Prin mijlocirea Mamei noastre cereşti, sfânta Fecioară Maria, am participat în perioada 13-16 martie 2008 la Congresul Internaţional pentru Familii Noi din cadrul Mişcării Focolarelor desfăşurat la Castel Gandolfo din Roma. Întâlnirea s-a desfăşurat cu o încărcătură specială, întrucât ne-am aflat în momentul în care Chiara Lubich, fondatoarea mişcării, spunea "da"-ul ei Mirelui ceresc Isus răstignit şi părăsit, şi, după o lungă suferinţă, a trecut la lumina lui Cristos cel înviat pe care l-a mărturisit prin viaţa ei.
Toate familiile care am mers să o vizităm pentru ultima oară ne-am simţit privilegiaţi, după cum însăşi a spus cu mult timp în urmă despre plecarea sa: atunci "nu voi fi tristă, căci voi fi înconjurată de familiile din lumea întreagă". Noi, la picioarele Chiarei, am simţit-o ca mamă spirituală care a dăruit şi dăruieşte Bisericii fii pentru unitate şi fraternitate universală, i-am mulţumit pentru fidelitatea şi ascultarea faţă de Biserică. Primii focolarini, colaboratori ai ei, au evocat începuturile mişcării prin trăirea intensă, în fiecare împrejurare, a cuvântului, conştienţi fiind că "unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi eu prezent în mijlocul lor".
Lucrările congresului au fost centrate în jurul temei "Casa construită pe rocă" concentrându-se subiecte ca: evocarea celor care în ultimele patru luni au trecut în Mariapolis-ul ceresc; trăirea lui Isus părăsit în familie; experienţe trăite de Familii Noi; raportul cu familiile de origine; statutul şi regulamentele mişcării etc.
O atenţie deosebită în cadrul congresului a fost dată familiilor separate, o realitate din ce în ce mai răspândită între creştini şi în lume. A fost expusă poziţia Bisericii în această privinţă şi vede în separaţi "o sfântă treime ruptă" în care iubirea, rădăcina credinţei noastre, nu a fost lăsată să ilumineze, să transforme iubirea săracă, umană a cuplului în iubire supranaturală ce trece dincolo de cele pământeşti, de neputinţă. Cuplurile separate se simt judecate aspru, arătate cu degetul însă la întâlnirile organizate cu persoane separate, apoi cu cele divorţate, acestea au spus: "Nu ne lăsaţi singuri" şi "Avem o istorie de suferinţă", ei vor să fie valorizaţi în Biserică, prin experienţa lor să ofere logodnicilor o experienţă vie.
Prin experienţele spuse în cadrul congresului de câteva persoane separate am redescoperit Biserica văzută ca o comuniune şi suferinţa celor ce nu pot fi în deplină comuniune.
La sfârşitul fiecărei zile, chiar dacă orele erau târzii, se realiza comuniunea sufletelor cu familiile din România: din Cluj, Oradea, Reşiţa, Miercurea Ciuc şi noi, din Huşi, clipe foarte preţioase şi valoroase în realizarea unităţii.
În Duminica Floriilor, după sărbătorirea lui Isus purtat în triumf spre Ierusalim, am avut parte de clipe unice prin suprapunerea paşilor noştri cu ai primilor creştini din veacurile III-XV prin vizitarea catacombelor de pe Via Appia.
Sărbătoarea Învierii Domnului a fost încununată de participarea la musicalul "Streetlight" la Bacău, un spectacol profund prezentat de Gen Rosso, o mică sămânţă născută din trăirea mereu în iubire de către Chiara Lubich.
Valeriu şi Cipriana Bulai
