Sâmbătă, 3 octombrie 2020, a avut loc în Parohia Romano-Catolică "Sfânta Fecioară Maria Regina Rozariului" din Tuta (BC) Liturghia de înmormântare a părintelui Anton Budău (1930-2020) care a trecut la Domnul la 29 septembrie, în sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli, după o perioadă de boală şi suferinţă.

Jertfa Sfintei Liturghii a fost celebrată de către Excelenţa Sa Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, alături de care au concelebrat Excelenţa Sa Ioan Robu, arhiepiscop emerit, şi numeroşi preoţi. Lor li s-au alăturat în rugăciune pentru odihna veşnică a părintelui Anton credincioşi din Tuta, din Valea Seacă, comunitatea natală a părintelui, şi din alte localităţi păstorite de părintele în timpul vieţii sale.

La cuvântul de învăţătură, ÎPS Ioan Robu a subliniat că, privind sicriul cu trupul neînsufleţit, ne vin în minte amintiri ale multor momente pe care le-am trăit împreună cu părintele, dar totuşi, în centrul atenţiei noastre nu este atât el, cât este Isus prezent în mijlocul nostru. Excelenţa Sa a continuat omilia vorbind despre misterul chemării şi al vieţii preoţeşti, despre configurarea profundă a preotului cu Cristos, care ajunge, în celebrarea sacramentelor până la identificare. În acelaşi timp, preotul - a spus arhiepiscopul - participă la cele trei slujiri-misiuni ale lui Cristos: a învăţa, a sfinţi şi a conduce. În fapt, este exact ceea ce a săvârşit pr. Anton în toată viaţa sa, dar mai ales printre credincioşii din Tuta de care a rămas profund legat. Înainte de a transmite condoleanţele frăţeşti ale episcopilor şi clerului Arhidiecezei de Bucureşti, Excelenţa Sa a apreciat atât dorinţa părintelui de a fi înmormântat în comunitatea unde a slujit, cât şi împlinirea de către comunitate a acestei ultime dorinţe deoarece "aşa se adaugă şi el la cei pe care aici, prin harul Domnului, i-a învăţat, i-a sfinţit şi i-a călăuzit spre patria cerească".

La încheierea Sfintei Liturghii un reprezentat al comunităţii din Tuta a adresat un cuvânt de recunoştinţă pentru tot ce a făcut părintele pentru acest sat, dar şi un cuvânt de rămas bun, de revedere în casa Tatălui.

Pr. Gabriel Popa, apropiat al părintelui şi preot originar din Tuta, i-a invitat pe toţi cei prezenţi la un ultim gest de reconciliere, spunând că în testamentul său părintele Anton a iertat şi a cerut iertare. De asemenea a mulţumit tuturor celor care l-au îngrijit şi l-au susţinut pe părintele mai ales în ultima perioadă a vieţii sale.

PS Iosif Păuleţ a mulţumit pentru slujirea părintelui amintind în acelaşi timp că Providenţa a permis prin timpul senin ca Sfânta Liturghie să fie celebrată în curtea bisericii la grota construită de pr. Anton, grotă despre care a spus că este nu doar una din cele mai importante construcţii pe care a coordonat-o, ci şi un unicat printre cele care s-au mai construit.

Trupul neînsufleţit al părintelui a fost înmormântat alături de pr. Gheorghe Lenghen, OFMConv. (1891-1946) primul preot din Tuta şi ctitorul actualei biserici. Împreună cu acesta, pr. Anton va rămâne pentru totdeauna în memoria şi inima comunităţii din Tuta, iar noi, "meditând împlinirea vieţii lor, ne vom strădui să imităm credinţa lor" (cf. Evr 13,7) întăriţi de speranţa învierii.

Rămas bun, părinte Budy!

Requiem aeternam dona ei, Domine.
Et lux perpetua luceat ei.
Requiescat in pace. Amen.

Eduard-Cristian David

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 octombrie: Tuta: Funeraliile părintelui Anton Budău