"Păzirea creaţiei este un important factor de pace şi de dreptate!"
Publicăm în continuare discursul rostit de Benedict al XVI-lea primind luni în Vatican pe membrii Corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, pentru prezentarea felicitărilor pentru noul an.
Excelenţe,
Doamnelor şi domnilor,
Pentru mine este motiv de mare bucurie această întâlnire tradiţională de început de an, la două săptămâni după celebrarea naşterii Cuvântului întrupat. Aşa cum am proclamat în liturgie: "Prin misterul naşterii sale sfinte, el, care din fire este nevăzut, s-a arătat în chip văzut şi, născut fiind din veşnicie, a primit şi viaţa trecătoare, pentru ca ridicând prin puterea lui tot ce era căzut, să reînnoiască Universul şi pe omul rătăcit să-l recheme la împărăţia cerească" (Prefaţa a II-a pentru Naşterea Domnului). Deci, la Crăciun am contemplat misterul lui Dumnezeu şi misterul creaţiei: prin vestirea îngerilor adusă păstorilor a ajuns la noi vestea cea bună a mântuirii omului şi a reînnoirii întregului univers. Pentru acest motiv, în Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii din acest an, i-am invitat pe toţi oamenii de bunăvoinţă, cărora îngerii le-au promis pe bună dreptate pacea, să păzească creaţia. Şi în acest spirit mă bucur să salut pe fiecare dintre dumneavoastră, îndeosebi pe cei care sunt prezenţi pentru prima dată la această ceremonie.
Vă mulţumesc din inimă pentru urările exprimate, pentru care s-a făcut interpret decanul dumneavoastră, domnul ambasador Alejandro Valladares Lanza, şi vă reînnoiesc aprecierea mea vie pentru misiunea pe care o desfăşuraţi pe lângă Sfântul Scaun. Prin intermediul dumneavoastră, doresc să ajungă salutul meu cordial şi urarea de pace şi prosperitate la autorităţi şi la toţi locuitorii din ţările pe care dumneavoastră le reprezentaţi cu demnitate. Gândul meu se extinde şi la toate celelalte naţiuni ale pământului: Succesorul lui Petru menţine porţile sale deschise tuturor şi doreşte să aibă cu toţi relaţii care să contribuie la progresul familiei umane. De câteva săptămâni, au fost stabilite relaţii diplomatice depline între Sfântul Scaun şi Federaţia Rusă: acesta este un motiv de profundă satisfacţie. În acelaşi mod, a fost foarte semnificativă vizita pe care mi-a făcut-o recent preşedintele Republicii Socialiste din Vietnam, ţară care este dragă inimii mele şi în care Biserica celebrează prezenţa ei pluriseculară cu un an jubiliar. Cu acest spirit de deschidere, în decursul anului 2009, am primit numeroase personalităţi politice, provenind din diferite ţări; am vizitat şi câteva dintre ele şi-mi propun în viitor, în măsura posibilului, să continui să fac asta.
Biserica este deschisă tuturor pentru că - în Dumnezeu - ea există pentru alţii! De aceea, ea participă intens la destinele umanităţii, care în acest an abia început, apare încă marcată de dramatica criză ce a lovit economia mondială şi a provocat o instabilitate socială gravă şi răspândită. Cu Enciclica Caritas in veritate am invitat să se găsească rădăcinile profunde ale acestei situaţii: în ultimă analiză, ele se află în mentalitatea curentă egoistă şi materialistă, care uită de propriile limite ale fiecărei creaturi. Astăzi doresc să subliniez că tot această mentalitate ameninţă şi creaţia. Probabil, fiecare dintre noi ar putea să citeze vreun exemplu din daunele pe care ea le aduce ambientului, în orice parte a lumii. Dintre atâtea, citez una din istoria recentă a Europei: în urmă cu douăzeci de ani, când a căzut Zidul Berlinului şi când s-au prăbuşit regimurile materialiste şi atee care au dominat timp de mai multe decenii o parte a acestui continent, nu s-a putut avea măsura rănilor profunde pe care un sistem economic lipsit de referinţe întemeiate pe adevărul despre om le-a provocat, nu numai demnităţii şi libertăţii persoanelor şi popoarelor, ci şi naturii, prin poluarea solului, a apelor şi a aerului. Negarea lui Dumnezeu desfigurează libertatea persoanei umane, dar devastează şi creaţia! Rezultă că salvgardarea creaţiei nu răspunde în primul rând unei exigenţe estetice, ci înainte de toate unei exigenţe morale, deoarece natura exprimă un plan de iubire şi de adevăr care ne precede şi care vine de la Dumnezeu.
De aceea, împărtăşesc preocuparea cea mai mare pe care o provoacă rezistenţele de ordin economic şi politic în faţa luptei împotriva degradării ambientului. E vorba de dificultăţi care s-au putut constata şi recent în timpul celei de-a XV-a Sesiuni a Conferinţei Statelor participante la Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la schimbările climatice, desfăşurată între 7-18 decembrie la Copenhaga. Doresc ca în anul acesta, mai întâi la Bonn şi apoi la Ciudad de Mexico să se poată ajunge la un acord pentru a înfrunta această problemă în mod eficace. Miza este cu atât mai importantă pentru că e vorba de însuşi destinul câtorva naţiuni, îndeosebi, al câtorva state insulare.
Totuşi, este necesar ca această atenţie şi această angajare pentru ambient să fie bine încadrate în ansamblul marilor provocări care sunt făcute omenirii. De fapt, dacă se voieşte edificarea unei păci adevărate, cum ar fi posibil să se separe, sau chiar să se contrapună salvgardarea ambientului salvgardării vieţii umane, inclusiv a vieţii înainte de naştere? În respectul pe care persoana umană o are faţă de ea însăşi se manifestă simţul său de responsabilitate faţă de creaţie. Pentru că, aşa cum învaţă sfântul Toma de Aquino, omul reprezintă ceea ce este mai nobil în univers (cf. Summa Theologiae, I, q. 29, a. 3). În afară de asta, aşa cum am amintit în recenta Întâlnire Mondială a FAO despre Siguranţa alimentară, "pământul poate să hrănească suficient pe toţi locuitorii săi" (Discurs din 16 noiembrie 2009, 2), cu condiţia ca egoismul să nu facă pe nimeni să-şi acapareze bunurile destinate tuturor!
Aş vrea să mai subliniez că salvgardarea creaţiei implică o gestionare corectă a resurselor naturale ale ţărilor, în primul rând, ale celor dezavantajate din punct de vedere economic. Gândul meu se îndreaptă spre continentul african, pe care am avut bucuria de a-l vizita în martie, mergând în Camerun şi Angola, şi căruia i-au fost dedicate lucrările recentei Adunări Speciale a Sinodului Episcopilor. Părinţii sinodali au semnalat cu îngrijorare erodarea şi deşertificarea unor mari zone de pământ cultivabil, din cauza exploatării nesăbuite şi a poluării ambientului (cf. Propositio, nr. 22). În Africa, aşa ca în altă parte, este necesar să se adopte alegeri politice şi economice care să asigure "forme de producţie agricolă şi industrială care să respecte ordinea creaţiei şi să satisfacă necesităţile primare ale tuturor" (Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 2010, 10).
Apoi, cum să uităm că lupta pentru accesul la resursele naturale este una din cauzele diferitelor conflicte, printre altele în Africa, precum şi sursa unui risc permanent în alte situaţii? Şi pentru acest motiv repet cu forţă că, pentru a cultiva pacea, trebuie păzită creaţia! Pe de altă parte, există încă extinderi vaste de pământ, de exemplu în Afganistan şi în unele ţări din America Latină, unde din păcate agricultura este încă legată de producerea de droguri şi constituie un izvor de ocupaţie şi de întreţinere care nu trebuie neglijat. Dacă se voieşte pacea, trebuie păzită creaţia cu reconvertirea acestor activităţi. De aceea, cer comunităţii internaţionale, încă o dată, să nu se resemneze cu traficul de droguri şi cu gravele probleme morale şi sociale pe care ele le generează.
