|
| Ciugheş, 1 august 2015 |
Prin primăvara anului 1973 a ajuns şi la Bălţaţi zvonul că părintele paroh Ieronim Budulai avea să fie transferat la Iaşi. Câţiva gospodari din Bălţaţi, care tare mai ţineau la părintele, i-au zis: "Părinte, noi mergem la Iaşi, la episcop, să-i cerem să vă lase pe mai departe paroh la noi". Părintele zice că nici nu i-a încurajat, nici nu i-a oprit din demersul lor. Ajunşi la Iaşi, episcopul Petru Pleşca, cunoscând bine psihologia ţăranilor, i-a primit frumos şi i-a poftit în salonul de la intrare. Şi le-a zis cam aşa: "Oameni buni, voi vreţi ca să rămână la voi la ţară, dar eu vreau să-l fac mare, vreau să-l aduc profesor la seminar. Ce mai aveţi de zis?" "Apoi dacă-i aşa, Preasfinţite, noi nu mai avem nimic a spune. Dumnezeu să-l ajute, că tare bun preot este!"
Acum, când privim îndărăt istoria părintelui Ieronim Budulai, vedem că vorbele episcopului Pleşca au fost parcă profetice.
L-am cunoscut prima dată la seminar, când ne preda biologia şi istoria. Ne vorbea despre lucruri interesante într-un limbaj al săteanului înţelept, accesibil oricui. De exemplu, făcea să înţelegem existenţa şi pericolul teniei, prezentându-ne imaginea "cărnii prea puţin prăjite pe grătar!"
După seminar porneşte într-un periplu prin Dieceza din Iaşi poposind în punctele extreme ale acesteia: în sudul extrem, la Vizantea, în estul extrem, la Huşi, în vestul extrem la Ciugheş şi apoi în nord, în Bucovina, la Vatra Dornei. Paşii săi parcă au trasat o cruce pe întinsul întregii Moldove, şi parcă ar fi voit să strângă în braţe întreaga dieceză: aşadar, un preot cât o dieceză.
|
| Huşi, 13 iunie 2018 |
Un ctitor. Trei biserici poartă şi vor purta mult timp semnătura "gospodarului" Ieronim Budulai: Vizantea, Huşi "Sfântul Anton" şi Ciugheş. Când a ajuns la Ciugheş, în inima Carpaţilor, a găsit o biserică mică, cu nişte ferestre cât două palme, în cimitir. Azi, datorită părintelui, turnul semeţ se întrece cu brazii dimprejur.
Un povestitor. Eu l-am perceput ca un om care putea sta de vorbă şi cu ţăranul de pe câmp, dar şi cu profesorul universitar, şi cu copiii de pe stradă, dar şi cu un jurnalist. În cartea de memorii pe care a scris-o despre satul său natal, Iugani, fără a fi un om de litere, se poate observa spiritul unui iscusit narator, al unui om de la ţară, care povesteşte cu patos istorii în pericol de a fi uitate. Păcat că a descoperit cam târziu scrisul şi cercetarea istorică. Poate cărţile pe care ni le-a lăsat nu sunt de ştiinţă, dar sunt minunate mărturii care vor vorbi generaţiilor viitoare. Frumoasă moştenire ne-a lăsat! Dar avea şi capacitatea de a întreba. Când veneam din Franţa, mă lua deoparte şi, curios ca un copil (fără a lăsa nici cea mai mică notă de autosuficienţă), mă întreba şi se interesa de viaţa Bisericii din vestul Europei. Avea darul povestirii, dar şi pe acela al întrebărilor. Or, când pui întrebări, te umileşti puţin!
Un preot de excepţie. Din câte ştiu, niciodată nu a spus NU apelului sau propunerilor episcopului, chiar dacă adesea trebuia să pornească lucrurile de la zero. De exemplu, la Vizantea a găsit o biserică grav avariată de cutremurul din 1977, pe care a dărâmat-o şi a construit una nouă pe un alt amplasament. Sau la Huşi, era primul paroh, fără casă parohială şi cu o biserică mică.
A iubit confesionalul, căruia îi era dedicat cu toată fiinţa; aşa l-am simţit eu la Iaşi. A iubit oamenii, a iubit natura, a iubit munca, a iubit Biserica cu o sinceritate debordantă, şi-a iubit până la sacrificiu preoţia!
În concluzie, în părintele Ieronim Budulai putem admira preotul, ctitorul, slujitorul, gospodarul, sfătuitorul, confesorul, profesorul, păstorul, istoricul, dar mai presus de toate omul care a iubit oamenii! Sperăm ca Dumnezeu să continue profeţia Preasfinţitului Pleşca şi "să-l facă mare" în împărăţia sa!
Pr. Iosif Dorcu
* * *
A trecut la Domnul pr. Ieronim Budulai
