|
| www.meetingrimini.org |
Din Vatican, 11 august 2025
Excelenţei Sale Reverendisime
Mons. Nicolò Anselmi
Episcop de Rimini
Excelenţa Reverendisima,
Tema celei de-al 46-lea Meeting pentru prietenia între popoare, care va avea loc la Rimini în zilele următoare, este un apel la speranţă: "În locuri pustii vom construi cu cărămizi noi". Sfântul Părinte Leon al XIV-lea adresează salutul său organizatorilor, voluntarilor şi tuturor participanţilor, cu urarea că vor recunoaşte cu bucurie că piatra aruncată de constructori a fost pusă ca "piatră unghiulară, aleasă, preţioasă; şi oricine crede în ea nu va fi dezamăgit" (cf. 1Pt 2,6). Speranţa, de fapt, nu înşeală (cf. Rom 5,5).
Deşerturile sunt, în general, locuri respinse şi considerate nepotrivite pentru viaţă. Totuşi, acolo unde pare că nimic nu se poate naşte, Sfânta Scriptură revine încontinuu pentru a relata trecerile lui Dumnezeu. În deşert, înainte de toate, se naşte poporul său. Într-adevăr, numai călătorind prin asperităţile sale se maturizează alegerea libertăţii. Dumnezeul biblic - care observă, ascultă, cunoaşte suferinţele fiilor săi şi coboară pentru a-i elibera (cf. Ex 3,7-8) - transformă deşertul într-un loc al iubirii şi al deciziilor, făcându-l să înflorească precum o grădină a speranţei. Profeţii îl amintesc ca scenariul unei logodne, la care să ne întoarcem de fiecare dată când inima se lâncezeşte, pentru a reîncepe de la fidelitatea lui Dumnezeu (cf. Os 2,16). De milenii, călugăriţe şi călugări au locuiesc în deşert în numele nostru, al tuturor, reprezentând întreaga omenire, lângă Domnul tăcerii şi al vieţii.
Sfântul Părinte a apreciat că una dintre expoziţiile care caracterizează Meeting-ul din acest an este dedicată mărturiei martirilor din Algeria. În ei străluceşte vocaţia Bisericii de a locui în deşert în profundă comuniune cu întreaga omenire, depăşind zidurile de neîncredere care se opun religiilor şi culturilor, în imitarea integrală a mişcării de întrupare şi de dăruire de sine a Fiului lui Dumnezeu. Această cale a prezenţei şi a simplităţii, a cunoaşterii şi a "dialogului vieţii", este adevăratul drum al misiunii. Nu o auto-expunere, în contrapoziţia identităţilor, ci dăruirea de sine până la martiriul celor care îl adoră zi şi noapte, în bucurie şi în mijlocul necazului, pe Isus singur ca Domn.
Aşa cum este obişnuit, nu vor lipsi dialoguri între catolici de diferite convingeri, precum şi cu credincioşi de alte confesiuni şi necredincioşi. Acestea sunt exerciţii importante de ascultare, care pregătesc "noile cărămizi" cu care să construim acel viitor pe care Dumnezeu îl are deja pregătit pentru toţi, dar care se deschide doar primindu-ne unii pe alţii. Nu ne mai putem permite să rezistăm Împărăţiei lui Dumnezeu, care este o Împărăţie a păcii. Şi acolo unde cei responsabilii instituţiilor statale şi internaţionale par incapabili să aplice legea, medierea şi dialogul, comunităţile religioase şi societatea civilă trebuie să îndrăznească profeţia. Aceasta înseamnă să ne lăsăm împinşi în deşert şi să vedem încă de acum ce se poate naşte din dărâmături şi din atâta, prea multă, durere nevinovată. Papa Leon al XIV-lea a recomandat episcopilor italieni să "promoveze parcursuri de educaţie la nonviolenţă, iniţiative de mediere în conflictele locale, proiecte de primire care să transforme frica de ceilalţi în oportunităţi de întâlnire". Şi ne mai cere: "Fiecare comunitate să devină o «casă a păcii», unde se învaţă să se dezamorseze ostilitatea prin dialog, unde se practică dreptatea şi se păstrează iertarea. Pacea nu este o utopie spirituală: este o cale umilă, alcătuită din gesturi zilnice, care împleteşte răbdarea şi curajul, ascultarea şi acţiunea. Şi care cere astăzi, mai mult ca niciodată, prezenţa noastră vigilentă şi generatoare" (Discurs adresat episcopilor din Conferinţa Episcopală Italienă, 17 iunie 2025).
