|
| © Vatican Media |
Dragi prieteni, bine aţi venit!
Vă salut şi vă mulţumesc pentru această întâlnire şi pentru conferirea Premiului "è Giornalismo". Trebuie să ştiţi că eu, încă înainte de a deveni episcop de Roma, obişnuiam să refuz acordarea de premii. Niciodată nu le-am primit, nu voiam. Şi am continuat să fac aşa şi ca papă. Însă există un motiv care m-a determinat să accept premiul vostru: este urgenţa unei comunicări constructive, care să favorizeze cultura întâlnirii şi nu a ciocnirii; cultura păcii şi nu a războiului; cultura deschiderii spre celălalt şi nu a prejudecăţii. Voi toţi sunteţi exponenţi iluştri ai jurnalismului italian. Aşadar, permiteţi-mi să vă încredinţez o speranţă, precum şi să vă adresez cu toată sinceritatea o cerere de ajutor. Dar nu vă cer bani, fiţi liniştiţi!
Speranţa este aceasta: ca astăzi, într-un timp în care toţi par să comenteze totul, chiar făcând abstracţie de fapte şi adesea încă înainte de a se fi informat, se redescoperă şi se cultivă din nou tot mai mult principiul de realitate - realitatea este superioară ideii, mereu -: realitatea faptelor, dinamismul faptelor, care niciodată nu sunt imobile şi mereu evoluează, spre bine sau spre rău, pentru a nu fi în pericol ca societatea informării să se transforme în societatea dezinformării. Dezinformarea este unul din păcatele jurnalismului, care sunt patru: dezinformarea, atunci când un jurnalism nu informează sau informează rău; calomnia (uneori se foloseşte asta); defăimarea, care este diferită de calomnie, dar distruge; şi al patrulea este coprofilia, adică iubirea faţă de scandal, faţă de murdării, scandalul vinde. Dezinformarea este primul dintre păcatele, dintre greşelile - să spunem aşa - ale jurnalismului.
Însă, pentru a face asta, este nevoie de a răspândi o cultură a întâlnirii, o cultură a dialogului, o cultură a ascultării celuilalt şi a motivaţiilor sale. Cultura digitală ne-a adus atâtea noi posibilităţi de schimb, dar riscă şi să transforme comunicarea în slogan. Nu, comunicarea este mereu dus şi întors. Eu spun, ascult şi răspund, dar mereu dialog. Nu este un slogan. Mă preocupă de exemplu manipulările celui care propagă în mod interesat fake news pentru a orienta opinia publică. Vă rog, să nu cedăm în faţa logicii contrapoziţiei, să nu ne lăsăm condiţionaţi de limbajele de ură. În perioada dramatică pe care o trăieşte Europa, cu prelungirea războiului din Ucraina, suntem chemaţi la o tresăltare de responsabilitate. Speranţa mea este să se dea spaţiu vocilor de pace, celui care se angajează pentru a pune capăt acestui conflict şi atâtor alte conflicte, celui care nu capitulează în faţa logicii "cainiste" (a lui Cain) a războiului, ci continuă să creadă, în pofida a toate, în logica păcii, în logica dialogului, în logica diplomaţiei.
Şi acum ajung la cererea de ajutor. Chiar în acest timp, în care se vorbeşte mult şi se ascultă puţin şi în care simţul binelui comun riscă să slăbească, Biserica întreagă a întreprins un drum pentru a redescoperi cuvântul împreună. Trebuie să redescoperim cuvântul împreună. A ne ocupa împreună de un discernământ comunitar, care pentru noi este rugăciune, aşa cum au făcut primii apostoli: este sinodalitatea, pe care am vrea să devină obişnuinţă zilnică în fiecare exprimare a sa. Tocmai pentru acest scop, puţin peste o lună, episcopi şi laici din toată lumea se vor reuni aici la Roma pentru un Sinod despre sinodalitate: a ne asculta împreună, a discerne împreună, a ne ruga împreună. Cuvântul împreună este foarte important. Suntem într-o cultură a excluderii, care este un soi de capitalism al comunicării. Probabil că rugăciunea obişnuită a acestei excluderi este: "Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că nu sunt ca acel, nu sunt ca acela, nu sunt...": se exclud. Trebuie să-i mulţumim Domnului pentru atâtea lucruri frumoase!
Înţeleg foarte bine că a vorbi despre "Sinod despre sinodalitate" poate să pară ceva complicat, autoreferenţial, excesiv de tehnic, mai puţin interesant pentru marele public. Dar ceea ce s-a întâmplat în anul care abia a trecut, care va continua cu momentul de adunare din octombrie şi apoi cu a doua etapă a Sinodului 2024, este ceva într-adevăr important pentru Biserică. Este un drum pe care l-a început Sfântul Paul al VI-lea la sfârşitul Conciliului, atunci când a creat Secretariatul Sinodului Episcopilor, pentru că îşi dăduse seama că în Biserica occidentală sinodalitatea dispăruse, în schimb, în Biserica orientală au această dimensiune. Şi acest drum astfel, de atâţia ani - 60 de ani -, dă un rod mare. Vă rog, să ne obişnuim să ne ascultăm, să vorbim, să nu ne tăiem capul pentru un cuvânt. A asculta, a discuta în mod matur. Acesta este un har de care avem nevoie noi toţi pentru a merge înainte. Şi este ceva ce Biserica oferă astăzi lumii, o lume de atâtea ori aşa de incapabilă să ia decizii, chiar şi atunci când este în joc însăşi supravieţuirea noastră. Să încercăm să învăţăm un mod nou de a trăi relaţiile, ascultându-ne unii pe alţii pentru a asculta şi a urma vocea Duhului. Am deschis uşile noastre, am oferit tuturor posibilitatea de a participa, am ţinut cont de exigenţele şi de sugestiile tuturor. Vrem să contribuim împreună să construim Biserica unde toţi să se simtă acasă, unde nimeni să nu fie exclus. Acel cuvânt din evanghelie care este atât de important: toţi. Toţi, toţi: nu există catolici de clasa întâi, a doua şi a treia, nu. Toţi împreună. Toţi. Este invitaţia Domnului.
Pentru aceasta îndrăznesc să vă cer ajutor vouă, maeştri de jurnalism: ajutaţi-mă să relatez acest proces prin ceea ce este realmente, ieşind din logica sloganurilor şi a relatărilor pre-confecţionate. Nu, realitatea. Cineva spunea: "Singurul adevăr este realitatea". Da, realitatea. Toţi vom avea folos şi, sunt sigur de asta, acesta "este jurnalism"!
Dragi prieteni, din nou vă spun mulţumesc pentru această întâlnire, pentru ceea ce înseamnă cu referinţă la angajarea noastră comună pentru adevăr şi pentru pace. Vă încredinţez pe voi toţi mijlocirii Mariei şi vă recomand: nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
