De o actualitate surprinzătoare
Mesajul adresat celor din Roma de Ioan al XXIII-lea la 8 aprilie 1962
Este o invitaţie la rugăciune, la o pregătire spirituală specială, la cooperarea activă pentru rezultatul bun al Conciliului scrisoarea pe care Ioan al XXIII-lea o adresează în mod specific poporului din Roma la 8 aprilie 1962, prima duminică a Pătimirii, aşa cum era numită actuala duminică a cincea din Postul Mare, adică duminica dinaintea Duminicii Floriilor. Mai sunt încă şase luni până la data de 11 octombrie, sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu, când se va deschide Conciliul al II-lea din Vatican. În iminenţa marelui eveniment ecumenic, "a cărui aşteptare este exaltare neliniştită a întregii lumi", Papa cheamă la adunare toate categoriile de credincioşi din Roma cu o formulă care dă titlu documentului său: "Toţi câţi sunteţi" (Quanti siete).
"Toţi câţi sunteţi colaboratorii noştri în îngrijirea cea mai directă a sufletelor din acest oraş... toţi câţi participaţi la grijile conducerii Bisericii în dicasterii, congregaţii, tribunale şi oficii din Curia Romană..., toţi cei care, persoane consacrate şi credincioşi, bărbaţi şi femei, sunteţi în mod special consacraţi cultului Domnului... toţi cei care din laicatul catolic constituiţi marea mulţime a acestei prime dieceze din lume... toţi cei care sunteţi venerabili fraţi şi preaiubiţi fii ai noştri...".
Ioan al XXIII-lea le cere tuturor participare, împărtăşire de intenţii dar mai ales rugăciuni, aşa cum făcuse deja cu preoţii în exortaţia "Sacrae laudis" dedicată lor în ziua Epifaniei din acelaşi an. "Succesul unui Conciliu", scrie acum Papa, "ca acesta care acum este în pregătire, în înţelegere activă şi înţeleaptă de energii, asigură fără îndoială zile mai bune nu numai pentru Biserică, ci pentru întreaga omenire" şi aminteşte că "şi din partea fraţilor despărţiţi de unitate şi de catolicitate continuă să vină până acum exprimările unei aşteptări respectuoase şi încrezătoare".
Alături de rugăciuni - îndeosebi le invocă pe cele ale copiilor, ale celor suferinzi şi recitarea Rozariului din partea familiilor - Pontiful cere credincioşilor din Roma în lunile de aşteptare până la Conciliu "o îngrijire atentă şi delicată a vieţii spirituale". Pentru a da forţă cererii sale se inspiră din omiliile sfântului Grigore cel Mare, "unul dintre cei mai iluştri fii ai Romei creştine, învăţător renumit şi Papă dintre cei mai mari ai Sfintei Biserici" şi preia "cinci poveţe apostolice", "esenţiale pentru a marca fizionomia pe care vor trebui să o aibă catolicii buni din Roma în timpul acestei perioade a Conciliului ecumenic":
1. Să menţină vie dorinţa faţă de patria cerească; 2. Să mortifice, prin pocăinţă, concupiscenţele simţurilor; 3. Să se ferească de vanitatea şi de fala lumii; 4. Să nu dorească bogăţiile altora; 5. Să fie caritabili şi solidari faţă de aproapele.
Lăsând la o parte celelalte, la fel de importante, merită să prezentăm cuvintele cu care Ioan al XXIII-lea explică şi dezvoltă conceptul exprimat de al patrulea punct ("Aliena non appetere" în versiunea originală a sfântului Grigore), pentru că sunt de o actualitate surprinzătoare. "Marele precept şi marea tentaţie se află în faţa tuturor: să nu furi, să nu defraudezi câştigul muncitorilor, să nu-i asupreşti pe cei săraci, să nu flirtezi prin căutarea denaturată a bogăţiilor trecătoare. Dacă ne gândim bine, acesta este marele chin al întregii lumi: în raporturile de ordine sau de dezordine politică şi economică, nu spunem că nu există persoane oneste şi care respectă drepturile celorlalţi, dar de fapt una dintre cele mai puternice tentaţii ale vieţii, în faţa căreia în forme vizibile sau ascunse ale înşelătoriei subtile ale iniţialei aliena appetere se ajunge la oroarea care se transformă în exterminarea oraşelor, naţiunilor şi popoarelor".
"Apropiindu-se tot mai mult Conciliul", conclude Papa Ioan scrisoarea sa către cei din Roma, "noi vom mai percepe ocazia de a vă vorbi", împreună "cu ceea ce îi va plăcea să vă propună preavrednicul şi preaiubitul nostru Cardinal vicar". Între timp - este ultima recomandare paternă - "pregătiţi-vă într-adevăr, cu plinătate de evlavie religioasă şi cu puritate de purtare, la harul extraordinar al Domnului. Viaţa zilnică a tuturor şi a fiecăruia să fie o colaborare generală şi compactă la marele eveniment".
(După agenţia SIR, 7 aprilie 2012)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu