Ocazie istorică
De Maria Chiara Biagioni
"O noutate absolută, o minune pentru ortodocşi, dar şi un mare har pentru toţi creştinii". Foloseşte expresii puternice părintele Enzo Bianchi pentru a face să se înţeleagă însemnătatea istorică a deciziei luate în zilele trecute la Fanar de primaţii Bisericilor ortodoxe de a convoca în 2016 Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii ortodoxe. Mare cunoscător al lumii ortodoxe, priorul Comunităţii din Bose explică: "Trebuie să ne gândim că Biserica ortodoxă n-a făcut Concilii ecumenice după primele şapte care au avut loc în primul mileniu". De peste 30 de ani, Bisericile ortodoxe au lucrat la realizarea unui Sinod panortodox. "Au fost atâtea dificultăţi - aminteşte priorul - pentru că neavând un centru de autoritate ca Biserica de Roma cu papa, era necesar ca în mod simfonic toate să fie de acord. A existat temerea că va fi mereu amânat, că va fi imposibil. Apoi dintr-o dată în zilele trecute adunarea tuturor patriarhilor Bisericilor ortodoxe a decis data".
Ce anume a putut face posibilă această minune?
"Trebuie spus cu claritate că odinioară Bisericile erau puternice, era Biserici care coincideau cu societatea. În schimb noi astăzi trăim cu toţii într-o situaţie de secularizare în care Bisericile au devenit minorităţi. Sunt minorităţi şi în Orient unde a fost marea încercare a comunismului pentru Biserica sârbă, rusă, bulgară, română. Astăzi apasă şi situaţia trăită de creştinii din Orientul Mijlociu care fug din acele ţinuturi. Iată, această condiţie de slăbiciune face minunea deoarece creştinii simt că au nevoie să găsească o anumită unitate, o comuniune fără de care viitorul prezenţei lor, mai ales în Orientul Mijlociu, devine precară".
Ce vă aşteptaţi de la acest Sinod?
"În mod esenţial două lucruri mari. Primul este ca să fie o reînnoire a credinţei şi a manierei de a prezenta credinţa în această lume secularizată în care creştinii au devenit o minoritate. Practic ar trebui să se facă acelaşi efort pe care catolicii l-au făcut cu Conciliul al II-lea din Vatican. A doua provocare este de a găsi căi de comuniune: în această foarte bogată simfonie a autonomiei Bisericilor, care sunt toate egalitare şi fiecare este adunată în jurul unui Patriarh, fără un centru pentru toate, ortodocşii au nevoie să afle căi de comuniune. Deci cu toată probabilitatea vor studia şi forme pentru ca vreunul să aibă misiunea precisă de a ţine uniţi şi de a deveni purtător de cuvânt al întregii Ortodoxii. Pentru că o situaţie aşa de fragmentată cu uşurinţă favorizează diviziunea, contestările, ţinte una împotriva alteia. Şi ştim că aceasta este astăzi o plagă a Bisericilor ortodoxe".
Papa Francisc a indicat colegialitatea Bisericilor ortodoxe. În vreun fel reflecţia lor ne interesează şi pe noi catolicii?
"Aş spune că problema poate să fie explicată astfel, deşi în termeni foarte simpli dar utili pentru a înţelege. Ortodocşii au afirmat mereu sinodalitatea, în timp ce în Occident noi am afirmat mai ales Primatul. Formula spre care se merge ne cere nouă catolicilor să reflectăm asupra faptului că nu există primat fără sinodalitate. Şi această colegialitate noi trebuie s-o învăţăm de la ortodocşi. În schimb ortodocşilor le cere să dezvolte ideea că nu există o sinodalitate care funcţionează dacă nu există după aceea un primul care are ca misiune însufleţirea comuniunii şi opera de unitate".
Spusă astfel problema pare foarte simplă, însă în realitate în dialoguri cărările se întortochează şi se pierd.
"Se întortochează pentru că nu este aşa de uşor. Pentru că după aceea se începe să se spună că dacă există un primat, cine trebuie să fie primul? Şi noi ştim că deja în timpul lui Isus apostolii au început să discute pentru a şti cine dintre ei era primul. Şi acesta era începutul oricărei contrapoziţii şi diviziuni".
Pontificatul Papei Francisc şi acum convocarea unui Sinod panortodox. Se respiră în Biserica universală o perioadă de mari noutăţi. Ce se întâmplă? Ce spirit pluteşte peste lume?
"Sunt convins că trăim o primăvară. Aşa cum a fost la începutul anilor Şaizeci cu Conciliul şi Papa Ioan. În istorie adesea există aceste primăveri. Desigur că nu reuşesc nici măcar să se afirme pentru că vin geruri neprevăzute. Primăvara trăită în anii Conciliului pare că s-a întors actualmente cu Papa Francisc, dar şi în interiorul Bisericilor. De ce acum? Oamenii astăzi privesc din nou la Biserici şi la Isus Cristos pentru că au nevoie de sens, pentru că viaţa lor are nevoie să fie mântuită, au nevoie să audă cuvinte de milostivire. Toate acestea cred că sunt un timp favorabil pentru Biserică şi pentru Evanghelie. Biserica trebuie să ştie să perceapă acest timp fără a-i opune rezistenţă. Fără a se împietri într-o autoapărare, în momentul în care ea ajunge să fie săracă şi în minoritate, poate chiar slabă. Dar probabil chiar aceasta este condiţia sa, însăşi şansa sa. Şansa Evangheliei".
(După agenţia SIR, 13 martie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
