Mărturia cardinalului Vincent Gerard Nichols, preşedinte al Conferinţei Episcopale Catolice din Anglia şi Ţara Galilor
Cu busola credinţei
de Chris Wells
Regina Elisabeta a II-a "va rămâne mereu o lumină strălucitoare în istoria noastră. Fie ca acum să se odihnească în pace". Sunt cuvintele mesajului cu care cardinalul Vincent Gerard Nichols, preşedinte al Conferinţei Episcopale Catolice din Anglia şi Ţara Galilor, a voit să aducă omagiu ieri [8 septembrie] suveranei imediat după ştirea morţii. În mesaj cardinalul exprimă admiraţie faţă de slujirea pe care regina a desfăşurat-o fără să ascundă vreodată referinţa la valorile creştine care o inspirau. Un aspect pe care cardinalul Nichols îl subliniază de mai multe ori şi în interviul dat la mass-media vaticane.
Pot să vă întreb care a fost reacţia dumneavoastră personală când aţi aflat despre decesul reginei?
Cred că, asemenea multor alte persoane, la început am rămas un pic şocat pentru că marţi a desfăşurat funcţiunile sale publice şi în schimb joi s-a stins. Apoi, după surpriza şi şocul iniţial, toţi au simţit un crescând sentiment de pierdere, de doliu şi de tristeţe. Consider că aceasta este, fără nicio îndoială, atmosfera prevalentă în ţară în această dimineaţă.
Este încă devreme, dar aţi putea să ne spuneţi vreun cuvânt despre moştenirea reginei răposate ca lideră creştină?
Lucrul însemnat, aici, în această dimineaţă, este că sosesc mesaje din toată lumea. Papa Francisc a trimis un mesaj foarte elegant noului nostru rege şi vin mesaje şi de la fraţii episcopi din toată lumea, de la liderii internaţionali. Unele sunt mesaje personale ale tinerilor care spun că se simt ca şi cum ar fi pierdut o bunică.
Nu sunt puţini cei care fac referinţă la faptul că însăşi regina a spus că credinţa creştină era stânca şi forţa vieţii sale.
Unul din lucrurile pe care vreau să continui să-l repet este că dacă apreciem mult calităţile aduse de regină, calităţi de înţelepciune, stabilitate, deschidere, afabilitate imensă, trebuie să amintim şi care este izvorul şi inspiraţia lor. Şi îmi doresc ca odată cu trecerea zilelor, în timp ce vom reflecta cu profunzime mai mare, va reieşi cu claritate tot mai mare importanţa credinţei creştine care a plăsmuit fiecare zi a ei.
Dumneavoastră, în mod deosebit, sunteţi cardinalul arhiepiscop de Westminster. Ne puteţi spune ceva în plus despre importanţa reginei răposate pentru supuşii catolici ai dumneavoastră şi pentru Biserică, în Anglia, dar şi în tot Regatul Unit şi în celelalte ţări, ca şi în întreaga lume?
Consider că lucrul cel mai clar de spus este că domnia sa a văzut atâtea schimbări în istorie. Când eram tânăr, nouă, catolicilor, ne era interzis mai mult sau mai puţin să ne rugăm cu anglicanii. Acest lucru s-a schimbat complet şi asta s-a reflectat în viaţa reginei, care a făcut o vizită formală în catedrala din Westminster şi s-a rugat cu noi exact aşa cum noi, acum, ne vom ruga desigur cu alţi creştini. Cred că este probabil o lecţie înţeleasă pe larg, dar cardinalul Hume a fost primul cardinal al Diecezei de Westminster care a primit o scrisoare de la Buckingham Palace care recunoştea titlul său ecleziastic, care îl recunoştea ca arhiepiscop de Westminster. În afară de asta, în aceşti ultimi douăzeci de ani, sau pe acolo, pentru prima dată în dreptul civil din această ţară avem recunoaşterea rolului episcopului catolic în administrarea treburilor din dieceza sa. Aşadar, în acest sens, fie la nivel comun, fie la cel structural, al instituţiilor, a trăit şi a condus schimbări relevante.
Ce vedeţi pentru viitor, atât pentru cel al ţării fie pentru cel al celorlalte părţi ale Commonwealth şi pentru Biserica din Regatul Unit în zilele, în lunile şi în anii care vor veni?
Cred că la acest punct toţi pot într-adevăr să înţeleagă mai bine importanţa stabilităţii şi a deschiderii pe care ea a reprezentat-o. Şi spun asta pentru că schimbările nu se vor termina. Dar într-un anumit sens ceea ce contează este cum reacţionăm la schimbare. Probabil acesta este lucrul cel mai important. Şi consider că prinţul Charles - acum regele Charles - a moştenit asta de la mama sa. Ştiu că va fi hotărât să continue să dea o mărturie puternică despre importanţa credinţei creştine şi consider că va avea un mod al său de a continua această tradiţie a mamei sale, de a aparţine în manieră fermă şi clară la credinţa creştină într-un mod care să oglindească, după părerea mea, reînnoirea pe care o căutăm în relaţiile noastre şi în slujirea noastră adusă societăţii.
O ultimă întrebare, eminenţă. Dumneavoastră sunteţi arhiepiscop de Westminster de zece ani. Aveţi vreo amintire personală despre maiestatea sa pe care aţi vrea să ne-o povestiţi?
Amintirea mea cea mai dragă va fi probabil faptul că am fost aşezat lângă ea în timpul unei cine private cu un grup de circa treizeci de persoane. Dar eu eram cel aşezat aproape de maiestatea sa, regina, în castelul din Windsor. Şi n-a fost la mult timp după acea ultimă călătorie a sa în Australia. Conversaţia noastră a fost foarte specială. În parte am vorbit despre o călătorie, în parte despre cum era Australia - în acea vreme trăia acolo fratele meu - şi în parte despre importanţa credinţei sale. A fost o ocazie frumoasă pe care n-o voi uita niciodată.
(După L'Osservatore Romano, 9 septembrie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
