Ex 19,2-6a; Ps 100; Rom 5,6-11; Mt 9,36-10,8
"Chemându-i pe cei doisprezece discipoli ai săi, i-a trimis" (Mt 10,1).
După o pauză de câteva luni în care am meditat şi am trăit "misterul pascal", adică patimile, moartea, învierea şi glorificare lui Isus la dreapta Tatălui, mister prin care Isus a putut plăti în locul nostru datoria lăsată de Adam, dar şi cea făcută de noi înşine prin rătăcirile noastre şi astfel a putut să ni-l trimită pe Duhul Sfânt pierdut de noi prin păcat şi astfel să ne dovedească iubirea fără margini a Preasfintei Treimi, iată că acum reluăm cu această duminică a 11-a din ciclul de 34 de duminici numit "de peste an", timp dominat liturgic de "culoarea verde", simbol pentru speranţă, bucurie şi viaţă.
Pentru a înţelege cât mai bine mesajul duminicilor din acest ciclu "de peste an" pe care l-am reluat acum cu această duminică a 11-a, trebuie să mergem cu mintea la situaţia tristă în care eram înainte de venirea lui Isus Cristos, la situaţia tristă în care ne-a găsit Cristos la întruparea lui şi mai cu seamă la începerea activităţii sale publice, ceea ce l-a determinat, conform planului veşnic, să urce Calvarul, înainte de a se înălţa şi glorifica la Tatăl ceresc.
Păcatul strămoşesc şi păcatul personal făcuseră din oameni nişte fiinţe lipsite de ajutor, nişte oameni bolnavi, adică nişte oameni: orbi, surzi, paralitici, leproşi, nişte morţi trupeşte şi sufleteşte, nişte oameni vrednici de milă, căci evanghelistul Matei, el însuşi un fost bolnav la suflet, om bolnav de "boala banilor", care este o gravă idolatrie (cf. Col 3,5), dar vindecat instant de Isus când a lăsat toate şi l-a urmat şi apoi şi-a cheltuit banii într-un ospăţ pentru Isus şi săracii săi, spre exasperarea cărturarilor şi fariseilor (cf. Mc 2,14-16) consemnat în scris: "Văzând mulţimile, lui Isus i s-a făcut milă de ele" (Mt 9,36), împlinind astfel prorocia psalmistului: "El îţi iartă toate fărădelegile tale şi îţi vindecă toate bolile" (Ps 103,3).
În Isus se află suficientă putere pentru a vindeca "orice boală şi orice neputinţă" (Mt 10,1). În inima sa se află suficientă dragoste pentru a-şi purta întregul popor ca "adevăratul Păstor al lui Israel".
Evangheliile nu au putut să cuprindă toate minunile făcute de Domnul Isus (cf. In 21,25). Inspiraţi de Dumnezeu, autorii sacri au consemnat în Cuvântul scris numai acele minuni care şi-au găsit un corespondent în învăţătura lui Isus pe care ei au redat-o. Bolile sufleteşti şi trupeşti pe care Isus le-a întâlnit, sub diferitele lor forme, şi pe care le-a vindecat, sunt tot atâtea aspecte ale stării triste în care ne-a adus păcatul lui Adam, dar şi al nostru.
Lepra pune direct accentul pe desfigurarea făcută de păcat; frigurile simbolizează agitaţia necontenită care-i stăpâneşte pe oamenii acestei lumi; surdul, orbul şi mutul arată că păcatul a făcut simţurile incapabile să perceapă chemarea Domnului şi să se roage; paraliticul adus la Isus demonstrează că păcatul a dus la totala incapacitate a omului de a face cea mai mică mişcare spre Dumnezeu; demonizatul arată că păcatul l-a pus pe om direct stăpânit de satan. Învierea fiicei lui Iair, fruntaşul sinagogii, are o aplicaţie profetică, Isus este "acela" care venise să redea viaţa poporului său, Israel. În tot acest timp care a rămas până la venirea sa de-a doua, Isus este la dispoziţia tuturor acelora care se apropie de el prin credinţă, aşa cum a făcut cu acea femeie bolnavă de scurgere de sânge (cf. Mt 9,20).
Dar Medicul divin ştie că orice boală îşi are originea în păcatul moştenit de la Adam şi în cel făcut de om, de aceea începe prin a-l elibera pe omul bolnav de păcat: "Iertate sunt păcatele tale" (Mt 9,2). Ce ar trebui să ne neliniştească mai mult, atât la noi, cât şi la alţii: boala, sau păcatul? Răspunsul este unul singur: păcatul! Să mergem cu mintea chemarea lui Matei, aşa cum o relatează el însuşi şi când se prezintă pe sine ca "Matei vameşul", adică Matei păcătosul (cf. Mt 9,21.31). Deci, Matei nu ezită să recunoască faptul că făcea parte dintre păcătoşii pentru a căror vindecare venise Isus (cf. Mt 9,12).
