Durerea liderilor religioşi
Model de suveran creştin
de Charles de Pechpeyrou
Ca semn de comuniune a unui popor care suferă unit pentru moartea reginei sale iubite, astăzi [9 septembrie 2022] în abaţia din Westminster, în Catedrala "St. Paul", la castelul Windsor şi în bisericile din toată Anglia au răsunat clopotele timp de o oră, începând de la amiază. Şi într-un mod cu totul deosebit, aşa cum se întâmplă numai pentru evenimentele mai importante ale istoriei ţării: de fapt, cei care au putut au fost invitaţi să atenueze sunetul scos de clopote montând tampoane pe ambele laturi ale limbii clopotului. Un murmur discret care contrasta cu zgomotul celor 96 de salve de tun (câte una pentru fiecare an de viaţă al reginei) trase la Hyde Park şi la Turnul din Londra.
Emoţia poporului britanic se putea simţi şi prin numeroasele declaraţii venite puţin după decesul monarhului. "În timp ce o plângem cu toţii împreună pe regina noastră iubită, ştim că, pierzând-o, am pierdut o persoană a cărei lealitate de neînlăturat, capacitate de slujire şi umilinţă ne-a ajutat să dăm o semnificaţie pentru cine suntem prin decenii de schimbări extraordinare în lumea noastră şi în societatea noastră", a afirmat arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, primat al Comuniunii anglicane: "Chiar dacă durerea noastră este foarte profundă, şi mai profundă este recunoştinţa noastră faţă de capacitatea maiestăţii sale de a sluji Regatul Unit şi Commonwealth. Prin perioade de războaie şi dificultăţi, perioade turbulente şi de schimbare, momente de bucurie şi celebrare, am fost susţinuţi de credinţa sa", a continuat Welby, primat al întregii Anglii. În afară de asta, în zilele mai întunecate ale pandemiei de coronavirus, "regina a vorbit cu forţă despre lumina pe care niciun întuneric nu o poate stinge. Şi ne-a amintit un adevăr profund despre noi înşine: suntem un popor de speranţă care se îngrijeşte unul de celălalt".
Din partea catolică, arhiepiscopul de Westminster şi preşedintele Conferinţei Episcopale din Anglia şi Ţara Galilor, cardinalul Vincent Gerard Nichols, a amintit un eveniment deosebit din viaţa Elisabetei: "La 21 aprilie 1947, în ziua împlinirii vârstei de 21 de ani, principesa a spus: «Declar în faţa voastră a tuturor că toată viaţa mea, lungă sau scurtă, va fi dedicată slujirii voastre». Acum, după şaptezeci şi cinci de ani, avem inima frântă pentru moartea sa, şi suntem plini de admiraţie pentru modul infailibil în care a îndeplinit acea declaraţie". Din Irlanda arhiepiscopul de Armagh, Eamon Martin, preşedinte al Conferinţei Episcopale, a reafirmat cât de mult Elisabeta, încă de la încoronarea sa în 1953, "a arătat o angajare imensă, nu numai faţă de datoriile şi responsabilităţile sale regale, ci şi pentru binele comun mai amplu. Ceea ce iese în evidenţă pentru mine este dăruirea sa credinţei, familiei, păcii şi reconcilierii. Am admirat mereu demnitatea liniştită şi natura calmă a reginei Elisabeta cu toate că a trăit momente dificile cu multe tulburări politice, economice, sociale şi familiale. Iată pentru ce oamenii obişnuiţi de orice provenienţă şi credinţă se puteau relaţiona cu ea şi să se gândească la ea cu atâta afect".
Nu au lipsit mesajele din partea liderilor religioşi din Commonwealth, organizaţie a cărei suverană era Elisabeta. "Viaţa reginei este un imens izvor de inspiraţie din care să luăm", a spus monseniorul Raymond Poisson, preşedinte al Conferinţei Episcopale Canadiene, într-o naţiune vizitată de douăzeci şi două de ori de Elisabeta. "În fiecare ocazie, canadienii au găsit în ea un exemplu de slujire, patriotism, respect faţă de omenire şi devoţiune faţă de Dumnezeu". La rândul lor prelaţii din Noua Zeelandă au subliniat că "regina a trăit o viaţă de slujire fără rezerve, arătând mereu devoţiune faţă de datorie şi o trainică mărturie de credinţă în Isus Cristos şi de speranţă în promisiunile sale".
(După L'Osservatore Romano, 9 septembrie 2022)
Link:
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
