Discurs adresat Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun
Prezentăm discursul rostit de Benedict al XVI-lea, în ziua de luni, 8 ianuarie 2007, când a primit în audienţă pe membrii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, pentru prezentarea urărilor pentru noul an. Traducerea a fost făcută de pr. Mihai Pătraşcu.
*
Domnule decan, Excelenţe, doamnelor şi domnilor,
Cu plăcere vă primesc astăzi, pentru această ceremonie tradiţională a schimbărilor de urări. Deşi ea se reînnoieşte în fiecare an, totuşi nu este vorba de o simplă formalitate, ci de o ocazie pentru a afirma speranţa noastră şi pentru a ne angaja tot mai mult în slujba păcii şi a dezvoltării persoanelor şi popoarelor.
În primul rând, doresc să-i mulţumesc decanului vostru, domnul ambasador Giovanni Galassi, pentru cuvintele gentile cu care a exprimat urările dumneavoastră. Adresez un salut deosebit ambasadorilor care participă pentru prima dată la această întâlnire. Ofer tuturor urările mele cele mai cordiale şi vă asigur de rugăciunea mea, pentru ca anul 2007 să vă aducă vouă, familiilor voastre, colaboratorilor voştri, tuturor popoarelor şi conducătorilor lor fericirea şi pacea.
La începutul anului suntem invitaţi să aruncăm o privire la situaţia internaţională pentru a examina provocările pe care suntem chemaţi să le înfruntăm împreună. Între aceste chestiuni esenţiale, cum să nu ne gândim la milioanele de persoane, în special la femeile şi copiii cărora le lipsesc apa, hrana, un acoperiş? Scandalul foametei, care tinde să se agraveze, este inacceptabil într-o lume care dispune de bunuri, de cunoştinţe şi de mijloace pentru a-i pune capăt. El ne face să ne schimbăm modurile noastre de viaţă, ne aminteşte de urgenţa de a elimina motivele structurale ale disfuncţiilor economiei mondiale şi de a corecta modelele de creştere care par incapabile să garanteze respectarea ambientului şi o dezvoltare umană integrală pentru astăzi şi mai ales pentru mâine. Invit din nou pe responsabilii naţiunilor mai bogate să ia măsurile necesare pentru ca ţările sărace, adesea pline de bogăţii naturale, să poată beneficia de roadele bunurilor care le aparţin lor în mod propriu. Din acest punct de vedere, întârzierea punerii în practică a angajamentelor luate de comunitatea internaţională în cursul ultimilor ani este izvor de îngrijorare. Este necesar să se dorească reluarea negocierilor comerciale, cum sunt continuarea şi accelerarea procesului de ştergere şi de reducere a datoriilor ţărilor mai sărace, fără ca acesta să fie condiţionat de măsuri de ajustare structurală, nefaste pentru populaţiile mai vulnerabile.
La fel, în cadrul dezarmării se înmulţesc simptomele unei crize progresive, legată de dificultăţile de negocieri cu privire la armele convenţionale ca şi cu privire la armele de distrugere în masă şi, pe de altă parte, de creşterea cheltuielilor militare pe scară mondială. Chestiunile de siguranţă, agravate de terorism, care trebuie condamnat cu fermitate, trebuie să fie tratate într-o abordare globală şi clarvăzătoare. Cât priveşte crizele umanitare, trebuie notat că Organizaţiile care le înfruntă au nevoie de un sprijin mai puternic, pentru ca să fie în măsură să furnizeze victimelor ocrotire şi asistenţă. O altă chestiune care capătă tot mai multă importanţă este cea a mişcării persoanelor: milioane de bărbaţi şi de femei sunt constrânşi să-şi lase casele lor şi patria lor din cauza violenţelor sau pentru a căuta condiţii de viaţă mai demne. Este iluzoriu să credem că fenomenele migratoare vor putea să fie blocate sau controlate doar prin intermediul forţei. Migraţiile şi problemele pe care le creează ele trebuie să fie tratate cu umanitate, dreptate şi compasiune.
Cum să nu ne îngrijorăm de continuele atentate la adresa vieţii, de la zămislire şi până la moartea naturală? Nu cruţă aceste atentate nici acele regiuni unde cultura respectării vieţii este tradiţională, ca în Africa, unde se încearcă să se banalizeze în mod fraudulos avortul prin Protocolul de la Maputo, ca şi prin Planul de Acţiune adoptat de Miniştrii Sănătăţii din Uniunea Africană, şi care va fi supus votului la Summit-ul şefilor de stat şi de guvern. În acelaşi mod se dezvoltă ameninţări împotriva structurii naturale a familiei, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, şi tentativele de a o relativiza conferindu-i acelaşi statut cu cel al formelor de unire radical diferite. Toate acestea constituie o ofensă adusă familiei şi contribuie la destabilizarea ei, încălcându-i caracterul specific şi rolul său social unic. Alte forme de agresiune la adresa vieţii sunt uneori comise sub aparenţa cercetării ştiinţifice. Se răspândeşte convingerea că cercetarea nu ar avea alte legi în afară de cele pe care vrea să şi le dea şi că nu ar avea nici o limitare pentru posibilităţile sale. De exemplu, este cazul tentativelor de a legitima clonarea umană pentru scopuri terapeutice ipotetice.
Acest cadru îngrijorător nu împiedică însă să percepem elementele pozitive care caracterizează epoca noastră. Aş vrea să citez în primul rând conştientizarea crescândă a importanţei dialogului dintre culturi şi dintre religii. Este vorba de o necesitate vitală, îndeosebi din cauza provocărilor comune referitoare la familie şi la societate. Evidenţiez de altfel numeroasele iniţiative în acest sens, care tind să construiască bazele comune pentru a trăi în înţelegere. Trebuie notată şi dezvoltarea conştientizării comunităţii internaţională faţă de enormele provocări ale timpului nostru, ca şi eforturile pentru ca să se traducă în acte concrete. În cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost creat anul trecut Consiliul Drepturilor Omului: trebuie sperat că el îşi va baza activitatea sa spre apărarea şi promovarea drepturilor fundamentale ale persoanei, îndeosebi dreptul la viaţă şi la libertate religioasă. Vorbind despre Naţiunile Unite, simt datoria de a saluta cu gratitudine pe Excelenţa sa domnul Kofi Annan pentru opera realizată în decursul mandatului său. Adresez cele mai bune urări pentru succesorul său, Excelenţa sa domnul Ban Kimoon, în momentul în care ia în primire funcţia.
În cadrul dezvoltării, au fost lansate diferite iniţiative, la care Sfântul Scaun şi-a adus sprijinul său, amintind în acelaşi timp că aceste proiecte nu trebuie să suprime angajarea ţărilor dezvoltate de a destina 0,7 % din produsul lor intern brut pentru ajutorul internaţional. Un alt element important în efortul comun pentru eliminarea mizeriei cere nu numai o asistenţă, a cărei expansiune nu se poate să nu se dorească, ci şi conştientizarea importanţei luptei împotriva corupţiei şi promovarea bunei conduceri. Trebuie încurajate şi continuate şi eforturile care au ca scop să asigure persoanelor şi popoarelor aplicarea dreptului umanitar pentru o ocrotire mai eficientă a populaţiilor civile.
Luând în considerare situaţia politică în diferitele continente, mai găsim încă motive de îngrijorare şi de speranţă. Constatăm în primul rând că pacea este adesea fragilă şi chiar batjocorită. Nu putem uita continentul african. Drama de la Darfour continuă şi se extinde la regiunile de graniţă din Ciad şi din Republica Centroafricană. Comunitatea internaţională pare neputincioasă de patru ani, în pofida iniţiativelor destinate să uşureze populaţiile încercate şi să dea o soluţie politică. Numai printr-o colaborare activă dintre Naţiunile Unite, Uniunea Africană, guvernele interesate şi alţi protagonişti, aceste mijloace vor putea deveni eficace. Îi invit pe toţi să acţioneze cu determinare: nu putem accepta ca atâţia nevinovaţi să continue să sufere şi să moară.
