Cardinalul Tagle la Urbaniana deschide întâlnirea despre cei 400 de ani ai Propaganda Fide
Cum se relatează o istorie
Când se vorbeşte despre Propaganda Fide, ale cui istorii sunt relatate? Ale papilor? Ale prefecţilor? Ale comunităţilor locale? Ale săracilor? Şi istoria acestei instituţii va încuraja să se intre în contextele actuale ale inteligenţei artificiale şi digitale, ale extremismului, ale polarizării, ale indiferenţei religioase, ale migraţiei forţate, ale dezastrelor climatice? Cum va fi relatată istoria lui Isus în aceste domenii? Cine o va relata? Sunt întrebările provocatoare puse de cardinalul Luis Antonio G. Tagle deschizând ieri după-amiază, miercuri, 16 noiembrie 2022, la Universitatea Pontificală Urbaniana, Întâlnirea internaţională "Euntes in mundum universum". Lucrările - organizate de Dicasterul pentru Evanghelizare în al patrulea centenar al Congregaţiei misionare al cărei moştenitor este, de ateneul care îi găzduieşte şi de Comitetul Pontifical de Ştiinţe Istorice - reunesc până vineri, 18 noiembrie, studioşi din cele cinci continente cu 24 de raportori care provin din 9 ţări. Toţi chemaţi să reparcurgă cele patru secole trecute de când în ianuarie 1622, Grigore al XV-lea a întemeiat Sacra Congregatio de Propaganda Fide, înfiinţată canonic la 22 iunie acelaşi an.
În intervenţia sa cardinalul filipinez a pornit de la premisa că "istoria este făcută din istorii" şi inspirându-se din propriul discurs programatic la Asian Mission Congress ţinut la Chiang Mai, în Thailanda, în 2016 - când era arhiepiscop de Manila - despre tema "Misiune: a relata istoria lui Isus", a indicat opt puncte, îndemnându-i pe participanţi să le aplice la rolul istoriilor personale în viaţa unei comunităţi sau a unei realităţi precum Dicasterul pentru Evanghelizare.
Înainte de toate, a început el, "istoriile bune se bazează pe experienţă". De fapt, a explicat el, "există istorii frumoase şi istorii urâte, dar diferenţa nu depinde de stilul naratorului sau de finalul istoriei", ci de credibilitatea sa, care la rândul său depinde de faptul de a fi adevărată. "Baza cea mai puternică a adevărului este experienţa directă a naratorului. Chiar dacă referitor la experienţa vreunuia se poate crede în jurnalişti, nimic nu corespunde cu istoria cuiva prezent efectiv atunci când s-a întâmplat" un fapt, dat fiind că el din acel moment "face parte din persoană. Relatăm cele mai bune istorii atunci când se referă la experienţa noastră" şi "istoria bună se bazează pe istorii ale martorilor oculari", a adăugat el, subliniind importanţa arhivelor Dicasterului pentru care este în desfăşurare un proces de digitalizare.
În al doilea rând pentru Tagle "istoriile revelează identitatea personală, revelează cine suntem, sensul vieţii noastre şi încotro mergem. În timp ce relatez, istoria este revelată nu numai ascultătorului ci şi mie. Mă înţeleg pe mine însumi". Şi, a adăugat el, "îmi dau seama că istoria nu se referă pur şi simplu la mine", ci "şi la alte persoane, la familie şi la prieteni, la societate, la cultură, la economie... Istoria mea nu se dezvoltă în gol. Sunt ceea ce sunt pentru că sunt cufundat în istoriile altora şi în timpul meu. Dacă le neglijez sau le neg, nu am o istorie personală de relatat. În relatarea istoriei mele, dau un sens şi lumii în care locuiesc".
Al treilea, "istoriile sunt dinamice, deschise". Şi în acest sens referinţa este la amintire. "Amintirea - a remarcat cardinalul - este vitală pentru cunoaşterea de sine. Amintind istoriile noastre, ne dăm seama că trecutul nu este static, continuă să ne modeleze; şi poate fi văzut şi sub o nouă lumină de optica noilor experienţe. Prin intermediul istoriilor vedem cât de mult ne-am schimbat şi cât mai trebuie să ne schimbăm".
Al patrulea punct, "istoriile sunt terenul pentru a înţelege simbolurile spirituale, doctrinale şi etice" pentru că "revelează valorile, normele morale şi priorităţile unei persoane şi ale unei comunităţi". Al cincilea, ele "dau formă comunităţii", dat fiind că "experienţa şi amintirile comune leagă indivizi unici într-un corp închegat".
Al şaselea, "istoriile pot să-l transforme pe ascultător". Este suficient să ne gândim, a afirmat cardinalul, că "propria istorie poate să trezească amintiri de experienţe asemănătoare în ascultător, să deschidă noi semnificaţii, să creeze uimire şi să trezească din somn", până acolo încât "de obicei, un bun ascultător va deveni un bun narator".
Penultimul punct se referă la modalitatea relatării. "Naraţiunea orală - a constatat Tagle - încă este cea mai obişnuită. Însă istoriile pot să fie relatate scriind scrisori, romane sau poezii", sau prin "fotografiile şi înregistrările video; prin gesturile, manierele, tonul vocii, expresiile faciale şi poziţionările corpului". Chiar şi "tăcerea poate să fie un mod puternic de a relata o istorie"; în timp ce "atitudinile, stilul de viaţă şi relaţiile unei persoane relatează istorii şi generează altele noi. Dansurile, muzica, arta, arhitectura şi mâncarea unei comunităţi sunt elemente esenţiale ale istoriei sale".
Deosebit de semnificativ este aspectul cu care a terminat raportorul: şi anume că "istoriile pot să fie suprimate". Printre factorii care au incidenţă, "durerea provocată de o amintire traumatică, ruşinea sau sentimentul de vinovăţie" care conduc la o negare fie din partea victimelor, fie a călăilor. În acest ultim caz, un exemplu vine de la dictatori atunci când "interzic să fie relatate istorii de corupţie, oprimare, ucideri şi distrugeri; corup mass-media şi ameninţă pe cei care vor să expună adevărul; impun o istorie oficială care şterge amintirile care i-ar pune într-o lumină rea". În timp ce referitor la victime, Tagle s-a declarat convins că "vindecarea este posibilă. Acolo unde ele pot să relateze istoriile lor prietenilor, consultanţilor sau profesioniştilor care arată compasiune şi înţelegere, autostima lor se întoarce lent. Acolo unde comunităţile revendică adevărata lor istorie, revendică puterea lor pentru schimbarea socială", a concluzionat el.
(După L'Osservatore Romano, 17 noiembrie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
