De Roberta Leone
Singura ţară catolică din continentul asiatic, un arhipelag locuit de indigeni malaezi pe care, pe rând, spanioli şi mauri, americani şi japonezi, i-au dominat. Un suflet occidental cufundat în Marea Chinei, o economie cu două viteze şi o societate despicată între corupţie şi rebeliune, taifunuri şi cutremure, moştenitori de mari averi şi meniños de rua. Pe fundal, amintirea unei victorii spirituale colective, în cele patru zile de la sfârşitul iernii 1986, în care curajul credinţei a respirat în "people power" şi o cotitură non-violentă a smuls ţara din războiul civil. Ce faţă are, astăzi, Filipine şi ce fel de ţară şi cel fel de Biserică îl aşteaptă pe papa Francisc? Răspunde părintele Pierre de Charentenay, iezuit, francez, scriitor de la La Civilt? Cattolica. Expert despre societatea filipineză, de Charentenay este autor al volumului Les Philippines, archipel asiatique et catholique (Lessius éd, 2015).
Părinte, ce fel de ţară va găsi papa Francisc? Ce ce probleme şi ce aşteptări?
"Papa va găsi înainte de toate o ţară traumatizată de catastrofele naturale, care în Filipine sunt foarte frecvente. Ultima este cea din Tacloban (devastată de taifunul Hayan în noiembrie 2013), unde Papa se va opri în cursul vizitei sale. Acesta este primul context. Al doilea este un context social şi politic foarte divizat, cu o sărăcie care cuprinde 20% din populaţie, în pofida unei creşteri economice anuale de 7%, cea mai agresivă din toată Asia. Aşadar, o mare creştere economică, dar o sărăcie şi o inegalitate socială tot mai grave".
Asupra căror teme ar putea să se concentreze atenţia Pontifului?
"Cu siguranţă Papa va aminti drepturile fundamentale ale tuturor indivizilor - cei mai bogaţi şi cei mai săraci - dreptul la demnitatea umană şi la instruire: ţara a făcut un efort mare - şi acesta este un bine - pentru educaţie, cu o instruire primară generală care totuşi nu ajunge încă în ultimele bidonvilles. Cu siguranţă Papa va insista apoi asupra problemei corupţiei, care sufocă dezvoltarea colectivităţii. De exemplu, Manila - care are între 12 şi 14 milioane de locuitori - are numai trei linii mici de metrou. Aceste linii, care trebuie în mod necesar să fie mărite, n-au fost niciodată mărite din cauza corupţiei. În anii recenţi ministrul justiţiei, Leila de Lima, o femeie extraordinară, a folosit trei senatori în măsurile de contrastare a corupţiei şi guvernul filipinez este foarte activ pe acest front".
Corupţie pe de o parte, credinţă creştină pe de altă parte. O altă diferenţă.
"O problemă importantă, tipic filipineză, este cea a evlaviei populare, care are exprimare foarte puternică în diferitele manifestări religioase prezente în ţară, în special în lunile ianuarie şi februarie. Este un sentiment împărtăşit de o porţiune foarte amplă a populaţiei şi este un mare punct de forţă a credinţei. Dificultatea este că această devoţiune nu se transformă în forţă de schimbare socială pentru realizarea valorilor evanghelice. La baza evlaviei populare filipineze este un soi de ritualism care este moştenire directă a dominaţiei spaniole, şi în ritualism există o separare între exprimarea credinţei şi realitatea socială. Astfel, trecerea de la practica evlaviei populare la practica valorilor evanghelice nu se întâmplă".
Aşadar, care sunt nodurile care trebuie înfruntate?
"În tradiţia malaeză, pre-spaniolă, prima solidaritate este cea a familiei şi a clanului, simţul statului nu există. Administraţia şi structurile sale sunt ceva ce n-a intrat niciodată în cultura celei mai mari părţi a filipinezilor. Aşadar, există două mari noduri în practica valorilor evanghelice: primul este corupţia, care este generală şi atinge în acelaşi mod pe cel mare şi pe cel mic. Al doilea este familia, care rămâne o mare valoare, pentru că legătura cu fraţii, surorile şi părinţii rămâne foarte puternică. Un exemplu: un tânăr mi-a explicat că nu a intrat în seminar pentru că părinţii săi nu l-au autorizat. În contextul filipinez autoritatea părinţilor este fundamentală. Acest lucru face în aşa fel încât, de exemplu, bunicii să nu fie abandonaţi niciodată: tinerii se îngrijesc de ei, chiar şi atunci când acest gest îi obligă să nu se mute din oraş pentru a căuta loc de muncă".
