Ziua Mondială a Bolnavului ne duce cu gândul la cei care sunt în suferinţă, la cei care sunt loviţi de boală sau neputinţă şi sunt îngrijiţi de alţii în casele lor sau pe paturile spitalelor.
Stând pe patul unui spital, sunt multe lucruri pe care le poţi aprofunda. În primul rând, realizezi că mult din ceea ce nu gândeai cu săptămâni, luni sau ani înainte trăieşti acum în propria persoană; că, în ciuda îngrijirii şi analizelor bune, azi poţi fi sănătos şi mâine... nu se ştie. Nu noi suntem stăpânii vieţii, ci viaţa şi zilele sunt în mâinile Domnului.
Zilele petrecute în spital sunt ocazie de analiză şi de cercetare. Trenul vieţii te poartă cu viteză spre ultima staţie. Eşti mai aproape de sfârşit cum n-ai fost niciodată. Şi atunci te gândeşti la viaţa ta, la ce a fost bun, la ce a fost mai puţin bun şi constaţi, asemenea lui Octavian Goga: "Nu câte au fost îmi vin în minte, ci câte ar fi putut să fie". Te gândeşti la ce ai face dacă ai mai avea o zi, două de viaţă şi începi să faci ce gândeşti: să te îndrepţi spre cel care e plin de bunătate şi îndurare şi să-l rogi să fie cu tine.
Pe patul unui spital realizezi mai mult ca oricând cât de benefic este ajutorul oferit de ceilalţi: prin vizite, rugăciuni, încurajări. Cât de important este să fii înconjurat de rugăciunea celorlalţi, mai ales când eşti prăbuşit, nu te mai poţi ruga sau rugăciunea ta este slabă. Acum, mai mult ca oricând, a venit momentul ca alţii, aşa cum pot, să te sprijine. În inima ta îşi face loc şi creşte recunoştinţa faţă de toţi cei care şi-au făcut timp să-ţi fie alături şi să se roage pentru tine, care au pus în practică acele cuvinte ale Mântuitorului: "Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri" (Mt 18,19).
Zilele dintr-un spital îţi oferă ocazia să intri în contact cu durerile altora. Ascultându-i, îţi dai seama că există suferinţe şi drame mai mari, că de multe ori, aşa cum se zice, "viaţa bate filmul". De-abia atunci înţelegi pe deplin cuvintele apostolului Paul: "Dumnezeu... ne mângâie... pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi, să-i putem mângâia pe cei care se află în vreun necaz" (2Cor 1,4).
Însă mângâierea deplină în boală vine atunci când ştii că doar Mântuitorul te poate înţelege cu adevărat, când peste toate realizezi că el e cu tine, te întăreşte şi-ţi dă putere. Atunci ştii că vorbele spuse odinioară de profetul Ieremia în plângerile sale (3,22) sunt reale: "Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit şi îndurările lui nu sunt la capăt".
Pr. Cornel Cadar
(Din revista "Lumina creştinului", Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXX, nr. 2 (350), februarie 2019, p. 8)