Prin urmare, Sfântul Părinte ne încurajează să dăm nume şi formă noului, aşa încât credinţa, speranţa şi caritatea să se traducă într-o mare convertire culturală. Iubitul Papă Francisc ne-a învăţat că "opţiunea pentru săraci este o categorie teologică înainte de a fi culturală, sociologică, politică sau filozofică" (Evangelii gaudium, 198). Dumnezeu, de fapt, i-a ales pe cei umili, pe cei mici, pe cei neputincioşi şi, din sânul Fecioarei Maria, a devenit unul dintre ei, pentru a scrie în istoria noastră istoria sa. Realismul autentic este, aşadar, acela care îi include pe cei "care au un alt punct de vedere, care văd aspecte ale realităţii care nu sunt recunoscute de centrele puterii unde se iau deciziile cele mai decisive" (Fratelli tutti, 215). Fără victimele istoriei, fără cei care sunt înfometaţi şi însetaţi de dreptate, fără făcătorii de pace, fără văduve şi orfani, fără tineri şi bătrâni, fără migranţi şi refugiaţi, fără strigătul întregii creaţii, nu vom avea cărămizi noi. Vom continua să urmărim visul iluzoriu de la Babel, amăgindu-ne că a atinge cerul şi a ne face un nume este singura modalitate umană de a locui pe pământ (cf. Gen 11,1-9). În schimb, de la bun început, negarea vocilor celorlalţi şi refuzul de a ne înţelege reciproc sunt experienţe falimentare şi dezumanizante. Aceste experienţe trebuie contracarate cu răbdarea întâlnirii cu un Mister mereu diferit, al cărui semn este diferenţa fiecărei persoane.
Dezarmată şi dezarmantă, prezenţa creştinilor în societăţile contemporane trebuie să traducă cu abilitate şi imaginaţie Evanghelia Împărăţiei în forme de dezvoltare alternative la căile de creştere lipsite de echitate şi sustenabilitate. Pentru a-l sluji pe Dumnezeul cel viu, trebuie să abandonăm idolatria profitului, care a compromis grav dreptatea, libertatea întâlnirii şi a schimbului, participarea tuturor la binele comun şi, în cele din urmă, pacea. O credinţă care se înstrăinează de deşertificarea lumii sau care contribuie indirect la tolerarea acesteia nu ar mai fi urmare a lui Isus Cristos. Revoluţia digitală în curs riscă să accentueze discriminări şi conflicte: trebuie, aşadar, să fie locuită cu creativitatea celor care, ascultând de Duhul Sfânt, nu mai sunt sclavi, ci copii. Atunci deşertul devine o grădină, iar "cetatea lui Dumnezeu", prevestită de sfinţi, transfigurează locurile noastre pustii.
Papa Leon invocă mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Steaua dimineţii, pentru a susţine angajarea fiecăruia în comuniune cu păstorii şi cu comunităţile ecleziale în care este inserat: "În sinergie cu toate celelalte membre ale Trupului lui Cristos, vom acţiona atunci în sintonie armonioasă. Provocările cu care se confruntă omenirea vor fi mai puţin înspăimântătoare, viitorul va fi mai puţin întunecat, discernământul mai puţin dificil. Dacă împreună vom asculta de Duhul Sfânt!" (Omilia la Veghea de Rusalii cu Mişcările, Asociaţiile şi Noile Comunităţi, 7 iunie 2025).
În timp ce unesc la urările Sfântului Părinte şi urările mele personale, profit de împrejurare pentru a mă confirma cu sentimente de respect deosebit
al Excelenţei Voastre Reverendisime
foarte sincer
Cardinal Pietro Parolin
Secretar de stat
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
