Mult de făcut împreună
Marile teme ale comuniunii dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, raportul dintre primat şi sinodalitate, şi în vederea marelui conciliu panortodox care se va ţine la Istanbul în 2016, provocările din timpul nostru şi contribuţia creştinilor la soluţionarea problemelor complexe cum ar fi imigraţia, schimbarea climatică, nedreptatea socială, fundamentalismul: sunt temele tratate de patriarhul ecumenic Bartolomeu în interviul acordat părintelui Antonio Spadaro, director al revistei «La civiltà cattolica», care va apărea la 4 aprilie. Publicăm fragmente din răspunsurile în care patriarhul se opreşte asupra chestiunilor teologice ale primatului şi colegialităţii şi asupra pregătirii viitorului conciliu panortodox.
Chestiunile teologice ale primatului şi colegialităţii în Biserică ocupă, desigur, o poziţie centrală şi în acelaşi timp critică în ceea ce priveşte relaţiile dinte cele două "Biserici surori". Aceasta este de mult timp o dezbatere spinoasă care străbate secolele; şi este actualmente pe ordinea de zi a dialogului teologic oficial. De fiecare dată când între ortodocşi se discută despre primat, se gândeşte imediat la primatul autorităţii pontificale, mai ales în lumina abuzurilor din epoca medievală; şi de fiecare dată când între catolicii romani se discută despre colegialitate, există temerea imediat că autoritatea papei este pusă în discuţie sau chiar că se survolează cu privire la ea. Deci va fi nevoie de timp pentru a discerne adevăratele preocupări şi intenţiile fiecăruia. Totuşi, între timp, modul de a se comporta al liderilor religioşi va avea un impact semnificativ cu privire la modul în care este percepută autoritatea în Biserică. De exemplu, este important modul în care este trăită conducerea ortodoxă, dacă ea este cu adevărat un model autentic pentru colegialitate şi nu este în schimb o ocazie sau un alibi pentru o rivalitate naţională sau instituţională. O viziune autentică despre conducere va determina în mod inevitabil natura adevărată şi credibilă a viziunii noastre critice despre slujirea petrină. În acelaşi timp, modul în care slujirea papală va fi exercitată în umilinţă şi compasiune, şi nu ca un soi de impunere asupra restului colegiului episcopal, în mod necesar se va defini mai degrabă ca o adevărată reflecţie a iubirii răstignite a Domnului, decât în termeni de putere pământească. Sinodalitatea are nevoie de un "primul", de protos: nu se înţelege fără el, care este cel care are carisma diakoniei în slujba comuniunii. Protos-ul este cel care este în căutarea lui consesus al tuturor. Şi tocmai acesta este punctul în care cu adevărat simţim că fratele nostru Francisc a revelat o conducere extraordinară. Încă de la începutul alegerii papei Francisc am simţit că era ceva special în el: integritatea sa, spontaneitatea sa, căldura sa. Acesta este motivul pentru care am decis să particip la luarea în primire a oficiului sau Liturghia inaugurală în martie 2013; aceasta a fost prima dată în mod absolut când un arhiepiscop de Constantinopol a fost prezent în această ocazie la Biserica din Roma.
Am amintit deja de angajarea noastră pentru unitatea teologică şi sacramentală cu Biserica Catolică Romană. Asta în mod inevitabil va cere mult timp şi muncă intensă. Totuşi, există mult ce putem face împreună cu papa Francisc, cu scopul de a răspunde nevoilor cruciale din lumea noastră: suferinţa şi foamea care chinuiesc tot mai mult societăţile noastre; diferenţa nejustificabilă şi perversă care creşte între bogaţi şi săraci, precum şi criza urgentă cauzată de schimbarea climatică, ce pune în discuţie atitudinile fundamentale pe care le avem faţă de resursele naturale ale lumii. Suferinţa de astăzi a persoanelor, în fiecare colţ al planetei noastre; abuzarea religiei pentru scopuri politice şi seculare; dificultăţile creştinilor în toată lumea, şi îndeosebi în zonele în care Biserica creştină s-a născut şi a crescut, făcând abstracţie de identităţile confesionale; nedreptăţile făcute membrilor slabi ai societăţii contemporane; şi criza ecologică alarmantă care ameninţă integritatea şi însăşi supravieţuirea creaţiei lui Dumnezeu, toate acestea cheamă la o acţiune comună, şi soluţia problemelor încă ne desparte. Tocmai pentru aceasta astăzi, mai mult decât în urmă cu cincizeci de ani, este nevoie urgentă de reconciliere, care a făcut întâlnirile cu fratele nostru papa Francisc la Ierusalim şi la Roma evenimente de mare importanţă şi de impact mai amplu.
Biserica Ortodoxă este în măsură să dea mult, în termeni de mărturie, lumii moderne. Marele şi sfântul Sinod din 2016 va fi un element fundamental pentru dezvoltarea şi prezenţa Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană. Într-un anumit sens, marile teme, determinante pentru convocarea sa şi care în acelaşi timp vor defini deliberările sale, sunt două: prima, raporturile Bisericilor ortodoxe cu celelalte confesiuni creştine şi cu celelalte religii; a doua, raporturile dintre Bisericile ortodoxe însăşi. Din păcate, există un element conservator în creştere în multe Biserici şi ambiente ortodoxe, care reacţionează la provocările contemporane din epoca noastră închizându-se într-o existenţă sufocantă şi exclusivistă. Desigur, aceasta nu a fost niciodată practica şi promisiunea Bisericii creştine, care "a fost mereu gata să răspundă oricui ne cere cont despre speranţa care este în noi", aşa cum citim în Scrisoarea întâi a lui Petru, la capitolul 3. În afară de asta, cât priveşte relaţiile fraterne şi colegiale dintre Bisericile ortodoxe însăşi, a exista o reducţie crescândă, naţionalistă şi triumfalistă, a naturii euharistice şi ecumenice a Bisericii, care a condamnat mereu "filetismul" ca o erezie periculoasă, mai ales cu ocazia Consiliului de la Constantinopol din 1872. Cu toate acestea, "etnofiletismul" pare să fie o tentaţie perenă a multora dintre Bisericile noastre mai recente.
Speranţa şi rugăciunea noastră sinceră este ca Bisericile ortodoxe autocefale mai degrabă să se poată reuni şi discuta liber, într-un spirit de onestitate şi transparenţă, chestiunile care sunt cu adevărat importante pentru Biserică şi pentru lume, decât să se închidă în căutarea exclusivă a propriilor interese de putere şi de privilegiu. În caz contrar, ar fi o ocazie pierdută pentru a înfrunta problemele care într-adevăr contează şi chinuiesc poporul lui Dumnezeu şi creaţia lui Dumnezeu.
(După L'Osservatore romano, 2 aprilie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
