|
| © Vatican Media |
Cateheze. Viciile şi virtuţile. 14. Dreptatea
Iubiţi fraţi şi surori, Paşte fericit, bună ziua!
Iată-ne la a doua dintre virtuţile cardinale: astăzi vom vorbi despre dreptate. Este virtutea socială prin excelenţă. Catehismul Bisericii Catolice o defineşte astfel: "Virtutea morală care constă în voinţa constantă şi fermă de a da lui Dumnezeu şi aproapelui ceea ce li se cuvine" (nr. 1807). Aceasta este dreptatea. Adesea, când se nominalizează dreptatea, se citează şi motoul care o reprezintă: "unicuique suum" adică "fiecăruia ceea ce este al său". Este virtutea dreptului, care încearcă să reglementeze cu echitate raporturile dintre persoane.
Este reprezentată alegoric de balanţă, pentru că îşi propune să "egaleze conturile" între oameni, mai ales atunci când riscă să fie falsificate de vreun dezechilibru. Scopul său este ca într-o societate fiecare să fie tratat după demnitatea sa. Dar deja maeştrii antici învăţau că pentru aceasta sunt necesare şi alte atitudini virtuoase, cum sunt bunăvoinţa, respectul, recunoştinţa, afabilitatea, onestitatea: virtuţi care cooperează la buna convieţuire a persoanelor. Dreptatea este o virtute pentru o bună convieţuire a persoanelor.
Toţi înţelegem cum dreptatea este fundamentală pentru convieţuirea paşnică în societate: o lume fără legi care respectă drepturile ar fi o lume în care este imposibil de trăit, s-ar asemăna cu o junglă. Fără dreptate, nu este pace. Fără dreptate nu există pace. De fapt, dacă dreptatea nu este respectată, se generează conflicte. Fără dreptate, se stabileşte legea samavolniciei celui puternic asupra celor slabi, şi acest lucru nu este drept.
Dar dreptatea este o virtute care acţionează atât în cel mare, cât şi în cel mic: nu se referă numai la aulele tribunalelor, ci şi la etica ce distinge viaţa noastră zilnică. Stabileşte cu ceilalţi raporturi sincere: realizează preceptul Evangheliei, conform căruia vorbirea creştinului trebuie să fie: "«Da, da», «Nu, nu»; ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău" (Mt 5,37). Jumătăţile de adevăr, discursurile subtile care vor să-l înşele pe aproapele, reticenţele care ascund propunerile reale, nu sunt atitudini conforme cu dreptatea. Omul drept este corect, simplu şi sincer, nu poartă măşti, se prezintă prin ceea ce este, are o vorbire adevărată. Pe buzele sale se găseşte adesea cuvântul "mulţumesc": ştie că, oricât ne străduim să fim generoşi, rămânem mereu debitori faţă de aproapele. Dacă iubim, este şi pentru că am fost iubiţi mai înainte.
În tradiţie se pot găsi nenumărate descrieri ale omului drept. Să vedem câteva. Omul drept are veneraţie faţă de legi şi le respectă, ştiind că ele constituie o barieră care protejează pe cei fără apărare de prepotenţa celor puternici. Omul drept nu se îngrijeşte numai de propria bunăstare individuală, ci vrea binele întregii societăţi. Aşadar, nu cedează în faţa ispitei de a se gândi numai la el însuşi şi de a se îngriji de propriile afaceri, oricât ar fi de legitime, ca şi cum ar fi singurul lucru care există pe lume. Virtutea dreptăţii face evident - şi pune în inimă exigenţa - că nu poate exista un adevărat bine pentru mine dacă nu există şi binele tuturor.
De aceea, omul drept veghează asupra propriului comportament, pentru ca să nu lezeze faţă de ceilalţi: dacă greşeşte, cere scuze. Omul drept cere scuze mereu. În unele situaţii, ajunge să sacrifice un bun personal pentru a-l pune la dispoziţia comunităţii. Doreşte o societate ordonată, unde persoanele sunt cele care ornează funcţiile, şi nu funcţiile sunt cele care ornează persoanele. Detestă recomandările şi nu comercializează favoruri. Iubeşte responsabilitatea şi este exemplar în a trăi şi a promova legalitatea. De fapt, ea este calea dreptăţii, antidotul la corupţie: cât de important este a educa persoanele, îndeosebi tinerii, la cultura legalităţii! Este calea pentru a preveni cancerul corupţiei şi pentru a elimina criminalitatea, luându-i terenul de sub picioare.
De asemenea, cel drept alungă comportamente nocive, precum calomnia, mărturia falsă, frauda, cămătăria, derâderea, necinstea. Cel drept îşi ţine cuvântul dat, restituie ceea ce a împrumutat, recunoaşte salariul corect tuturor muncitorilor - un om care nu recunoaşte salariul corect muncitorilor nu este drept, este nedrept - se fereşte să rostească judecăţi nesăbuite împotriva aproapelui, apără reputaţia şi bunul nume al celuilalt.
Niciunul dintre noi nu ştie dacă în lumea noastră oamenii drepţi sunt numeroşi sau rari ca perlele preţioase. Dar sunt oameni care atrag har şi binecuvântări fie asupra lor, fie asupra lumii în care trăiesc. Nu sunt nişte perdanţi faţă de cei care sunt "vicleni şi şireţi", pentru că, aşa cum spune Scriptura, "cel care urmăreşte dreptatea şi bunătatea va afla viaţă, dreptate şi onoare" (Prov 21,21). Cei drepţi nu sunt moralişti care ţin locul cenzorului, ci persoane corecte cărora "le este foame şi sete de dreptate" (Mt 5,6), visători care păstrează în inimă dorinţa unei fraternităţi universale. Şi de acest vis, în special astăzi, toţi avem o mare nevoie. Avem nevoie să fim bărbaţi şi femei drepţi, şi asta ne va face fericiţi.
________
APEL
Din păcate continuă să vină ştiri triste din Orientul Mijlociu. Revin să reînnoiesc cererea mea fermă a unei imediate încetări a focului în Fâşia Gaza. Exprim regretul meu profund pentru voluntarii ucişi în timp ce erau angajaţi în distribuirea ajutoarelor umanitare în Gaza. Mă rog pentru ei şi pentru familiile lor. Reînnoiesc apelul ca să fie permis acelei populaţii civile, epuizate şi suferinde, accesul la ajutoarele umanitare şi să fie imediat eliberaţi ostaticii. Să se evite orice tentativă iresponsabilă de a lărgi conflictul în regiune şi să se folosească pentru ca să poată înceta cât mai curând acest război şi alte războaie care continuă să aducă moarte şi suferinţă în atâtea părţi ale lumii. Să ne rugăm şi să acţionăm fără încetare pentru ca să tacă armele şi să domnească pacea din nou.
Şi să nu uităm martirizata Ucraina, atâţia morţi! Am în mâini un rozariu şi o carte a Noului Testament lăsate de un soldat mort în război. Acest tânăr se numea Oleksandr, Alexandru, 23 de ani. Alexandru citea Noul Testament şi Psalmii şi a subliniat, în Cartea Psalmilor, psalmul 129: "Dintru adâncuri strig către tine, Doamne; Doamne, ascultă glasul meu". Acest tânăr de 23 de ani a murit la Avdi?vka, în război. Avea toată viaţa înainte. Şi acesta este rozariul său şi Noul Testament al său, pe care el îl citea şi se ruga. Eu aş vrea să fac în acest moment un pic de tăcere, toţi, gândindu-ne la acest tânăr şi la atâţia alţii ca el, morţi în această nebunie a războiului. Războiul distruge mereu! Să ne gândim la ei şi să ne rugăm.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
