Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua, şi îmi cer scuze pentru întârziere, dar erau multe, multe audienţe; o audienţă, se spune, este de jumătate de oră, dar apoi sunt 40 de minute, cealaltă la fel şi astfel contul îl plătiţi voi [râde]. Un alt lucru: Excelenţa Sa a vorbit despre două motivaţii, despre două motive pentru a cere această audienţă, voi: este adevărat. Dar există un al treilea pe care dumneavoastră nu l-aţi spus. Eu cred - dar este opinie personală - că voi sunteţi un pic geloşi pentru că i-am primit cei de la Coralli şi pe voi nu [râd]. Un pic de gelozie este, nu-i aşa?
Vă adresez bun venit şi vă mulţumesc pentru primirea voastră călduroasă. Îi mulţumesc preşedintelui Fundaţiei "Comunicaţie şi cultură" şi directorului pentru salutările pe care mi le-a adresat. Şi îl salut pe Lucio, care este la spital.
Voi lucraţi pentru televiziunea Bisericii italiene şi tocmai pentru aceasta sunteţi chemaţi să trăiţi cu responsabilitate mai mare slujirea voastră. În această privinţă, aş vrea să împărtăşesc cu voi trei gânduri care sunt la inima mea în mod deosebit în privinţa rolului comunicatorului.
Primul. Media catolice au o misiune foarte angajantă faţă de comunicarea socială: să încerce s-o ferească de tot ceea ce o dezorientează şi o apleacă spre alte scopuri. Adesea comunicarea a fost supusă propagandei, ideologiilor, scopurilor politice şi de control al economiei şi al tehnicii. Ceea ce face bine comunicării este în primul rând parresia, adică acel curaj de a vorbi în faţă, de a vorbi cu sinceritate şi libertate. Dacă suntem într-adevăr convinşi de ceea ce avem de spus, cuvintele vin. Dacă în schimb suntem preocupaţi de aspecte tactice - tacticismul? - vorbirea noastră va fi contrafăcută, mai puţin comunicativă, fără gust, o vorbire de laborator. Şi asta nu comunică nimic. Libertatea este şi aceea a respectului faţă de mode, faţă de locurile comune, faţă de formulele preconfecţionate, care la sfârşit anulează capacitatea de a comunica. A trezi cuvintele: a trezi cuvintele. Însă, orice cuvânt are înlăuntrul său o scânteie de foc, de viaţă. A trezi acea scânteie, pentru ca să vină. A trezi cuvintele: iată prima misiune a comunicatorului.
Al doilea. Comunicarea evită atât "să umple" cât şi "să închidă". Se "umple" atunci când se tinde să se sature percepţia noastră cu un exces de sloganuri care, în loc să pună în mişcare gândirea, o anulează. Se "închide" atunci când, în loc să se parcurgă calea lungă a înţelegerii, se preferă aceea scurtă de a prezenta fiecare persoană ca şi cum ar fi în măsură să rezolve toate problemele, sau dimpotrivă ca ţapi ispăşitori, asupra cărora să se descarce orice responsabilitate. A alerga imediat la soluţie, fără a-şi acorda truda de a reprezenta complexitatea vieţii reale, este o eroare frecventă în cadrul unei comunicări tot mai rapide şi mai puţin reflexive. A deschide şi a nu închide: iată a doua misiune a comunicatorului, care va fi cu atât mai fecundă cu cât se va lăsa mai mult condusă de acţiunea Duhului Sfânt, singurul capabil de a construi unitate şi armonie.
Al treilea. A vorbi persoanei întregi: iată a treia misiune a comunicatorului. Evitând ceea ce sunt, aşa cum am spus deja, păcatele mass-media: dezinformarea, calomnia şi defăimarea. Acestea trei sunt păcatele mass-media. Dezinformarea, îndeosebi, determină să se spună jumătatea lucrurilor şi asta duce la faptul de a nu putea să se facă o evaluare precisă cu privire la realitate. O comunicare atentă nu este preocupată să "lovească": alternanţa dintre alarmismul catastrofal şi neimplicarea consolatoare, două extreme pe care le vedem încontinuu repropuse în comunicarea de astăzi, nu este o bună slujire pe care mass-media pot s-o ofere persoanelor. Trebuie vorbit persoanelor întregi: minţii lor şi inimii lor, pentru ca să ştie să vadă dincolo de imediat, dincolo de un prezent care riscă să fie necunoscut şi înfricoşat. Dintre aceste trei păcate - dezinformarea, calomnia şi defăimarea - calomnia pare să fie cea mai periculoasă, însă în comunicare, cel mai periculos este dezinformarea, pentru că te face să greşeşti, te duce la eroare; te face să crezi numai o parte din adevăr.
A trezi cuvintele, a deschide şi a nu închide, a vorbi întregii persoane face concretă acea cultură a întâlnirii, astăzi aşa de necesară într-un context tot mai plural. Cu ciocnirile nu mergem nicăieri. A face o cultură a întâlnirii. Şi acest lucru este o frumoasă lucrare pentru voi. Asta cere să fiţi dispuşi nu numai să daţi, ci şi să priviţi de la alţii.
Ştiu că sunteţi într-o fază de regândire şi reorganizare a profesionalităţii voastre în slujba Bisericii. Vă mulţumesc mult pentru munca voastră, vă mulţumesc vouă pentru că aţi acceptat această muncă. Vă încurajez pentru asta şi vă urez roade bune. Ştiu că aveţi un raport stabil cu Centrul de Televiziune Vatican - pentru mine este foarte important acest lucru - care vă permite să relataţi Italiei magisteriul şi activitatea Papei. Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi cu competenţă şi iubire faţă de Evanghelie. Şi vă mulţumesc pentru efortul de onestitate, onestitate profesională şi onestitate morală, pe care voi vreţi să-l faceţi în munca voastră. Este un drum de onestitate, cel pe care vreţi să-l faceţi.
Vă încredinţez ocrotirii Sfintei Fecioare Maria şi sfântul arhanghel Gabriel, marele comunicator: a fost comunicatorul cel mai important: a comunicat marea veste! Şi, în timp ce vă cer să vă rugaţi pentru mine, pentru că am nevoie de asta, vă urez un sfânt şi fericit Crăciun. Şi acum s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria pentru ca să ne binecuvânteze. Bucură-te, Marie...
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