Da, doamnelor şi domnilor, păzirea creaţiei este un important factor de pace şi de dreptate! Printre multele provocări pe care ea le lansează, una dintre cele mai grave este cea a creşterii cheltuielilor militare, precum şi cea a menţinerii sau dezvoltării arsenalelor nucleare. Acestea absorb resurse uriaşe, care, în schimb, ar putea să fie destinate dezvoltării popoarelor, mai ales a celor mai sărace. Am încredere, cu fermitate, că la Conferinţa de examinare a Tratatului de Neproliferare nucleară, programată pentru luna mai la New York, să fie luate decizii eficace în vederea unei dezarmări progresive, care să ducă la eliberarea planetei de armele nucleare. Mai în general, deplâng faptul că producţia şi exportul de arme contribuie la perpetuarea conflictelor şi violenţelor, ca acelea din Darfur, din Somalia şi din Republica Democratică Congo. La incapacitatea părţilor direct implicate de a scăpa de vârtejul de violenţă şi de durere generat de aceste conflicte se adaugă aparenta neputinţă a celorlalte ţări şi a organizaţiilor internaţionale de a readuce pacea, fără a calcula indiferenţa aproape resemnată a opiniei publice mondiale. Apoi, nu trebuie subliniat că aceste conflicte dăunează ambientului şi-l degradează. În sfârşit, cum să nu menţionăm terorismul care pune în pericol un număr aşa de mare de vieţi nevinovate şi provoacă un răspândit sentiment de nelinişte? În această circumstanţă solemnă, doresc să reînnoiesc apelul pe care l-am lansat la 1 ianuarie în timpul rugăciunii Angelus celor care fac parte din grupuri armate de orice tip pentru ca să abandoneze calea violenţei şi să-şi deschidă inima la bucuria păcii.
Violenţele grave pe care tocmai le-am evocat, unite cu flagelurile sărăciei şi foametei, precum şi cu catastrofele naturale şi cu degradarea ambientală, contribuie la mărirea rândului celor care părăsesc propriul ţinut. În faţa acestui exod, invit autorităţile civile, care sunt implicate în el în diferite moduri, să acţioneze cu dreptate, solidaritate şi clarviziune. Îndeosebi, aş vrea să-i menţionez pe creştinii din Orientul Mijlociu: loviţi în diferite maniere, până în exercitarea libertăţii lor religioase, ei părăsesc ţinutul părinţilor lor în care s-a dezvoltat Biserica din primele secole. Pentru a le oferi lor un sprijin şi pentru a-i face să simtă apropierea fraţilor în credinţă, am convocat pentru toamna viitoare, Adunarea Specială a Sinodului Episcopilor despre Orientul Mijlociu.
Doamnelor şi domnilor ambasadori, cele trasate până acum sunt numai câteva din dimensiunile legate de problema ambientală. Totuşi, rădăcinile situaţiei care se află sub ochii tuturor sunt de ordin moral şi problema trebuie să fie tratată în cadrul unui mare efort educativ, pentru a promova o efectivă schimbare de mentalitate şi a instaura noi stiluri de viaţă. La aceasta poate şi vrea să fie părtaşă comunitatea credincioşilor, dar pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să i se recunoască rolul său public. Din păcate, în unele ţări, mai ales occidentale, se răspândesc, în ambientele politice şi culturale, precum şi în mijloacele de comunicare, un sentimente de consideraţie scăzută şi uneori de ostilitate, ca să nu spunem de dispreţ faţă de religie, îndeosebi cea creştină. Este clar că, dacă relativismul este conceput ca un element constitutiv esenţial al democraţiei, se riscă să se conceapă laicitatea numai în termeni de excludere sau, mai bine zis, de refuz al importanţei sociale a faptului religios. O astfel de abordare creează totuşi ciocnire şi dezbinare, răneşte pacea, poluează "ecologia umană" şi, refuzând, din principiu, atitudinile diferite de propria atitudine, se transformă într-un drum fără ieşire. De aceea, este urgentă definirea unei laicităţi pozitive, deschise, care, întemeiată pe o autonomie justă între ordinea temporală şi cea spirituală, favorizează o colaborare sănătoasă şi un simţ de responsabilitate împărtăşită. În această perspectivă, eu mă gândesc la Europa, care cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a început o nouă fază a procesului său de integrare, pe care Sfântul Scaun va continua să-l urmeze cu respect şi cu atenţie binevoitoare. Observând cu satisfacţie că Tratatul prevede ca Uniunea Europeană să menţină cu Bisericile un dialog "deschis, transparent şi obişnuit" (art. 17), doresc ca, în construirea propriului viitor, Europa să ştie să ia mereu din izvoarele propriei identităţi creştine. Aşa cum am remarcat în timpul călătoriei mele apostolice din septembrie în Republica Cehă, ea are un rol de neînlocuit "pentru formarea conştiinţei oricărei generaţii şi pentru promovarea unui consens etic de fond, în slujba oricărei persoane care numeşte acest continent "casă"!" (Discurs adresat autorităţilor civile şi corpului diplomatic, 26 septembrie 2009).
Continuând reflecţia noastră, este necesar să se spună că problema ambientului este complexă. S-ar putea spune că este o prismă cu multe faţete. Creaturile sunt diferite unele de altele şi pot să fie ocrotite, sau, dimpotrivă, puse în pericol, în moduri diferite, aşa cum ne arată experienţa cotidiană. Unul din aceste atacuri provine din legi sau proiecte, care, în numele luptei împotriva discriminării, lovesc fundamentul biologic al diferenţei dintre sexe. Mă refer, de exemplu, la unele ţări europene sau la continentul american. "Dacă iei libertatea, iei demnitatea", ala cum a spus sfântul Columban (Epist. n. 4 ad Attela, în: S. Columbani opera, Dublin 1957, pag. 34). Totuşi, libertatea nu poate să fie absolută, pentru că omul nu este Dumnezeu, ci imagine a lui Dumnezeu, creatură a lui. Pentru om, drumul care trebuie urmat nu poate deci să fie arbitriul, sau dorinţa, ci trebuie să constea, mai degrabă, în a corespunde structurii voită de Creator.
Salvgardarea creaţiei comportă şi alte provocări, la care nu se poate răspunde decât prin solidaritatea internaţională. Mă gândesc la catastrofele naturale, care în timpul anului trecut a semănat morţi, suferinţe şi distrugeri în Filipine, în Vietnam, în Laos, în Cambogia şi în insula Taiwan. Apoi, cum să nu amintim Indonezia şi, mai aproape de noi, regiunea Abruzzo, zguduite de cutremure devastatoare? În faţa unor asemenea evenimente nu trebuie să dispară ajutorul generos, pentru că însăşi viaţa creaturilor lui Dumnezeu este în joc. Însă salvgardarea creaţiei, în afară de solidaritate, are nevoie şi de înţelegerea şi de stabilitatea statelor. Atunci când apar divergenţe şi ostilităţi între acestea din urmă, pentru a apăra pacea trebuie să urmeze cu tenacitate calea unui dialog constructiv. Este ceea ce s-a întâmplat în urmă cu douăzeci şi cinci de ani cu Tratatul de pace şi prietenie între Argentina şi Cile, la care s-a ajuns graţie medierii Scaunului Apostolic. El a adus roade îmbelşugate de colaborare şi prosperitate, de care a beneficiat, într-un fel, întreaga Americă Latină. Tot în această parte a lumii, sunt bucuros de apropierea întreprinsă de Columbia şi Ecuador, după mai multe luni de tensiune. Mai aproape de noi, mă bucur de înţelegerea încheiată între Croaţia şi Slovenia în privinţa arbitrajului referitor la graniţele maritime şi terestre. De asemenea, mă bucur de acordul dintre Armenia şi Turcia, în vederea reluării relaţiilor lor diplomatice şi doresc ca prin intermediul dialogului, raporturile dintre toate ţările din Caucazul de sud să se îmbunătăţească. În timpul pelerinajului meu în Ţara Sfântă, am amintit în mod urgent israelienilor şi palestinienilor să dialogheze şi să respecte drepturile celuilalt. Încă o dată ridic glasul meu pentru ca să fie universal recunoscut dreptul statului Israel de a exista şi de a se bucura de pace şi securitate între graniţele internaţional recunoscute. Şi ca, la fel, să fie recunoscut dreptul poporului palestinian la o patrie suverană şi independentă, de a trăi cu demnitate şi de a se putea mişca în mod liber. În afară de asta, trebuie să solicit sprijinul tuturor pentru ca să fie ocrotite identitatea şi caracterul sacru al Ierusalimului, moştenirea sa culturală şi religioasă, a cărui valoare este universală. Numai aşa, această cetate unică, sfântă şi zbuciumată, va putea fi semn şi anticipare a păcii pe care Dumnezeu o doreşte pentru întreaga familie umană! Din iubire faţă de dialog şi faţă de pace, care salvgardează creaţia, îi îndemn pe guvernanţii şi pe cetăţenii din Irak să depăşească dezbinările, tentaţia violenţei şi intoleranţa, pentru a construi împreună viitorul ţării lor. Şi comunităţile creştine vor să dea contribuţia lor, dar pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie ca să le fie asigurat respectul, siguranţa şi libertatea. Şi Pakistanul a fost lovit dur de violenţă în aceste ultime luni şi câteva episoade au avut ca ţintă direct minoritatea creştină. Cer să se facă orice efort pentru ca aceste agresiuni să nu se repete şi creştinii să se poată simţi pe deplin integraţi în viaţa ţării lor. Tratând despre violenţele împotriva creştinilor, nu pot să nu menţionez, de altfel, atentatele deplorabile în care au fost victime comunităţile copte egiptene în aceste ultime zile, chiar atunci când celebrau Crăciunul. Cât priveşte Iranul, doresc ca prin intermediul dialogului şi colaborării să se ajungă la soluţii împărtăşite, atât la nivel naţional cât şi pe planul internaţional. Libanului, care a depăşit o lungă criză politică, îi doresc să înainteze mereu pe calea înţelegerii. Am încredere că Hondurasul, după o perioadă de nesiguranţă şi de tensiune, să se îndrepte spre o normalitate politică şi socială regăsită. Şi acelaşi lucru doresc să se realizeze în Guineea şi în Madagascar, cu ajutorul efectiv şi dezinteresat al comunităţii internaţionale.
Doamnelor şi domnilor ambasadori, la sfârşitul acestui rapid tur de orizont, care, din cauza scurtimii nu se poate opri asupra tuturor situaţiilor care merită totuşi să fie menţionate, îmi revin în minte cuvintele apostolului Paul, conform căruia "creaţia geme şi suspină" şi "şi noi... suspinăm în noi înşine" (Rom 8,22-23). Da, este atâta suferinţă în omenire şi egoismul uman răneşte creaţia în multiple moduri. Pentru aceasta, aşteptarea mântuirii, care atinge întreaga creaţie, este şi mai intensă şi este prezentă în inima tuturor, credincioşi sau necredincioşi. Biserica arată că răspunsul la această dorinţă intensă este Cristos, "primul născut între toate creaturile. Căci în el au fost create toate: cele din cer şi cele de pe pământ" (Col 1,15-16). Îndreptându-ne privirea spre el, îndemn orice persoană de bunăvoinţă să lucreze cu încredere şi generozitate pentru demnitatea şi libertatea omului. Fie ca lumina şi forţa lui Isus să ne ajute să respectăm "ecologia umană", conştienţi că şi ecologia ambientală va beneficia de pe urma acestui lucru, deoarece cartea naturii este una şi indivizibilă. În felul acesta vom putea consolida pacea, astăzi şi pentru generaţiile care vor veni. Un An Nou fericit tuturor!
Traducere de pr. Mihai Patraşcu după Osservatore romano
