În colocviu cu soţii Zanzucchi, autori ai meditaţiilor pentru Via Crucis la Colosseum

De Nicola Gori

În Răstignit este secretul şi soluţia la problemele familiilor. Spun asta soţii Danilo şi Anna Maria Zanzucchi, cărora Benedict al XVI-lea le-a încredinţat în acest an meditaţiile pentru Via Crucis din Vinerea Sfântă la Colosseum. Vin dintr-o lungă experienţă de slujire a nucleelor familiare din toată lumea şi sunt fondatorii, împreună cu Chiara Lubich, a mişcării Familii Noi, pe care au condus-o până în 2008. În acest interviu acordat ziarului nostru reparcurg etapele importante ale experienţei lor şi explică idealurile care i-au inspirat.

• Papa a încredinţat anul acesta unei perechi de soţi meditaţiile pentru Via Crucis din Vinerea Sfântă la Colosseum. Cum aţi primit vestea?

Danilo: În faţa unei misiuni aşa de importante primele reacţii au fost de uimire şi de trepidaţie, pentru că nu ne simţeam la înălţime. Ne-a revenit în minte impresia pe care am avut-o anul trecut în timpul unui pelerinaj în Ţara Sfântă, unde am avut o experienţă foarte puternică parcurgând Calea Crucii şi meditând asupra misterului crucii. În acele momente am înţeles că Via Crucis este o realitate care ne atinge profund, pentru că schimbă viaţa noastră şi ne face părtaşi de un proiect de iubire. De fapt, din acel pelerinaj ne-am întors diferiţi. Cu acest bagaj am început să scriem meditaţiile despre Via Crucis.

Anna-Maria: Reflectând asupra crucii am simţit că nu numai Biserica, ci toată omenirea este implicată în acest mister. Se înţelege şi cât a suferit Cristos ca orice om, dar cu sensibilitatea unui Dumnezeu.

• Ce teme aţi ales pentru meditaţii?

Anna Maria: Cam toată Via Crucis are pasaje importante pentru că reparcurge urmele unui Dumnezeu care s-a făcut om pentru a mântui omenirea. Este suficient să ne gândim la episodul cu Simon din Cirene sau la intervenţia femeilor evlavioase, în care ne putem întruchipa cam toţi. Persoane care au avut o întâlnire, care au avut o experienţă puternică cu Dumnezeu. În meditaţiile noastre am încercat să exprimăm impresiile noastre despre ceea ce a trăit Isus în acele momente, încercând să actualizăm asta în lumina experienţei noastre. Desigur, nu a fost uşor, pentru că suntem în faţa unui mister atât de mare. Credem cu tărie însă că în Isus Răstignit este secretul şi soluţia la problemele familiei. Cristos pe Cruce a dat un sens durerii pentru care trebuie să o înfruntăm.

• Ce mesaj vreţi să ajungă la familii prin Via Crucis?

Anna Maria: Vorbesc pe baza vieţii noastre şi a istoriei noastre. Din meditarea Via Crucis vine un mesaj puternic: Crucea dă sens durerii din lume. Ne aflăm în faţa suferinţei unui om care este distrus chiar de oameni. Însă durerea acelui om este incomensurabilă, pentru că deşi era Dumnezeu nu găseşte consolare. O lectură a acestui mister ne-o oferă Chiara Lubich. Încă de la începuturile întemeierii mişcării Focolarilor, a simţit în manieră deosebită atracţia faţă de această durere a lui Isus. Şi ne-a transmis-o şi nouă. Pentru ea suferinţa lui Isus nu era numai o realitate care nu are niciodată sfârşit, ci o durere care deja are înlăuntrul său învierea. Acesta este marele mesaj pe care l-am primit de la Chiara şi pe care la rândul nostru îl adresăm tuturor familiilor. Din păcate, problemele zilnice fac dificilă viaţa familiară, ştim ceva despre asta şi noi care suntem o familie ca atâtea altele: am avut cinci copii de crescut şi educat şi am înfruntat dificultăţile care s-au prezentat în fiecare zi. Dar am avut mereu prezent exemplul lui Chiara: a venit la noi nu cu moartea în inimă, ci cu moartea care conduce la înviere.

• Cum aţi cunoscut mişcarea Focolarilor?

Danilo: Am cunoscut mişcarea la Milano în anii cincizeci prin una dintre primele însoţitoare ale lui Chiara şi am avut imediat o impresie foarte puternică. Apoi Chiara a trimis un focolar la Parma. În oraş au venit Lia şi Renata şi au locuit într-un cartier foarte sărac din oraş, unde noi care eram mai avuţi nu mergeam. Aceste tinere au început să contacteze ceea ce pe atunci era definit subproletariatul urban, oameni pe care noi niciodată nu ne-am fi gândit să-i întâlnim. Văzând mărturia primelor focolarine, aceste persoane au început să se schimbe. Şi cu ele şi noi. De la acest exemplu am început să ne interpelăm. De ce să nu-i întâlnim pe acei sărăcuţi? Şi astfel ne-am interesat de ei. Desigur că nu a fost uşor, pentru că am avut multe probleme şi am creat şi scandal printre cei cumsecade. Chiar părinţii mei m-au certat. Însă Chiara ne pusese în inimă că toţi oamenii sunt fraţii noştri şi acest lucru ne încuraja. Totuşi, am trecut prin momente urâte: am fost şi acuzaţi că distrugem familiile noastre pentru a urmări idealurile focolarilor. Acest episod trebuie condus din nou la epoca aceea, pentru că în anii cincizeci mişcarea nu fusese încă aprobată de Biserică şi trezea o anumită perplexitate în cei cumsecade din cauza radicalităţii sale evanghelice.

• Care a fost intuiţia originală care a dat naştere mişcării Familii Noi?

Anna Maria: Intuiţia profundă o datorăm Chiarei. Mişcarea Familii Noi se naşte în 1967. Deja trecuseră peste douăzeci de ani de când Lubich dăduse viaţă focolarului. Noi eram căsătoriţi din 1953 şi admit că mişcarea ne-a atras imediat. Din Emilia mergeam cu trenul la Roma cu copiii mici pentru a participa la activităţile focolarului. Ideea de a întemeia Familii Noi a fost foarte concretă: a merge în întâmpinarea orfanilor, văduvelor, durerii familiilor din lume. Şi experienţa s-a dovedit pozitivă. A trăi în mişcare nu ne-a dus numai să însănătoşim familia noastră, ci şi pe cele cu care veneam în contact, pentru că în timp ce te îngrijeşte de a ta îi ajuţi pe alţii. Totuşi Chiara nu uita originalitatea fiecăruia, pentru că voia ca să ne ocupăm mai întâi de fiecare persoană şi apoi de familii.

Danilo: Intuiţia lui Chiara s-a născut văzând câteva familii în dificultate şi din experienţa trăită în cepe pe care le cunoştea, începând de la a sa. Avea trei fraţi: Gino, partizan comunist condamnat la moarte, şi două surori. Era o familie foarte unită şi fervent catolică, dar desigur nescutită de probleme. Din această experienţă Chiara a înţeles că familia este un dar al lui Dumnezeu şi este baza societăţii. Astfel şi-a pus problema cum să ajute nucleele familiare, nu numai pe cele apropiate ei, ci şi pe cele răspândite în lume. Biserica a recunoscut apoi carisma sa şi a cerut Chiarei să indice nişte perechi de soţi care să poată contribui la naşterea Consiliului Pontifical pentru Familie. Astfel ea s-a gândit la noi. Am colaborat cu dicasterul drept consultanţi până în 2000.

• Ce viitor vedeţi pentru familie în societatea noastră?

Anna Maria: Sincer, a imagina viitorul ne-ar veni să ne descurajăm, şi datorită anumitor legi care sunt promulgate şi care sunt contrare planului lui Dumnezeu. În fiecare zi suntem chemaţi să facem alegeri care nu sunt uşoare pentru a ne menţine fideli faţă de idealurile noastre, deoarece societatea nu ajută, dimpotrivă. Totuşi, avem încredere că Isus a murit pentru noi. Pentru aceasta nu suntem deloc descurajaţi, avem tot mai mult voinţa de a face ceva pentru alţii. Există mereu posibilitatea de a reîncepe. Chiara ne-a pus înăuntru certitudinea că Biserica a fost întemeiată de Isus şi va învinge lumea.

• De multe ori aţi vorbit despre necesitatea de a crea o reţea de solidaritate între familii. Cum se poate realiza?

Anna Maria: Aceasta este o realitate pe care o avem mult la inimă. Este un lucru care s-a născut spontan la începutul mişcării. Îmi amintesc că în acel timp nu eram mai mult de cincizeci de persoane. Ne-a venit imediat ideea de a face comuniune între noi împărtăşind şi bunurile. Această comuniune a fost un mijloc extraordinar pentru a ne ajuta. Iată însă că tocmai pentru aceasta ne-au acuzat că irosim banii neglijând angajamentele faţă de copii. De aceea aş vrea ca alegerea noastră să fie înţeleasă bine, pentru că această împărtăşire nu anula diferenţele şi individualităţile. Intimitatea familiei rămânea mereu. Chiara ţinea mult la faptul ca fiecare familie să aibă intimitatea sa, autonomia sa şi ca să fie în măsură să ia decizii proprii fără influenţe externe. Ţinta era unitatea. Ne făcea să înţelegem că trebuie să trăim personal în slujba lui Dumnezeu, căutând în acelaşi timp unitatea. Aceasta era consecinţa alegerii personale de a-l urma pe Dumnezeu.

• Ce mesaj se poate adresa nucleelor familiare aflate în criză?

Anna Maria: Aş vrea doar să spun familiilor aflate în dificultate că şi noi am avut probleme. Căsătoria noastră s-a născut din iubirea reciprocă, aşa ca aceea a oricărei perechi de soţi. Această scânteie alimentează căsătoria. Însă din cauza multor factori această iubire uneori se atenuează, rămâne ascunsă şi se uită, însă stimulentul iniţial rămâne chiar dacă este sufocat de preocupările, de neînţelegerile şi de dramele zilnice. Trebuie redescoperită în lumina iubirii lui Dumnezeu care ne uneşte. De fapt, creştinismul face ca două persoane care încearcă să-l iubească pe Dumnezeu şi să se iubească între ele să fie unite, dar distincte în acelaşi timp. Chiara într-o zi ne-a spus că noi nu suntem chemaţi să ne bucurăm de unitatea noastră, ci să o dăruim. Ne-a chemat tocmai ca familie ca să ne ocupăm de cei lipsiţi, de orfani, de văduve. Şi ni i-a încredinţat pentru a-i iubi ca fraţi, pentru că se aseamănă mai mult cu Isus. Ultima dată când am văzut-o pe Chiara a fost tocmai în timp ce ţineam o întâlnire pentru soţii despărţiţi. Era foarte mulţumită de această activitate şi dădea multă importanţă sprijinului dat perechilor aflate în criză. De altfel, preferaţii săi au fost mereu cei care erau în necesitate.

(După L'Osservatore romano, 22 martie 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu