Două mărturii "in memoriam" pr. Anton Budău (născut pe 23 iunie 1954, la Nicolae Bălcescu - decedat pe 24 iulie 1997, la Iaşi), semnate de pr. Alois Bulai şi pr. Eduard Patraşcu.
*
L-am cunoscut în 1973 ...
Abia intrasem în Seminar. Încă nu cunoşteam nimic. Mă uitam să văd pe unde sunt, ce se află în spatele oricărei uşi. Pe una dintre ele era scris: "Bibliotecă". Am bătut şi am intrat. Era acolo el. S-a prezentat. Se numea Anton Budău, de la "filosofie". Micuţ, sfios, un pic timid. Stăpânea tot, cunoştea orice detaliu.
M-a impresionat la o serbare. A recitat o poezie în engleză, un lucru absolut inedit.
În rest, totul normal. Colegi în aceeaşi casă, respectam acelaşi program, făceam aceleaşi rugăciuni în comun.
A fost hirotonit în 1979. Auzeam cu plăcere despre activitatea lui în pastoraţie: apropierea de tineri, uşurinţa cu care îi angaja în drumeţii, în diferite acţiuni de creştere umană şi maturizarea vieţii spirituale. La Oneşti, Focşani, Piatra.
Ne-am despărţit în 1997.
Terminasem de tradus Psalmul 55. Mai era jumătate de oră până la cină. A doua zi voia să-i viziteze pe părinţi, înainte de a pleca pentru o lună în Germania. Mi-a încredinţat o sumedenie de lucruri. A împărţit obiecte, bani, misiuni... Ca şi cum ar fi plecat pentru totdeauna.
Şi aşa a fost.
A doua zi l-am găsit mort lângă uşă.
La Bălcescu am ajuns seara târziu. Nu-mi amintesc nimic de pe drum. Doar o durere adâncă pe care n-o mai simţisem niciodată. Am plâns. Nu m-am putut stăpâni. Am plâns zgomotos. Mult. Îmi curgeau lacrimile greu. Pe obraji şi-n suflet. Mă uitam buimac la sicriul închis. Părinţii lui se zbuciumau. Nu înţelegeau. Voiau să li se deschidă capacul. Să-l mai vadă o dată...
Liturghia de înmormântare a fost divină. Pentru că era îndreptată spre Domnul. Pentru că participarea era fără număr şi transfigurată de Cuvânt. Pentru că ofranda de pe altar a Fiului-Cuvânt era însoţită de cea de pe catafalc a slujitorului Toni, care s-a străduit toată viaţa şi cu toate puterile să înţeleagă Cuvântul. Să-l redea pe înţelesul semenilor. Să-l şlefuiască mereu şi să-i redea strălucirea şi modulaţiile fireşti.
Lumea se ruga, cânta, implora. Sunt sigur că s-au cutremurat cerurile şi i s-a deschis ca să intre.
Au trecut deja 25 de ani de când l-a chemat bunul Dumnezeu la el.
Mă doare şi acum. Îi simt lipsa. Ca şi cum s-ar fi rupt ceva din mine. Din adânc. Din esenţial. Din claritate.
Am vrut să semnalez acest aniversar al trecerii părintelui Anton Budău din această lume nu ca să-mi ling rana dureroasă a despărţirii de el.
Dimpotrivă. Vreau să-l preamăresc pe Domnul şi să-i mulţumesc din suflet că l-a făcut atât de bun, de răbdător, de luminat, atât de sclipitor şi de minunat şi m-a învrednicit să stau în preajma lui. Să lucrez împreună cu el. Să mă bucur de prietenia lui.
Şi-aş vrea să îndepărtez puţin praful uitării de pe figura unui preot care şi-a împlinit slujirea cu pasiune şi discreţie, cu tenacitate şi dragoste neobosită.
Şi şi-a pus indelebil amprenta pe traducerea Sfintei Scripturi în varianta catolică de la Iaşi.
Fiul, cel prin care Dumnezeu ne-a vorbit nouă în aceste zile din urmă şi pe care l-a pus stăpânitor a toate, el care este strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale, aşezat de-a dreapta maiestăţii în ceruri, cauză de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de el, să-i dăruiască odihna fără de sfârşit! (cf. Evr 1,1-4; 5,9).
Pr. Alois Bulai
*
Spre deosebire de pr. Alois, eu nu l-am cunoscut personal pe pr. Anton, împreună-pionierul traducerii la care aveam să contribui peste ani şi eu. Când a murit, eram la Seminarul Mic. Şi fiind din satul vecin, îmi amintesc bine că am participat la înmormântare. Îmi amintesc mulţimea imensă şi, mai ales, îmi amintesc - şi era pentru prima oară când vedeam - că erau preoţi care plângeau. Nu, nu-mi amintesc dacă şi pr. Alois plângea, dar erau mai mulţi preoţi cărora le curgeau lacrimile. Şi îmi amintesc că mi-am zis: "Trebuie să fi fost cineva special preotul acesta". Anul următor, la examenul de atestat la religie - aşa cum se făcea atunci - mi-a căzut ca subiect Cartea Genezei. Şi evident, era pr. Alois în comisie. Am prezentat subiectul pe care-l primisem şi la finalul prezentării pr. Alois mi-a zis: "Nu e aşa că vei veni la seminar la Iaşi?". Am mers. Am "rezistat" abia 2 ani la Iaşi. Am ajuns apoi la Roma, la Institutul Biblic, unde dl Carlo Valentino mi-a pomenit de câteva ori fie de pr. Alois, fie de pr. Anton (precum şi de pr. Petercă). Am ajuns apoi să lucrăm împreună cu pr. Alois la ceea ce ei doi începuseră la traducerea Bibliei şi aşa am avut ocazia să aflu câte ceva despre pr. Anton din mărturia pr. Alois.
Sigur, am reluat de la capăt totul, dar e o datorie morală şi de loialitate să spun că munca fusese începută, că bazele a ceea ce avem acum au fost puse de ei doi. Din spusele pr. Alois, pr. Anton era de o inteligenţă ieşită din comun, de o pasiune pentru Scriptură cum rar se întâlneşte, şi îi datorăm nu doar ne-uitarea, ci şi pomenirea lui cu recunoştinţă şi admiraţie.
Toate acestea sunt bine sintetizate de cuvintele Cărţii Apocalipsului care străjuiesc mormântul pr. Anton Budău din cimitirul din Nicolae Bălcescu, Bacău (sper să-mi amintesc exact textul): "Am luat cartea din mâna îngerului şi am mâncat-o: era în gura mea dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o, mi s-a umplut stomacul de amărăciune".
În veci pomenirea lui.
Cu recunoştinţă şi admiraţie,
Pr. Eduard Patraşcu
* * *
Din arhiva ercis.ro:
In memoriam pr. Anton Budău (articol din 24 iulie 2017, la 20 de ani de la trecerea lui la Domnul)
