea ce în mai multe ocazii, ca pontif, va defini "cultură a rebutului". Includerea sau excluderea celor mai fragili, afirmă la 25 mai în acel an, "defineşte toate proiectele economice, politice, sociale şi religioase. În fiecare zi noi toţi înfruntăm alegerea de a fi buni samariteni sau călători indiferenţi care trec". A păzi este unul din verbele cu care se poate declina pontificatul Papei Francisc. La 25 martie 2004, zi în care se celebrează Ziua Copilului Nenăscut, arhiepiscopul de Buenos Aires exprima speranţa ca Fecioara Maria "să facă să crească în inimile noastre atitudini de duioşie, speranţă şi răbdare pentru a păzi fiecare viaţă umană, în special pe cea mai fragilă, pe cea mai puţin capabilă să se apere".
Calea fraternităţii
Între plăgile pe care Bergoglio le denunţă de mai multe ori când era cardinal, şi după aceea ca papă, sunt cele ale sărăciei şi nedreptăţilor. În 2007, intervenind la Conferinţa de la Aparecida, denunţă dezechilibre tot mai profunde: "Această globalizare ca ideologie economică şi socială - afirmă el - a lovit negativ sectoarele noastre mai sărace". "Cel puternic îl mănâncă pe cel mai slab". În 2008, reflectând asupra temei "Cultură şi religiozitate populară", arhiepiscopul de Buenos Aires subliniază că înaintează "o cultură de moarte". O cultură care duce la o creştere a sărăciei şi la o concentrare a bogăţiilor. Dar şi la fenomene tot mai îngrijorătoare de poluare ambientală, aşa cum se aminteşte în enciclica Laudato si'. O altă trăsătură distinctivă a pontificatului Papei Francisc se leagă de conceptul de fraternitate, în centrul enciclicei Fratelli tutti: "Fraternitatea în iubire aşa cum a trăit-o Isus - afirma cardinalul Bergoglio, la 25 mai 2011, în celebrarea pentru Te Deum - ne alină, face uşor jugul. Dumnezeu nu încetează să ierte".
Ultima omilie a cardinalului
Înainte de a pleca la Roma, pentru conclavul din 2013, arhiepiscopul de Buenos Aires pregăteşte o omilie pe care intenţionează s-o rostească la 28 martie, cu ocazia Liturghiei Crismei. Însă la 13 martie în acel an urcă la scaunul lui Petru. Textul omiliei, nerostite, se roteşte în jurul unui concept fundamental: misiunea Bisericii în periferii. În aceste locuri - se citeşte în text - "trebuie să ieşim pentru a experimenta puterea Domnului". Calea indicată este aşadar aceea a unei Biserici care iese. Şi aceea a "unui drum de fraternitate". Aşa cum aminteşte Papa Francisc la 13 martie 2013 în primul său salut ca pontif: "Acum, începem acest drum: episcop şi popor. Acest drum al Bisericii din Roma, care este aceea care prezidează în caritate toate Bisericile. Un drum de fraternitate, de iubire, de încredere între noi".
(După L'Osservatore Romano, 20 februarie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