Situaţia în Nordul Africii s-a agravat recent cu reluarea ostilităţilor şi internaţionalizarea conflictului. Adresând un apel tuturor părţilor în cauza ca să abandoneze armele şi să aleagă negocierea, să-mi fie permis să amintesc memoria surorii Leonella Sgorbati care şi-a dăruit viaţa în slujba celor mai dezavantajaţi, invocând iertarea pentru cei care au ucis-o. Fie ca exemplul său şi mărturia sa să-i poată inspira pe toţi cei care caută în mod real binele Somaliei!
În Uganda, trebuie dorit progresul negocierilor dintre părţi, în vederea sfârşitului unui conflict crud care comportă chiar înrolarea a numeroşi copii constrânşi să devină soldaţi. Acest lucru va permite numeroşilor refugiaţi să se întoarcă în casele lor şi să regăsească o viaţă demnă. Contribuţia conducătorilor religioşi şi desemnarea recentă a unui reprezentant al secretarului general al Naţiunilor Unite sunt de bun augur. Repet: să nu uităm Africa şi numeroasele sale situaţii de război şi de tensiune. Trebuie amintit că numai negocierile dintre diferiţii protagonişti pot deschide drumul spre o justă rezolvare a conflictelor şi să pregătească progrese spre consolidarea păcii.
Regiunea Marilor Lacuri a fost însângerată de mulţi ani de războaie fără milă. Cu interes şi speranţă trebuie primite recentele dezvoltări pozitive, îndeosebi încheierea fazei de tranziţie politică în Burundi şi mai recent în Republica Democratică Congo. Totuşi este urgent ca ţările să se angajeze pentru întoarcerea la funcţionarea instituţiilor statului de drept, pentru a pune o frână tuturor acţiunilor arbitrare şi pentru a permite dezvoltarea socială. Îmi doresc ca în Ruanda procesul de reconciliere naţională după genocid să se rezolve în dreptate, dar şi în adevăr şi în iertare. Conferinţa Internaţională cu privire la Regiunea Marilor Lacuri, cu participarea unei delegaţii a Sfântului Scaun şi a reprezentanţilor din numeroase conferinţe episcopale naţionale şi regionale din Africa centrală şi orientală, lasă să se întrevadă noi speranţe. În sfârşit, aş vrea să menţionez Coasta de Fildeş, îndemnând părţile în cauză să creeze un climat de reciprocă încredere care să poată conduce la dezarmare şi la pacificare, ca şi Africa Australă: în aceste ţări milioane de persoane sunt reduse la o situaţie de mare vulnerabilitate, care cere atenţia şi sprijinul comunităţii internaţionale.
