Sâmbătă, 21 decembrie, la ora 11.00, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte Francisc i-a primit în audienţă pe cardinali, pe superiorii şi oficialii din Curia Romană pentru prezentarea felicitărilor de Crăciun.
În cursul întâlnirii, după salutul de omagiu făcut Sfântului Părinte de către cardinalul Angelo Sodano, decan al Colegiului Cardinalilor, papa a adresat celor prezenţi următorul discurs:
* * *
Domnilor cardinali,
Veneraţi fraţi întru episcopat şi preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori,
Mulţumesc din inimă pentru cuvintele sale cardinalului decan. Mulţumesc!
Domnul ne-a acordat să parcurgem încă o dată drumul Adventului şi am ajuns rapid la ultimele zile care preced Crăciunul, zile încărcate de un climat spiritual unic, format din sentimente, din amintiri, din semne liturgice sau altele, cum ar fi ieslea... În acest climat se situează şi tradiţionala întâlnire cu voi, superiori şi oficiali din Curia Romană, care colaboraţi zilnic în slujba Bisericii. Vă salut pe toţi cordial. Şi permiteţi-mă să-l salut în mod deosebit pe Mons. Pietro Parolin, care a început de puţin timp slujirea sa de secretar de stat şi are nevoie de rugăciunile noastre!
În timp ce inimile noastre sunt toate pătrunse de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, care atât de mult ne-a iubit încât l-a dăruit pentru noi pe Fiul, unicul născut, este frumos să dăm spaţiu şi recunoştinţei între noi. Şi eu simt nevoia, la acest prim Crăciun al meu ca episcop de Roma, să spun un mare "mulţumesc" vouă, fie tuturor drept comunitate de muncă, fie fiecăruia personal. Vă mulţumesc pentru slujirea voastră de fiecare zi: pentru grijă, râvnă, creativitate; pentru angajarea, nu întotdeauna uşoară, de a colabora în funcţie, de a vă asculta, de a vă confrunta, de a valoriza diferitele personalităţi şi calităţi în respectul reciproc.
În mod deosebit doresc să exprim recunoştinţa mea celor care în această perioadă îşi termină slujirea lor şi ies la pensie. Ştim bine că preoţii şi episcopii nu ies niciodată la pensie, ci din funcţie, şi este corect, şi pentru a se dedica un pic mai mult rugăciunii şi îngrijirii sufletelor, începând de la propriul suflet! Aşadar, un "mulţumesc" special, din inimă, pentru voi, iubiţi fraţi care părăsiţi Curia, în special pentru voi care aţi lucrat aici timp de atâţia ani şi cu atâta dăruire, în ascuns. Acest lucru este într-adevăr vrednic de admiraţie. Eu îi admir mult pe aceşti monseniori care urmează modelul vechilor membri ai Curiei, persoane exemplare... Dar şi astăzi avem astfel de persoane! Persoane care lucrează cu competenţă, cu precizie, abnegaţie, ducând înainte cu grijă datoria lor zilnică. Aş vrea aici să numesc pe vreunul dintre aceşti fraţi ai noştri, pentru a le exprima admiraţia mea şi recunoştinţa mea, dar ştim că într-o listă primii care se notează sunt cei care lipsesc şi, făcând asta, risc să uit pe vreunul şi să comit astfel o nedreptate şi o lipsă de caritate. Însă vreau să spun acestor fraţi că ei constituie o mărturie foarte importantă în drumul Bisericii.
Şi sunt un model, şi din acest model şi din această mărturie scot caracteristicile oficialului din Curie, şi cu atât mai mult ale superiorului, pe care aş vrea să le subliniez: profesionalitatea şi slujirea.
Profesionalitatea, care înseamnă competenţă, studiu, actualizare... Aceasta este o condiţie fundamentală pentru a lucra în Curie. Desigur, profesionalitatea se formează şi în parte se şi dobândeşte; dar cred că, tocmai pentru ca să se formeze şi pentru ca să fie bine însuşită este nevoie ca să existe de la început o bază bună.
Şi a doua caracteristică este slujirea, slujire adusă papei şi episcopilor, Bisericii universale şi Bisericilor particulare. În Curia Romană se învaţă, "se respiră" în mod special această dublă dimensiune a Bisericii, această întrepătrundere între universal şi particular; şi cred că este una dintre cele mai frumoase experienţe ale celui care trăieşte şi lucrează la Roma: "a simţi" Biserica în acest mod. Când nu există profesionalitate, se alunecă lent spre zona mediocrităţii. Practicile devin raporturi de "cliché" şi comunicări fără plămadă de viaţă, incapabile să genereze orizonturi de măreţie. Pe de altă parte, când atitudinea nu este de slujire faţă de Bisericile particulare şi faţă de episcopii lor, atunci creşte structura Curiei ca o vamă birocratică apăsătoare, inspectoare şi investigatoare, care nu permite acţiunea Duhului Sfânt şi creşterea poporului lui Dumnezeu.
La aceste două calităţi, profesionalitate şi slujire, aş vrea să adaug o a treia, care este sfinţenia vieţii. Ştim bine că aceasta este cea mai importantă în ierarhia valorilor. De fapt, este şi la baza calităţii muncii, a slujirii. Şi aş vrea să spun aici că în Curia Romană au fost şi sunt sfinţi. Am spus asta public de mai multe ori, pentru a-i mulţumi Domnului. Sfinţenie înseamnă viaţă cufundată în Duh, deschidere a inimii către Dumnezeu, rugăciune constantă, umilinţă profundă, caritate fraternă în raporturile cu colegii. Înseamnă şi apostolat, slujire pastorală discretă, fidelă, dusă înainte cu zel în contact direct cu poporul lui Dumnezeu. Acest lucru este indispensabil pentru un preot. Sfinţenia în Curie înseamnă şi obiecţie de conştiinţă. Da, obiecţie de conştiinţă în faţa bârfelor. Noi, pe bună dreptate, insistăm mult pe valoarea obiecţiei de conştiinţă, dar poate că trebuie s-o exercităm şi pentru a ne apăra de o lege nescrisă din ambientele noastre care din păcate este aceea a bârfelor. Aşadar, să facem cu toţii obiecţie de conştiinţă; şi fiţi atenţi că nu vreau să fac numai un discurs moral! Pentru că bârfele dăunează calităţii persoanelor, dăunează calităţii muncii şi a ambientului.
Iubiţi fraţi, să ne simţim cu toţii uniţi în această ultimă bucată de drum spre Betleem. Ne poate face bine să medităm asupra rolului sfântului Iosif, aşa de tăcut şi aşa de necesar alături de sfânta Fecioară Maria. Să ne gândim la el, la grija sa faţă de soţia sa şi faţă de prunc. Acest lucru ne spune mult despre slujirea noastră adusă Bisericii! Aşadar, să trăim acest Crăciun aproape în mod spiritual de sfântul Iosif. Ne va face bine tuturor acest lucru!
Vă mulţumesc mult pentru munca voastră şi mai ales pentru rugăciunile voastre. Într-adevăr, mă simt "purtat" de rugăciuni şi vă cer să continuaţi să mă susţineţi aşa. Şi eu vă amintesc Domnului şi vă binecuvântez, dorindu-vă un Crăciun de lumină şi de pace fiecăruia dintre voi şi celor dragi ai voştri. Crăciun fericit!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
