Arhiepiscopul Gallagher pentru sărbătoarea naţională română
În criză un nou început
"Experienţa pandemiei şi izbucnirea războiului din Ucraina, cu efectele sale multiple şi ameninţătoare în toată lumea", i-au făcut conştienţi pe mulţi de fragilitatea vieţii umane şi a siguranţelor sale. Ridicând unele întrebări: "Ce rămâne în toată această incertitudine? Ce poate garanta siguranţa în viaţa mea?". Sunt întrebările pe care şi le-a pus arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru Raporturile cu Statele şi Organizaţiile internaţionale, la omilia rostită joi, 24 noiembrie 2022, în bazilica "Santi XII Apostoli", la Roma, în timpul celebrării euharistice pentru sărbătoarea naţională a României, care este la 1 decembrie.
După ce a prezentat salutul şi binecuvântarea Papei Francisc în amintirea călătoriei sale apostolice din 2019 în ţară, arhiepiscopul s-a inspirat din textele liturgice ale zilelor între sărbătoarea Cristos Rege, duminica trecută, şi începutul Adventului, mâine, în care se vorbeşte despre distrugere şi despre sfârşitul timpurilor. Prelatul a subliniat că universul are "un termen de expirare şi viaţa noastră are sfârşitul său. Chiar dacă adesea preferăm să uităm caracterul tranzitoriu al universului nostru şi al vieţilor noastre, mai devreme sau mai târziu ne aflăm în faţa acestei realităţi". Dar această perspectivă, a avertizat arhiepiscopul, nu trebuie să paralizeze şi să împiedice angajarea pentru o lume mai bună. Asta pentru că "dinamica pe care credinţa creştină o provoacă este rod al celor două elemente ale mesajului apocaliptic: există un sfârşit, dar va fi şi ceva nou care urmează. Şi tocmai viaţa nouă în Dumnezeu ne responsabilizează pentru momentul prezent. Cu cât ne confruntăm cu caducitatea, cu atât avem motive, fiind creştini, pentru a ne ridica şi a înălţa capul".
Aşadar, a şti că există un "termen de expirare" este "un element foarte eficient în viaţa noastră zilnică, precum şi pentru diplomaţie", a remarcat Gallagher amintind că în 2022 România celebrează a 160-a aniversare a diplomaţiei moderne şi întemeierea Ministerului Afacerilor Externe. De fapt, "să ne imaginăm - a exemplificat el - o conferinţă internaţională care discută o problemă fără terminus ad quem. O astfel de conferinţă nu s-ar termina niciodată şi n-ar fi niciodată spaţiu pentru un compromis". Iată aşadar importanţa unui termen de expirare: el "ajută să ne concentrăm asupra căutării unei soluţii şi ne face disponibili de a încheia acorduri care să permită societăţilor noastre să progreseze". În acelaşi mod, a afirmat prelatul, în perspectiva creştină, "ideea responsabilităţii ultime în faţa lui Dumnezeu devine elementul decisiv pentru deciziile morale". Aşa cum de altfel este descris de filozofia scolastică în locuţiunea sub specie aeternitatis ("sub aspectul veşniciei"): adică, "deciziile mele - a explicat Gallagher - şi acţiunile mele la sfârşit vor fi judecate de Dumnezeu, în optica veşniciei, referind responsabilitatea mea la universal. A considera deciziile important sub specie aeternitatis ajută, deoarece ne aminteşte ultima noastră responsabilitate în faţa lui Dumnezeu".
În concluzie, prelatul englez a voit să aducă omagiu cardinalului Agostino Casaroli, înmormântat în bazilică, evidenţiind figura sa "de diplomat al Sfântului Scaun care s-a remarcat prin clarviziune" - contribuind şi la relaţiile bune între Sfântul Scaun şi România - şi de "arhitect al aşa-numitei «Ostpolitik»". El a marcat toată viaţa sa cu "martiriul răbdării", pentru a folosi cuvintele papei Francisc adresate cardinalilor în consistoriul din 27 august, repropuse de arhiepiscop. De fapt, "numai cel care are privirea îndreptată spre «lucrurile din urmă» - a spus Gallagher - poate să fie pe deplin martir, adică martor al semnificaţiei şi al speranţei care susţine viaţa umană şi animă toată realitatea".
(După L'Osservatore Romano, 26 noiembrie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Cu salutul şi binecuvântarea Papei Francisc, Mons. Paul Richard Gallagher a prezidat joi, 24 noiembrie 2022, la Roma, Sfânta Liturghie cu ocazia apropiatei Sărbători Naţionale a României. Prelatul a scos în evidenţă Evanghelia zilei despre nestatornicia lumii şi, succesiv, a vorbit pentru Radio Vatican de generozitatea românilor în criza refugiaţilor din Ucraina. Adina Lovin, de la Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun a evidenţiat, printre altele, a 160-a aniversare a diplomaţiei române moderne. Mai multe detalii în articolul publicat de Vatican News, ediţia în limba română: 1 Decembrie. Paul Richard Gallagher: Românii, un popor primitor şi solidar