Care este cealaltă faţă?
"O mare diviziune. În spatele forţei familiei există despărţiri şi divorţuri în creştere - divorţuri "practice", nu legale: în Filipine, divorţul nu există - şi tot aşa căsătoriile dintre cei foarte tineri, prostituţia feminină şi masculină a sute de mii de filipinezi, soţi violenţi, alcoolici. Familia este într-o fază de mare suferinţă, chiar dacă rămâne încă o mare valoare. Cred că Papa va aminti importanţa familiei - de care filipinezii sunt deja conştienţi - dar şi coerenţa cu care credinţa trebuie să se aplice şi în valorile familiale".
În aprilie 2014, între timp, a venit legea despre sănătatea reproductivă.
"Această lege, sau «RH Bill», aşa cum o numesc în Filipine, a marcat o dezbatere foarte importantă. Voinţa guvernului a fost aceea de a-i sensibiliza pe toţi - catolici şi necatolici - cu privire la lipsa unei educaţii sexuale în şcoli, de a organiza acest învăţământ şi de a facilita contracepţia, făcând-o gratuită şi disponibilă pentru toată populaţia, şi pentru lumea de rând. Proiectul de lege a trecut, votat mai întâi de guvern şi apoi aprobat de Curtea supremă. Însă confruntarea dintre guvern şi Biserică a fost dificilă şi Biserica încă nu s-a obişnuit cu acţiunea unui guvern care nu aplică direct morala catolică. Între timp, în anii viitori va exista probabil o nouă dezbatere, şi ea foarte delicată, în care se vor face prezente la nivel naţional cererile de divorţ legal ale celor care - bărbaţi şi femei despărţiţi în mod ilegal - deja cer să se recăsătorească".
Ce efecte ar putea avea în Biserica locală trecerea Pontifului?
"Efectul pe care această călătorie l-ar putea aduce este constituirea Bisericii ca o instanţă etică referitor la ansamblul de probleme pe care ţara le poate avea, fie că se referă la familie sau la corupţie. În Filipine, Biserica a înţeles foarte bine cum să ia poziţie şi este, de exemplu, foarte critică referitor la problemele care privesc corupţia. Biserica drept instanţă etică în societatea democratică, respectând demnitatea şi libertatea fiecăruia. Aşa cum, de altfel, a trăi Evanghelia în adevăr este responsabilitate a fiecăruia. După părerea mea, Papa va insista mai degrabă asupra marilor valori ale Bisericii, demnitatea umană, libertatea, responsabilitatea, şi va invita pe fiecare să practice autentic aceste valori. În chestiunile muncii, de exemplu: ca Papa să amintească demnitatea şi respectarea muncitorului, într-o societate, ca aceea filipineză, care adesea impune condiţii de muncă inacceptabile, ar fi important".
Să mergem la zilele "people power". În cartea dumneavoastră le definiţi ca anti-Tienanmen, o experienţă spirituală colectivă în care acţiunea credincioşilor ar fi fost mai mult pragmatică decât ideologică. Această experienţă vorbeşte încă lumii occidentale?
"Revoluţia din 1986 a fost o adevărată revoluţie - în acelaşi timp culturală, religioasă şi politică - pentru a se opune violenţei, dictaturii şi corupţiei. O mare mişcare populară, foarte puternică, din care Biserica a făcut parte şi care avea sprijinul cardinalului Sin şi prezenţa lui Cory Aquino, dar mai ales se înrădăcina într-o dorinţă de schimbare. Nu este posibilă o replică: este un fenomen excepţional, venit întru-un context de circumstanţe dramatice. În 1986, în Filipine sunt în joc valori fundamentale şi poporul alege cu riscul vieţii curajul moral al non-violenţei. Este cam ceea ce s-a întâmplat în Franţa în aceste zile: o conştientizare comună, şi foarte puternică, a faptului că a fost atacată cultura libertăţii, a respectului, a demnităţii umane. La Paris ceva central a fost atins: libertatea de exprimare şi, în fond, tradiţia de a râde sau de a critica, libertatea în exprimarea sa cea mai puternică. Aşadar şi noi, astăzi, reacţionăm şi spunem tuturor: «nu se poate»".
(După Vatican Insider, 14 ianuarie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
