|
| © Vatican Media |
Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. II. Viaţa lui Isus. Parabolele. 8. Lucrătorii din vie. "Şi le-a spus: «Mergeţi şi voi în via mea»" (Mt 20,4)
Iubiţi fraţi şi surori,
Doresc să mă opresc iarăşi asupra unei parabole a lui Isus. Şi în acest caz este vorba de o relatare care hrăneşte speranţa noastră. De fapt, uneori avem impresia că nu reuşim să găsim un sens pentru viaţa noastră: ne simţim inutili, inadecvaţi, exact asemenea lucrătorilor care aşteaptă în piaţă, aşteptând ca să-i ia cineva ca să muncească. Însă uneori timpul trece, viaţa se scurge şi nu ne simţim recunoscuţi sau apreciaţi. Poate că nu am ajuns la timp, alţii s-au prezentat înaintea noastră sau grijile ne-au ţinut în altă parte.
Metafora pieţei este foarte potrivită şi pentru timpurile noastre, pentru că piaţa este locul afacerilor, unde din păcate se cumpără şi se vând şi afectul şi demnitatea, căutând să se câştige ceva. Şi atunci când nu ne simţim apreciaţi, recunoscuţi, riscăm chiar să ne vindem primului ofertant. Domnul ne aminteşte, în schimb, că viaţa noastră valorează, iar dorinţa sa este să ne ajute să o descoperim.
Şi în parabola pe care o comentăm astăzi sunt lucrători care aşteaptă zilnic ca să-i angajeze cineva. Suntem în capitolul 20 din Evanghelia lui Matei şi găsim şi aici un personaj care are un comportament neobişnuit, care surprinde şi interoghează. Este stăpânul unei vii, care iese personal pentru a-şi căuta lucrătorii. Evident, vrea să stabilească un raport personal cu ei.
Cum spuneam, este o parabolă care dă speranţă, pentru că ne spune că acest stăpân iese de mai multe ori pentru a căuta pe cei care aşteaptă să dea sens vieţii lor. Stăpânul iese imediat în zori şi apoi, la fiecare trei ore, se întoarce să caute lucrători pe care să-i trimită în via sa. Urmând această secvenţă, după ce pleacă la ora trei după-amiaza, nu ar mai fi niciun motiv să mai iasă, pentru că ziua de muncă se termina la ora şase.
Acest stăpân neobosit, care vrea cu orice preţ să dea valoare vieţii fiecăruia dintre noi, iese în schimb şi la ora cinci. Lucrătorii care rămăseseră în piaţă probabil că îşi pierduseră orice speranţă. Acea zi fusese în zadar. Şi în schimb cineva încă a crezut în ei. Ce sens are să angajezi lucrători doar pentru ultima oră a zilei de muncă? Ce sens are să mergi la muncă numai pentru o oră? Şi totuşi, chiar şi atunci când ni se pare că putem face puţin în viaţă, merită întotdeauna. Există întotdeauna posibilitatea de a găsi un sens, pentru că Dumnezeu iubeşte viaţa noastră.
Şi iată că originalitatea acestui stăpân se vede şi la sfârşitul zilei, la momentul plăţii. Cu primii lucrători, cei care merg în vie în zori, stăpânul se înţelesese pentru un dinar, care era costul tipic al unei zile de muncă. Celorlalţi le spune că le va da ceea ce este drept. Şi tocmai aici parabola revine să ne interpeleze: Ce este drept? Pentru stăpânul viei, adică pentru Dumnezeu, este drept ca fiecare să aibă ceea ce este necesar pentru a trăi. El i-a chemat personal pe lucrători, cunoaşte demnitatea lor şi pe baza ei vrea să-i plătească. Şi le dă fiecăruia câte un dinar.
Relatarea spune că lucrătorii de la prima oră sunt dezamăgiţi: nu reuşesc să vadă frumuseţea gestului stăpânului, care nu a fost nedrept, ci pur şi simplu generos, nu a privit numai la merit, ci şi la nevoie. Dumnezeu vrea să dea tuturor Împărăţia sa, adică viaţa deplină, veşnică şi fericită. Şi aşa face Isus cu noi: nu face clasamente, celor care îşi deschid inima lui se dăruieşte în întregime pe sine însuşi.
În lumina acestei parabole, creştinul de astăzi ar putea fi tentat să se gândească: "De ce să începi să lucrezi imediat? Dacă plata este aceeaşi, de ce să munceşti mai mult?". La aceste îndoieli, Sfântul Augustin răspundea astfel: "De ce, aşadar, întârzii să-l urmezi pe cel ce te cheamă, când eşti sigur de răsplată, dar nesigur de zi? Ia seama să nu-ţi iei, din cauza întârzierii tale, ceea ce îţi va da el pe baza promisiunii sale" (Discurs 87, 6, 8).
Aş vrea să spun, în special tinerilor, să nu aştepte, ci să răspundă cu entuziasm Domnului care ne cheamă să lucrăm în via sa. Nu amâna, suflecă-ţi mânecile, pentru că Domnul este generos şi nu vei fi dezamăgit! Lucrând în via sa, vei găsi un răspuns la acea întrebare profundă pe care o porţi în tine: Ce sens are viaţa mea?
Iubiţi fraţi şi surori, să nu ne descurajăm! Chiar şi în momentele întunecate ale vieţii, când timpul trece fără să ne ofere răspunsurile pe care le căutăm, să-i cerem Domnului să iasă din nou şi să ajungă la noi acolo unde îl aşteptăm. Domnul este generos şi va veni curând!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