Semnale pozitive pentru Africa vin şi din voinţa exprimată de comunitatea internaţională de a menţine acest continent în centrul atenţiei sale şi din întărirea instituţiilor continentale şi regionale care mărturisesc intenţia ţărilor implicate să devină tot mai responsabile de propriul lor destin. Trebuie lăudată şi atitudinea demnă a persoanelor care, în fiecare zi, se angajează cu determinare ca să promoveze proiecte care să contribuie la dezvoltarea şi la organizarea vieţii economice şi sociale. Călătoria apostolică pe care o voi efectua în luna mai în Brazilia îmi dă ocazia de a-mi îndrepta privirea spre această mare ţară, care mă aşteaptă cu bucurie, şi spre întreaga Americă Latină şi Caraibe. Îmbunătăţirea câtorva indicatori economici, angajarea în lupta împotriva traficului de droguri şi împotriva corupţiei, diferitele procese de integrare, eforturile pentru a îmbunătăţi accesul la educaţie, pentru a combate şomajul şi pentru a reduce inegalităţile în distribuirea veniturilor, constituie indicii care trebuie evidenţiate cu satisfacţie. Dacă aceste evoluţii ar trebui să se consolideze, ar putea contribui în manieră determinantă la învingerea sărăciei care loveşte sectoare vaste ale populaţiei şi la creşterea stabilităţii instituţionale. Vorbind despre alegerile care s-au desfăşurat anul trecut în multe ţări, trebuie subliniat că democraţia este chemată să ia în considerare aspiraţiile de ansamblu ale cetăţenilor, să promoveze dezvoltarea în respectul faţă de toate componentele societăţii, conform principiilor solidarităţii, subsidiarităţii şi dreptăţii. Însă trebuie atenţionat împotriva riscului ca exercitarea democraţiei să se transforme în dictatura relativismului, propunând modele antropologice incompatibile cu natura şi demnitatea omului.
Atenţia mea se îndreaptă îndeosebi spre unele ţări, mai precis Columbia, unde lungul conflict intern a provocat o criză umanitară, mai ales în ceea ce priveşte refugiaţii. Trebuie să se facă toate eforturile pentru a instaura pacea în ţară, pentru a-i reda familiilor pe rudele lor care au fost răpite, pentru a reda siguranţă şi o viaţă normală milioanelor de persoane. Aceste semne vor da încredere tuturor, inclusiv celor care au fost implicaţi în lupta armată. Privirea noastră se îndreaptă şi spre Cuba. Dorind ca fiecare dintre locuitorii săi să poată realiza aspiraţiile sale legitime în angajarea pentru binele comun, permiteţi-mi să repet apelul veneratului meu predecesor: "Fie ca ţara Cuba să se deschidă lumii şi lumea să se deschidă Cubei". Deschiderea reciprocă cu celelalte ţări nu va putea decât să fie în beneficiul tuturor. Nu departe de aici, poporul haitian trăieşte tot într-o mare sărăcie şi în violenţă. Fac apeluri pentru ca interesul comunităţii internaţionale, manifestat între altele de conferinţele donatorilor care au avut loc în anul 2006, să conducă la consolidarea instituţiilor şi să permită poporului să devină artizan al propriei dezvoltări, într-un climat de reconciliere şi de înţelegere.
Aria prezintă înainte de toate ţări care sunt caracterizate de o populaţie foarte numeroasă şi de o mare dezvoltare economică. Mă gândesc la China şi la India, ţări în deplină expansiune, dorind ca prezenţa lor crescândă pe scena internaţională să determine beneficii pentru populaţiile lor şi pentru celelalte naţiuni. De asemenea fac urări Vietnamului, amintind de recenta sa aderare la Organizaţia Mondială a Comerţului. Gândul meu se îndreaptă acum spre comunităţile creştine. În cea mai mare parte a ţărilor din Asia este vorba adesea de comunităţi mici dar vii, care doresc în mod legitim să poată trăi şi acţiona într-un climat de libertate religioasă. Este în acelaşi timp un drept natural şi o condiţie care le va permite să contribuie la progresul material şi spiritual al societăţii şi să fie element de coeziune şi de înţelegere.
