|
| © Vatican Media |
Cum scrie Dumnezeu în istoriile umane
de cardinal Mario Grech
Preoţi din lume la şcoala de sinodalitate: pentru a învăţa, dar şi pentru a împărtăşi experienţe şi a se confrunta. De ieri, 29 aprilie 2024, peste două sute de parohi sunt reuniţi la "Fraterna Domus" din Sacrofano, la porţile Romei, în cadrul întâlnirii internaţionale "Parohi pentru Sinod", organizat împreună de Secretariatul General al Sinodului şi de trei Dicastere: pentru Cler, pentru Bisericile Orientale şi pentru Evanghelizare (Prima Secţiune pentru Prima Evanghelizare şi Noile Biserici Particulare). Un eveniment care se încheie apoi în Vatican cu audienţa papală de joi, 2 mai, pentru a se proiecta după aceea spre următoarea adunare sinodală programată de la 2 la 27 octombrie. A introdus lucrările cardinalul secretar general al Sinodului - a cărui intervenţie o publicăm într-o traducere din engleză - urmat de cardinalul coreean Lazăr You Heung sik, prefect al Dicasterului pentru Cler, care a vorbit despre congresul ţinut în februarie despre formarea permanentă a preoţilor. "Punând accent pe rapoarte scurte, comunicarea de practici bune şi apoi pe conversaţia în Duhul în grupuri mici, am adunat roade surprinzătoare", a spus cu referinţă la metoda sinodală. Toate acestea, a adăugat el, "ajută Biserica să fie în acţiune fie în dimensiunea comuniunii fie în cea a vestirii evangheliei graţie unei redescoperiri a «coresponsabilităţii»". Între cei care au luat cuvântul şi Monseniorul Hyacinthe Dioné, de la Dicasterul pentru Evanghelizare, şi sub-secretarii Sinodului, episcopul augustinian spaniol Luis Marín de San Martín şi călugăriţa franceză sora Nathalie Becquart. La rândul său, iezuitul Giacomo Costa, secretar special al ultimului Sinod, a vorbit despre drumul parcurs până acum, indicând în Raportul de sinteză al primei adunări, cea din octombrie 2023, documentul indispensabil la care trebuie făcută referinţă în timpul lucrărilor care au ca tematică generală "Cum să fim o Biserică sinodală locală în misiune", împărţită în fiecare zi în difere sub-teme: faţa Bisericii sinodale; toţi discipoli, toţi misionari; a ţese legături, a construi comunităţi.
În cartea sa cea mai recentă, Reading Genesis (2024), câştigătoarea premiului Pulitzer american, Marilynne Robinson, reparcurge istoriile conţinute în cartea Genezei. Cunoscută mai bine prin romanele sale, autoarea citeşte cartea Genezei ca o serie de istorii, dar nu ca o operă narativă. Sunt istorii adevărate ale omenirii: de suferinţă şi bucurie, disperare şi speranţă, sacrificiu şi răsplată, abandonare şi providenţă, moarte şi viaţă. Ceea ce face şi mai adevărate aceste istorii este faptul că nu sunt pur şi simplu istorii adevărate ale omenirii. Sunt şi adevărate istorii ale lui Dumnezeu. Providenţa divină lucrează în şi prin istorii umane. "Intenţia textului survolează un lung arc de timp, în care o providenţă absolut singulară lucrează prin şi între fiinţele umane care sunt greşitoare în diferite moduri şi grade şi care pot să nu cuprindă partea pe care vieţile lor o vor desfăşura în cursul lung al istoriei sacre" (pag. 177).
Poate vă veţi întreba ce are de-a face Geneza şi Marilynne Robinson cu întâlnirea noastră de astăzi. Tocmai ca şi cartea Genezei, şi noi suntem o culegere de istorii. Iată răspunsul meu. Fiecare este aici o istorie, poartă cu sine o istorie care implică multe alte persoane, istoria comunităţii parohiale încredinţate vouă, istoria Bisericii locale! Avem istorii foarte diferite, în funcţie de provenienţa noastră, de istoria noastră, de persoanele implicate în munca noastră. Şi totuşi, cu toate acestea, ceea ce ne face diferiţi sunt multe experienţele care fac istoriile noastre asemănătoare: experienţele de suferinţă şi bucurie, disperare şi speranţă, sacrificiu şi răsplată, abandonare şi providenţă, moarte şi viaţă. Şi mai ales, ceea ce Robinson spune despre Geneză se aplică şi la experienţele noastre ca parohi şi la vieţile parohiilor noastre: o providenţă absolut singulară lucrează prin şi între fiinţe umane care sunt greşitoare în diferite moduri şi grade şi care pot să nu fi înţeles rolul pe care vieţile lor îl desfăşoară în cursul lung al istoriei sacre.
Robinson adaugă un lucru important: "Aceste istorii primordiale nu se vor termina niciodată". Eu aş adăuga, nu se vor termina niciodată, nu numai pentru că sunt primordiale, ci şi pentru că Dumnezeu încă scrie istoria sa. Într-un anumit sens, istoria sa încă este fără o concluzie. Providenţa încă lucrează astăzi, în istoriile noastre, în parohiile noastre, în diecezele noastre şi în societate în general.
Am vorbit mult despre sinodalitate şi vom continua să facem asta în următoarele zile. Amintiţi-vă că semnificaţia principală şi primordială a prefixului syn în sinodalitate trebuie să se refere la Dumnezeu. A fi sinodali nu înseamnă pur şi simplu a merge împreună, cât mai degrabă a merge cu Dumnezeu. Şi ar fi şi mai bine să se spună Dumnezeu care merge cu noi. Aceasta este semnificaţia primordială a sinodalităţii. Sinodalitatea se referă la Dumnezeu, înainte de a se referă la Biserică. Isus Cristos merge cu noi. Istoriile noastre sunt istorii uman, dar istorii umane în care Cristos este prezent. Ele descriu parcursurile noastre, parcursuri de care Cristos se leagă. Sunt şi istorii ale lui Dumnezeu.
Aşa cum am afirmat în Documentul pregătitor al celei de-a 16-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor (07.09.2021), munca de evanghelizare nu ar fi putea fi înţeleasă "fără deschiderea constantă a lui Isus la interlocutorul cât mai amplu posibil, pe care Evangheliile îl identifică drept mulţimea" (art. 18). "Chiar dacă în diversitatea chemărilor şi a răspunsurilor de primire a Domnului, trăsătura comună este că întotdeauna credinţa se evidenţiază ca valorizare a persoanei: rugăciunea sa este ascultat, este dat ajutor dificultăţii sale, disponibilitatea sa este apreciată, demnitatea sa este confirmată de privirea lui Dumnezeu şi restituită recunoaşterii comunităţii" (art. 17). Asta se aplică şi vouă, dragi parohi. Prin definiţie, parohul este un om din popor şi pentru popor; ca şi Isus, este deschis la mulţime pentru a-i ajuta pe toţi şi pe fiecare să înţeleagă că "sunteţi scrisoarea lui Cristos... scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu" (2Cor 3,3).
Adesea este dificil a înţelege modurile în care istoriile noastre ar putea să fie istoriile lui Dumnezeu. Parohiile noastre probabil sunt departe de a fi cea mai bună parohie care s-ar putea dori. Istoriile noastre nu sunt nicidecum perfecte. Aşadar, nu surprinde faptul că ne este greu să înţelegem cum istoriile noastre sunt şi ale lui Dumnezeu. Uneori avem nevoie de ceilalţi pentru ca să ne ajute să vedem prezenţa lui Dumnezeu în istoriile noastre. Şi este ceea ce sperăm că aceste zile ne vor permite să facem împreună. Zile pentru a împărtăşi istorii, pentru a ne ajuta reciproc ca să vedem prezenţa lui Dumnezeu în propriile istorii şi să înţelegem că providenţa sa încă scrie istoria Bisericii astăzi.
Nu aţi venit pentru a asculta vreo învăţătură sau intervenţie despre sinodalitate. Noi nu suntem aici pentru a vă învăţa pe voi. Aţi venit aici pentru a ne povesti istoria voastră, pentru că istoria fiecăruia dintre voi este importantă. Vrem să ascultăm istoriile voastre, vrem să ascultăm cum Isus încă lucrează astăzi. Ar putea să nu fie istorii perfecte, dar sunt istorii reale. Şi acesta este lucrul cel mai important. Pentru că istoriile voastre sunt adevărate nu invenţii noi vrem să mergem cu voi pentru a asculta cum Domnul încă merge cu voi astăzi şi cu comunităţile voastre în acea parte a lumii din care proveniţi.
(După L'Osservatore Romano, 30 aprilie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
