© Vatican Media
Jubileu 2025 - Pelerini ai speranţei

Copila care stă în prag

Scriitoarea de origini iraniene Lila Azam Zanganeh şi experienţa sa la Jubileul comunicării

"M-am simţit ca o copilă binevenită într-o casă care ar putea să fie şi a sa..." Scriitoarea Lila Azam Zanganeh este un fluviu pasionat de cuvinte, dintre care niciunul nu sună exagerat. Ochii săi mari negri îl scrutează pe interlocutor pentru a-i citi în inimă. S-a născut la Paris din părinţi iranieni, a predat literatură şi cinematografie la Harvard, trăieşte între Roma, Paris şi New York, vorbeşte şapte limbi. Este o femeie din lume care cunoaşte lumea, mamă a unui copil de doi ani. Zilele trecute a participat la Jubileul comunicării împreună cu alţi membri de la "Narrative 4", organizaţia non-profit întemeiată de scriitorul Colum McCann pentru a promova empatia şi înţelegerea reciprocă prin împărtăşirea istoriilor personale.

"A veni la Jubileu - relatează cu emoţie - pentru mine a fost probabil unul dintre evenimentele cele mai importante din viaţa mea, împreună cu naşterea fiului meu în urmă cu doi ani. M-am născut la Paris, mama mea iraniană a frecventat şcolile catolice la Teheran, şi încă din copilărie m-a învăţat o credinţă foarte deschisă. Am studiat într-o şcoală catolică. Dar nimeni nu mi-a spus vreodată că eu... nu eram catolică!" Atunci când Lila are nouă ani, "descoperă" că nu poate primi împărtăşania, pentru că nu este botezată. Şi practica prevede că pentru a avea botezul trebuie aşteptat să se împlinească cincisprezece ani. "Îmi amintesc că apoi în Franţa am frecventat orele de catehism. Odată în clasă am pus o întrebare: «De ce numai Cristos este fiul lui Dumnezeu? Nu suntem toţi fii ai lui Dumnezeu?» Catehetul - probabil gândindu-se şi la prenumele meu - mi-a răspuns: «Dacă spui aceste lucruri, tu nu trebuie să fii aici»". Este o amintire neplăcută. "Dar printr-o minune oarecare şi probabil datorită credinţei mamei mele, am continuat acest raport foarte profund cu creştinismul. Vă puteţi imagina emoţia mea când am ajuns aici la Jubileu."

Lila a urmărit mereu cu atenţie şi simpatie mărturia papei. "Un preot din Amazonia mi-a spus într-o zi: «Cu acest papă există legea inimii, iar în inimă tu eşti deja creştină». M-a impresionat foarte mult viziunea inclusivă a Papei Francisc. Mă impresionează insistenţa sa în a spune că trebuie ieşit pentru a împărtăşi mesajul lui Isus. M-am înduioşat foarte mult când a vorbit despre un Dumnezeu care bate, pentru că vrea să iasă şi să meargă spre toţi."

Vinerea trecută, 24 ianuarie, primul gest al Jubileului comunicatorilor a fost veghea penitenţială la "Sfântul Ioan din Lateran". "Merg des la Liturghie, chiar dacă «tehnic» nu sunt catolică - destăinuieşte scriitoarea - şi pot spune că slujba liturgică la care am participat în Lateran a fost cea mai frumoasă pe care am văzut-o vreodată. La un moment dat a fost spus că erau şaizeci de preoţi disponibili pentru spovadă, şi o prietenă a mea de la «Narrative 4», Rosa, care este foarte catolică, a mers imediat să se spovedească. Când s-a întors, am întrebat-o dacă a fost frumos. Mi-a răspuns: «Foarte». I-am spus: «Eu nu sunt strict catolică... după părerea ta pot să merg şi eu?». Şi de vreme ce ea este foarte precisă cu privire la aceste lucruri, mă aşteptam să răspundă: absolut nu! Şi în schimb mi-a spus: «Da, poţi să mergi»".

Lila, fosta copilă care dorea împărtăşania, dar n-a putut s-o primească, pentru că nu era botezată, s-a ridicat şi s-a apropiat de unul dintre preoţi. "M-am pus la rând pentru limba franceză. Am ajuns în faţa acestui preot congolez şi primul lucru pe care i l-am spus a fost: «Părinte, primul meu păcat, înainte de toate, este că nu sunt catolică. Însă am credinţa creştină în inimă». El mi-a răspuns: «Toţi suntem păcătoşi şi în casa lui Dumnezeu eşti binevenită». Am început să mă rog. A fost un moment atât de frumos, încât eu am început să plâng, dar de bucurie. Mi-a spus lucruri minunate. M-a invitat să rămân în contact cu Duhul Sfânt, am vorbit despre iubirea care uneori rămâne dezamăgită. Mi-a spus că celălalt este mereu parte din noi şi mi-a amintit de porunca iubirii. Plângeam de bucurie şi la sfârşit chiar şi râdeam şi mulţumeam, pentru că a fost un moment foarte mare de bucurie."

Luni dimineaţa devreme, la audienţa pentru un grup de comunicatori, Lila a putut să-l întâlnească personal pe Papa Francisc şi i-a relatat ceva din istoria sa. "El m-a privit, m-a invitat să merg înainte şi să am curaj. Şi duhovnicul meu congolez percepuse spiritul papei cu această deschidere incredibilă, ca unul care este afară şi înăuntru în acelaşi timp, pentru a merge «dincolo»". Şi astfel, în îmbrăţişarea Jubileului şi a acelei spovezi, Lila s-a simţit ca o copilă care încă este în prag, dar se simte primită şi binevenită într-o casă care ar putea să fie a sa. În prag, ca marele scriitor catolic francez Charles Péguy, autor de pagini de neuitat prin profunzime de privire şi de credinţă, care a rămas toată viaţa în acea condiţie fără a se putea apropia de sacramente, deoarece era căsătorit civil cu o femeie atee şi cu trei copii nebotezaţi. Vorbind despre cei trei ani de viaţă publică a lui Isus, Péguy a scris: "Nu i-a folosit pentru a se smiorcăi şi a acuza răutatea timpurilor. (...) Nu a încriminat, nu a acuzat pe nimeni. A mântuit. Nu a încriminat lumea. A mântuit lumea. Aceştia în schimb ocărăsc, raţionează, încriminează. Ca medici dojenitori, care se iau de cel bolnav. Acuză nisipurile secolului, dar şi în timpul lui Isus erau secolul şi nisipurile secolului. Dar pe nisipul uscat, pe nisipul secolului se vărsa inepuizabil un izvor, un izvor de har."

Acel har care se reverberează în cuvintele şi pe faţa încadrată de părul negru lung al unei scriitoare, "tehnic" necatolică. În inima sa, într-o seară în Lateran, lumea şi harul s-au îmbrăţişat ajungând să fie aproape indistincte.

Andrea Tornielli

(După L'Osservatore Romano, 31 ianuarie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu