La jumătatea drumului între cele două adunări în Vatican - cea din octombrie 2023 şi următoarea din acest an, care se va desfăşura de la 2 la 27 tot în octombrie -, revine preoţilor care trăiesc în prima linie munca pastorală în teritoriile încredinţate lor să se măsoare cu spiritul, metoda şi stilul sinodalităţii. Aşadar, parohi din diferite părţi ale lumii sunt cei care de luni, 29 aprilie 2024, şi până vineri, 2 mai 2024, se confruntă despre această temă la Sacrofano, în provincia Roma, care vor pleca de aici la sfârşitul lucrărilor pentru a ajunge la Roma şi a-l întâlni pe papa în Aula Nouă a Sinodului .
Grech: istorii imperfecte, dar adevărate
În această dimineaţă, la deschiderea întâlnirii internaţionale, saluturile introductive i-au avut pe câţiva cardinali care au luat cuvântul. Secretarul general al Sinodului, cardinalul Mario Grech, vorbind despre istoriile umane în care Cristos, a spus el, "este prezent mereu" şi care au fost, aşadar, "şi istorii ale lui Dumnezeu", a continuat afirmând că şi istoriile parohiilor, deşi "oricum ar fi, dar nu perfecte", sunt istorii ale lui Dumnezeu. Împărtăşirea lor devine, aşadar, un ajutor reciproc pentru a înţelege că Providenţa divină "încă scrie istoria Bisericii astăzi". Întâlnirea de la Sacrofano, a adăugat el, vrea să fie un moment de relatare a acestor istorii şi nu un loc unde "să se primească o învăţătură sau o expunere despre sinodalitate". Un loc în care să se meargă împreună şi să se confrunte cu privire la realitate şi nu "fantezia" trăirii parohilor cu comunităţile lor.
Lazăr: sinodalitatea, "talant" al Bisericii de astăzi
La rândul său, Lazăr You Heung sik, prefect al Dicasterului pentru Cler, a evidenţiat aspectul ascultării ca protagonist al întâlnirii, propriu al stilului sinodal. Această metodologie, a amintit el, "am experimentat-o recent şi atunci când, la începutul lunii februarie, am ţinut în Vatican un Congres internaţional pentru formarea permanentă a preoţilor. Punând accent pe rapoarte scurte, comunicarea de practici bune şi apoi pe conversaţia în Duhul în grupuri mici, am adunat roade surprinzătoare". Primul dintre toate, a spus el, "o fraternitate în care s-a făcut mai puternică în fiecare zi bucuria de a fi preoţi" şi "care ajută pe fiecare să înţeleagă ceea ce poate face în propriul ambient, în propriile comunităţi". Sinodalitatea, a reafirmat cardinalul, ajută Biserica să fie în acţiune fie în dimensiunea comuniunii, fie în cea a vestirii evangheliei graţie unei redescoperiri a "coresponsabilităţii". Stilul sinodal, a concluzionat cardinalul Lazăr, "implică pe toţi cei botezaţi cu titlu deplin" fără a lua "nimic de la slujirea specifică pe care suntem chemaţi s-o desfăşurăm ca păstori", ci dimpotrivă "adaugă şi îmbunătăţeşte". Şi acesta "este marele talant pe care Duhul Sfânt ni l-a pus în mâini în acest timp al nostru".
Părintele Costa: documentul-busolă
După saluturile iniţiale, a urcat la microfon printre alţii părintele Giacomo Costa, secretar special al ultimului Sinod, care a indicat în Raportul de Sinteză documentul indispensabil la care trebuie făcută referinţă în cursul întâlnirii de la Sacrofano. Călugărul a reparcurs cele trei etape ale parcursului sinodal, de la faza consultării şi ascultării poporului lui Dumnezeu, la discernământul paşilor pe care Biserica este chemată să-i facă, până la punerea în practică, atunci când va reveni papei să indice direcţia de luat. Şi o primă linie directoare de lucru către sesiunea din octombrie este constituită, a afirmat părintele Costa, se referă la întrebarea asupra modului de a fi Biserică sinodală în misiune, instrumentele de adoptat în diferitele contexte, valorizând originalitatea fiecărui botezat în vestirea lui Cristos. De aici, reflecţiile despre slujirea episcopului diecezan şi a Conferinţelor Episcopale sau despre raportul dintre sinodalitate eclezială, colegialitate episcopală şi primatul episcopului de Roma. A nu se uita, a concluzionat iezuitul, atenţia care trebuie rezervată săracilor şi celor care rămân la marginile vieţii comunitare.
(După Vatican News, 29 aprilie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