În Timorul de Est, Biserica Catolică vrea să continue să ofere contribuţia sa îndeosebi în sectoarele educaţiei, sănătăţii şi reconcilierii naţionale. Criza politică străbătută de acest tânăr stat, ca de altfel şi de alte ţări din regiune, scoate în evidenţă o anumită fragilitate a proceselor de democratizare. Periculoase focare de tensiune mocnesc în peninsula Coreea. Obiectivul reconcilierii poporului coreean şi al denuclearizării peninsulei, care vor avea efecte benefice în toată regiunea, trebuie să fie urmărite în cadrul negocierilor. Trebuie evitate gesturi care pot să compromită tratativele, totuşi fără a condiţiona în funcţie de rezultate ajutoarele umanitare destinate straturilor mai vulnerabile ale populaţiei. Aş vrea să atrag atenţia voastră asupra altor două ţări asiatice care sunt motiv de îngrijorare. În Afghanistan, în cursul ultimelor luni, trebuie deplorată o creştere însemnată a violenţei şi a atacurilor teroriste, care fac dificil drumul spre ieşirea din criză şi care apasă greu asupra populaţiei locale. În Sri Lanka falimentul negocierilor de la Geneva dintre guvern şi mişcarea Tamil a produs o intensificare a conflictului, care provoacă suferinţe imense în rândul populaţiei civile. Numai calea dialogului va putea asigura un viitor mai bun şi mai sigur pentru toţi.
Şi Orientul Mijlociu este izvor de mari nelinişti. Pentru aceasta am voit să adresez o scrisoare catolicilor din regiune cu ocazia Crăciunului, pentru a exprima solidaritatea mea şi apropierea mea spirituală faţă de toţi şi pentru a-i încuraja să continue prezenţa lor în regiune, fiind sigur că mărturia lor va fi un ajutor şi un sprijin în vederea unui viitor de pace şi de fraternitate. Reînnoiesc apelul meu urgent adresat tuturor părţilor în cauză în complexa situaţie politică din regiune, cu speranţa ca să se consolideze semnele pozitive dintre israelieni şi palestinieni înregistrate în cursul ultimelor săptămâni. Sfântul Scaun nu va înceta să repete că soluţiile militare nu conduc la nimic, aşa cum s-a putut vedea în Liban vara trecută. Viitorul acestei ţări trece în mod necesar prin unitatea tuturor componentelor sale şi prin relaţiile fraterne dintre diferitele grupuri religioase şi sociale. Acesta constituie un mesaj de speranţă pentru toţi. Nu este posibil să ne mulţumim cu soluţii parţiale sau unilaterale. Pentru a pune capăt crizei şi suferinţelor pe care ea le provoacă în rândul populaţiilor, trebuie continuat printr-o abordare globală, care să nu excludă pe nimeni de la căutarea unei soluţii negociate şi care să ţină cont de aspiraţiile şi de interesele legitime ale diferitelor popoare implicate; îndeosebi, libanezii au dreptul să vadă respectată integritatea şi suveranitatea ţării lor; israelienii au dreptul de a trăi în pace în statul lor, palestinienii au dreptul la o patrie liberă şi suverană. Dacă fiecare dintre popoarele din regiune vede aşteptările sale luate în considerare şi se simte mai puţin ameninţat, încrederea reciprocă se va întări. Această încredere se va dezvolta dacă o ţară cum este Iranul, în special în ceea ce priveşte programul său nuclear, ar accepta un răspuns satisfăcător la îngrijorările legitime ale comunităţii internaţionale. Paşii făcuţi în acest sens vor avea fără nici o îndoială un efect pozitiv pentru stabilizarea întregii regiuni, şi a Irakului în mod deosebit, punând capăt violenţei înspăimântătoare care însângerează această ţară, şi oferind posibilitatea de a relansa reconstruirea sa şi reconcilierea în toţi locuitorii săi.
Mai aproape de noi, în Europa, noi ţări, Bulgaria şi România, ţări cu lungă tradiţie creştină, şi-au făcut intrarea în Uniunea Europeană. În momentul în care se pregăteşte să celebreze cea de-a 500-a aniversare a Tratatelor de la Roma, se impune o reflecţie asupra Tratatului constituţional. Îmi doresc ca valorile fundamentale care sunt la baza demnităţii umane să fie pe deplin ocrotite, îndeosebi libertatea religioasă în toate dimensiunile sale şi drepturile instituţionale ale Bisericilor. În acelaşi mod, nu se poate face abstracţie de incontestabilul patrimoniu creştin al acestui continent, care a contribui mult la modelarea Europei naţiunilor şi a Europei popoarelor. Cea de-a 50-a aniversare a insurecţiei de la Budapesta, sărbătorită în octombrie, ne-a amintit evenimentele dramatice ale celui de-al douăzecilea secol care îi fac pe toţi europenii să construiască un viitor liber de orice asuprire şi condiţionare ideologică, să lege legături de prietenie şi de fraternitate şi să manifeste grijă şi solidaritate faţă de cei mai săraci şi de cei mai mici: în acelaşi mod, este important de a purifica tensiunile din trecut, promovând reconcilierea la toate nivelele, pentru că numai ea permite construirea viitorului şi deschiderea spre speranţă. Fac apel şi la toţi cei care, în continentul european, sunt tentaţi de terorism, să înceteze orice activitate de acest tip, deoarece aceste comportamente, care fac să prevaleze violenţa şi care provoacă frică în rândul populaţiilor, constituie un drum fără ieşire. Mă gândesc şi la diferitele "conflicte congelate", dorind ca să se poată găsi rapid o soluţie definitivă, şi la tensiunile care apar frecvent, legate în zilele noastre mai ales de resursele energetice.
Îmi doresc ca regiunea Balcanilor să ajungă la stabilitatea pe care o speră toţi, îndeosebi graţie integrării naţiunilor care o compun în structurile continentale şi graţie susţinerii comunităţii internaţionale. Stabilirea de relaţii diplomatice cu Republica Muntenegru, abia intrată în mod paşnic în concernul naţiunilor, şi Acordul de bază semnat cu Bosnia Herţegovina, constituie dovezi ale atenţiei constante a Sfântului Scaun pentru regiunea din Balcani. În timp ce se apropie momentul în care va fi definitiv statutul din Kosovo, Sfântul Scaun cere tuturor celor care sunt implicaţi un efort de înţelepciune clarvăzătoare, de flexibilitate şi de moderaţie pentru ca să fie găsită o soluţie care să respecte drepturile şi aşteptările legitime ale tuturor.
Situaţiile pe care am voit să le evoc constituie o provocare care ne priveşte pe toţi; este vorba de o provocare care constă în a promova şi a consolida tot ceea ce există pozitiv în lume şi a depăşi, cu bunăvoinţă, înţelepciune şi tenacitate, tot ceea ce răneşte, degradează şi ucide pe om. Numai respectând persoana umană este posibil de a promova pacea şi numai construind pacea se pun bazele pentru un autentic umanism integral. Aici se află răspunsul la îngrijorarea atâtor contemporani ai noştri cu privire la viitor. Da, viitorul va putea fi senin dacă muncim împreună pentru om. Omul, creat după imaginea lui Dumnezeu, posedă o demnitate incomparabilă; omul este aşa de vrednic de iubire în ochii Creatorului său încât Dumnezeu nu a ezitat să-l dăruiască pentru el pe propriul său Fiu. Acesta este marele mister al Crăciunului, pe care abia l-am celebrat şi a cărui atmosferă bucuroasă se extinde şi la întâlnirea noastră de astăzi. În angajarea sa în slujba omului şi pentru construirea păcii, Biserica se alătură tuturor persoanelor de bunăvoinţă oferind o colaborare dezinteresată. Fie ca împreună, fiecare la locul său şi cu propriile sale talente, să ştim să lucrăm la construirea unui umanism integral care singur poate asigura o lume paşnică, dreaptă şi solidară. Această urare este însoţită de rugăciunea pe care o înalţ către Domnul pentru voi, pentru familiile voastre, pentru colaboratorii voştri şi pentru popoarele pe care le reprezentaţi.
Mulţumesc tuturor!
Benedict al XVI-lea