Pentru a primi învăţătura, iertarea şi vindecarea lui Isus ne trebuie o inimă nouă, aşa cum pentru vinul nou ne trebuie burdufuri noi. Altfel totul se pierde ca atunci când se pune vinul nou în burdufuri vechi, sau un petec nou la o haină veche (cf. Mt 9,16-17). Pentru a putea primi şi reţine învăţătura lui Isus, haina cea nouă şi vinul cel nou al Evangheliei, veşmintele şi burdufurile cele vechi ale religiei iudaice nu-şi mai au rostul, trebuie schimbate cu inimi şi mentalităţi noi.
Să rezumăm ceea ce am găsit în capitolul 9 din Matei, adică harul desfăşurat în Israel. Mai întâi harul care vindecă şi iartă, aşa cum a fost prezis în Psalmul 103. Apoi, harul venit pentru a chema pe cei păcătoşi, nu pe cei drepţi; Mirele era acolo şi harul manifestat cu putere nu putea fi pus în burdufurile iudaice şi fariseice; era ceva nou chiar şi pentru Ioan Botezătorul. Cristos vine de fapt pentru a da viaţă celor morţi, pentru a vindeca pe oricine îl atinge, adică pe cel care se apropie de el prin credinţă.
Ca Fiu al lui David, el deschide oamenilor ochii ca să vadă şi deschide gura mută a aceluia pe care diavolul îl ţinea sub puterea sa. Cu toate acestea însă el este respins cu hule de fariseii care se considerau drepţi în ei înşişi. Dar harul vede mulţimea ca neavând păstor; şi atât timp cât portarul ţine uşa deschisă, el nu încetează să caute, să adune, să ajute, să vindece şi să învie oile sale, amăgite de diavol.
Aşa cum ne spune lectura a doua de astăzi, Dumnezeu ne-a eliberat prin Cristos răstignit şi mort pe cruce de: tirania diavolului şi a acoliţilor săi, de spaima bolilor şi a morţii şi de răutatea lumii, şi asta pe când nu meritam nimic, adică pe când noi eram: neputincioşi, nelegiuiţi, păcătoşi şi duşmanii lui. Şi această dragoste este acum turnată în inimile noastre. Deci, prin Isus acum am primit reconcilierea, împăcarea cu Dumnezeu (cf. Rom 5,6-11).
Prima lectură ne dă o lumină necesară. Aşa cum pe vechiul său popor evreu, Dumnezeu l-a eliberat din sclavia Egiptului şi în drum spre Ţara Promisă, la Muntele Sinai i-a dat ca misiune, pentru eliberarea minunată primită prin multe minuni, "păzirea alianţei", pentru a fi "partea lui dintre toate popoarele", pentru a-i fi "o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt" (cf. Ex 19,2-6). Prin această observare a Legii şi prin această viaţă sfântă, ei trebuiau să aducă popoarele păgâne printre care au călătorit, printre care au locuit, care au venit peste ei, sau la care au fost duşi ca robi, la cinstirea adevăratului Dumnezeu. Şi aşa cum tot poporul a răspuns: "Vom face tot ce a zis Domnul" (Ex 19,8), aşa şi unul fiecare dintre noi, care facem parte din noul său popor, ni s-a dat o misiune, misiune ivită din totala eliberare a lui Dumnezeu, prin Isus de la cruce, misiunea de aduce întreg pământul la această totală eliberare.
Isus a văzut lumea în care noi locuim ca "un seceriş copt", gata de adunat în hambarul cerului. Atunci le-a spus discipolilor săi: "Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui" (Mt 9,37-38). Şi vedem aici încă o mare minune: Apostolii au fost ei înşişi răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea făcută pentru lucrători în seceriş, şi abia după aceia au urmat toţi ceilalţi veniţi la Cristos prin munca lor apostolică. Noi, cei care traversăm aceeaşi lume, uneori nesimţitoare (cf. Iac 2,15-16), să-i cerem Domnului să scoată noi lucrători pentru secerişul său, începând cu noi înşine.
Numele diferite ale apostolilor chemaţi din diferite ocupaţii: vameşi, pescari, politicieni, slujitori, agricultori şi făcuţi "pescari de oameni", este un semn al chemării universale a tuturor creştinilor la misiunea evanghelică de a pescui din "marea lumii" condusă de diavol şi acoliţii lui, oameni pentru împărăţia lui Dumnezeu (cf. Mt 10,7-8). Când Domnul Isus a strâns 12, i-a trimis; când a mai strâns alţi 72 de ucenici, i-a trimis şi pe aceştia să pescuiască din "marea lumii", oameni pentru împărăţia lui Dumnezeu, simbolizată în Isus Cristos (cf. Lc 10,1). Iar când s-a înălţat la cer, i-a trimis în lume pentru a deveni secerători şi pescari de oameni, pe toţi cei care vor crede în el (cf. Mc 16,15.20).
Cel care cheamă, care pregăteşte, care trimite, care îndrumă, susţine, încurajează şi care îi răsplăteşte pe slujitorii săi, este Domnul. Aceştia nu umblă dintr-un impuls propriu şi nici trimişi de oameni, ci de Dumnezeu. Ca să fie eficienţi, ei au fost mai întâi iertaţi şi vindecaţi de Isus de bolile lor: goană după bani şi averi, tendinţe de ură şi dezbinare, aplecări trupeşti, idei greşite strecurate de profeţii mincinoşi.
Porunca lui Isus pentru toţi apostolii de ieri, de astăzi, de mâine şi dintotdeauna, este aceeaşi: "Mergeţi degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel! Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor». Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli! În dar aţi primit, în dar să daţi" (Mt 10,6-8). Ucenicii trebuiau să vestească mai întâi poporului ales şi apoi tuturor celorlalte, apropierea "împărăţiei", folosind mandatul, autoritatea asupra demonilor şi puterea de a face minuni. Aceasta este semnul care caracterizează împărăţia lui Dumnezeu: omul vindecat de orice rău şi demonii scoşi afară. De aceea minunile sunt numite "puterile veacului viitor" (Evr 6,5).
Aşa cum căutătorii sinceri ai mântuirii lui Dumnezeu, dintre iudei şi creştini, s-au convertit la chemarea lui Isus şi a apostolilor, tot astfel se vor converti şi la chemarea noastră în numele lui Isus. De aceea sfântul Paul şi primii creştini îi îndemnau pe cei cărora le predicau: vă rugăm fierbinte, în numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe cel ce n-a cunoscut niciun păcat, el l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în el" (2Cor 5,20-21).
Remarca lui Isus de astăzi ca trimişii săi să "nu umble calea păgânilor şi a samaritenilor" (Mt 10,5), nu se referă la faptul de a nu a le predica păgânilor şi samaritenilor, căci mântuirea lui Dumnezeu este pentru toţi oamenii, ci se referă la faptul ca ei apostolii să nu umble pe căile şi păcatele lor: lăcomie, ură, duşmănie. Şi fariseii şi ucenicii lor predicau întoarcerea la Dumnezeu, dar pentru faptul că erau iubitori de bani (cf. Lc 16,14), lacomi, că tocau avutul văduvelor (cf. Mc 12,40), dispreţuiau pe orfani (cf Ps 94,6), săraci (cf. Gal 2,10; Iac 2,5) şi păcătoşi (cf. In 9,34), nu numai că puţini le urmau învăţăturile, dar cei mai mulţi le spuneau zicala: "Doctore, vindecă-te pe tine însuţi" (Lc 4,23)! Isus nu le dispreţuia munca, dar îi avertiza pe cei care îi ascultă: "Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac" (Mt 23,3).
Şi astăzi se predică cu mic rezultat şi chiar cu pierdere, pentru că mai sunt încă predicatorii care "zic, dar nu fac", care caută bogăţii, caută plăceri, se caută pe sine, caută stimă de la oameni, încercând imposibilul: slujirea la doi stăpâni (cf. Mt 6,25; Lc 16,13)! Un singur lucru îţi mai lipseşte îi supunea Isus unui tânăr bogat care voia să-l urmeze ca apostol: "Mergi şi vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă" (Mt 19,21). De ce sfântul Petru l-a refuzat pe Simon Magul ca tovarăş de evanghelie? Pentru că voia să devină apostol pentru câştig (cf. Fap 8,18-24). De ce oare sfântul apostol Paul vorbind, spune: "Omorâţi în mădularele voastre: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli" (Col 3,5), o mare piedică în calea Evangheliei.
Psalmul 100 este un psalm de mulţumire, invitând "tot pământul" să-l celebreze pe Domnul şi să-i slujească cu bucurie. Cu cât mai mult aceste privilegii sunt ale noastre, de vreme ce noi îl cunoaştem pe Dumnezeu ca pe un Tată bun şi pe Isus ca pe un Păstor plin de tandreţe (cf. Ps 100,3)! Este aceasta pentru noi o bucurie, să-l slujim pe Domnul? Sau, din contră, ne purtăm ca şi cum el ar fi un aspru Stăpân (cf. Mt 25,2)? Domnul să ne facă să gustăm acum bucuria care însoţeşte întotdeauna o slujire misionară în ascultare (cf. In 15,10-11), pentru ca mai târziu să putem auzi acest cuvânt deosebit de preţios: "Intră în bucuria Stăpânului tău" (Mt 25,21-23)! Amin.
Pr. Ioan Lungu
