|
| © Vatican Media |
De la New York la Seul, de la inima rănită a lumii la speranţa născută din întâlnirea cu Cristos şi cu ceilalţi, o colecţie de voci ale tinerelor şi tinerilor din diferite zone ale lumii după zilele de la Tor Vergata: suntem un milion "cu o misiune", "dacă atingem o inimă pe rând... lumea se schimbă".
Kim are douăzeci şi unu de ani. Este din Seul. În coreeană, numele său înseamnă "lumina lumii". Pe 29 iulie, în Piaţa "Sfântul Petru", Leon al XIV-lea s-a uitat la tineri, a zâmbit şi i-a chemat: "Voi sunteţi lumina lumii". În acel moment, spune el, faţada bazilicii s-a luminat. "Era ca şi cum mi-ar fi rostit numele". Un cuvânt, o lumină, o misiune născută din interior: "Am primit atât de mult... acum trebuie să dau înapoi".
Mauricio are douăzeci de ani, este din Statele Unite. Păstrează strigătul papei pentru pace până în ultima zi, ca jarul sub cenuşă. Când îl întrebăm ce duce cu el din acele zile, răspunde: "Papa a vorbit despre tinerii care suferă în acest moment în Gaza şi în Ucraina. Dacă atingem o inimă pe rând... lumea se schimbă".
Kim şi Mauricio sunt doi dintre cei două sute de tineri din asociaţia internaţională Idente Youth, care îşi sărbătoreşte anul acesta a cincizecea aniversare. Împreună, au participat la Jubileul Tinerilor de la Roma. Aceştia provin din Asia, Europa şi cele două Americi: Coreea de Sud, Filipine, Japonia, Germania, Spania, Franţa, Italia, Chile, Columbia, Ecuador, Statele Unite, Honduras, Mexic.
O "convocare" foarte personală
Sebastián, 19 ani, din Ecuador, nu are nicio îndoială: "Aceasta nu a fost o simplă călătorie: noi suntem speranţa pe care trebuie să o aducem altora. Suntem aproape un milion de tineri cu o misiune". Această misiune, pentru Monica din Ecuador, se numeşte "sfinţenie". Într-un scurt interviu, ea spune: "Papa ne-a chemat la sfinţenie: să nu ne mulţumim cu mai puţin. În gesturi simple, în fidelitate zilnică". După cum spune Gerardo din Mexic, repetând cuvintele papei: "Adevăratele prietenii nu se construiesc numai pe reţelele de socializare... ci în virtutea lui Cristos". Aceşti tineri s-au descoperit tot mai doritori de a visa măreţ, dispuşi să facă alegeri îndrăzneţe, bogaţi în capacităţi neaşteptate, protagonişti ai unei schimbări care nu este numai posibilă, ci mai ales indispensabilă. Ei au trăit acest Jubileu ca o convocare universală, dar foarte personală, în care Cristos s-a făcut prezent în moduri imprevizibile şi foarte eficace. Nu o manifestare. O trezire. O chemare care a atins inima.
De la răzvrătire la har
"Am ajuns plină de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu", spune o tânără din Franţa. O alta descrie trecerea prin Poarta Sfântă ca fiind "un moment mare". La veghea cu papa, a fost mişcată: "Noi, tinerii, suntem şi rodul multor lacrimi ale celor care ne-au însoţit". Din Filipine, Angelic afirmă: "Când două persoane se deschid cu încredere, se naşte o comunitate care vindecă". Apoi adaugă: "Trupul meu era obosit, dar a rezistat pentru că inima era plină de har". În zilele Jubileului, sacramentele au fost "forţa mea". Danielle surprinde o imagine: "Milioane de tineri în tăcere în faţa Euharistiei: acolo am simţit că nu suntem singuri". Kyla, tot din Filipine, vorbeşte despre unitate: "Priveam cu toţii o singură persoană: pe Cristos. Purtând împreună crucea iubirii". James relatează oboseala, soarele, setea. Dar şi o descoperire: "În durere, am înţeles că există glorie. Speranţa se naşte din truda împărtăşită". Şi chipul unei tinere îi rămâne întipărit în memorie: "Îşi pierduse credinţa. Cu ajutorul prietenilor, a regăsit-o. Acum mi se pare că pot să-l privesc din nou pe Cristos".
Pentru unii, precum Ariana din Statele Unite, a fost o redescoperire a speranţei pierdute: "Multe lucruri s-au întâmplat în viaţa mea care m-au făcut să o pierd. Dar faptul că am văzut asta, că am fost la Liturghie cu toţi, m-a ajutat să nu-mi pierd credinţa". Pentru Iris, din Filipine, a fost mai clar că "speranţa nu este un concept abstract, ci o persoană: Cristos".
Pentru Pablo, din Barcelona, "viaţa fără credinţă nu este viaţă trăită". Iar pentru Gabriele, din Roma, "am simţit speranţa prin alţi tineri. Acesta este numai plecarea spre etape mai importante".
La coadă sub soarele fraternităţii
Mulţi au amintit truda împărtăşită, transformată în bucurie. Alessio, din Toscana: "În timpul parcursului sub soare a ieşit la iveală adevărata umanitate. Trudele au devenit bucurie, iar toate diferenţele s-au estompat. Eram acolo dintr-un singur motiv". Yadira, din Honduras, a cerut în rugăciune harul de a fi făcătoare de pace: "Domnul să ne facă capabili şi curajoşi". Victoria, din Franţa, a trăit Jubileul ca un moment de pace interioară şi de deschidere universală: "Multitudinea pelerinilor, bucuria împărtăşită, rugăciunea împreună... În timpul adoraţiei şi al Liturghiei, eram cufundată într-o profundă pace interioară".
Nu pot păstra numai pentru mine
"Ce sens are să păstrez toate acestea pentru mine?", se întreabă Italo, din Ecuador. "Tinerii care nu au putut participa trebuie să ştie ce am trăit". Şi Susana, din New York, simte că ceva s-a schimbat în ea: "Acest Jubileu mi-a schimbat viaţa... dar şi sufletul." Iván, tot din Ecuador, doreşte să transmită pacea primită: "Voi continua să interiorizez totul prin Cuvânt şi vreau să-l duc şi celorlalţi".
Recunoştinţa, o limbă comună
Mulţi au spus mulţumesc. Nu doar faţă de tineri. Şi faţă de însoţitori, organizatori, cei care au slujit în tăcere în zilele precedente, în ateliere, în întâlniri. Marco, din Italia: "Cei care îşi desfăşoară munca proprie cu iubire nu muncesc cu adevărat, ci trăiesc misiunea." Danielle, din Filipine: "Această experienţă este un dar al providenţei Tatălui. Mulţumesc pentru iubirea voastră eroică". Alex, din Ecuador: "Fiecare gest, cuvânt şi slujire oferită cu iubire m-a făcut să mă simt ca acasă". Ruth din Torino: "Semănăm pentru a deveni agenţi ai schimbării care vine de la singurul Bine".
A fi lumină, nu a face ceva
Într-o mulţime aparent anonimă, fiecare persoană s-a simţit chemat pe nume. Nu la o slujire, la un rol, la o prestaţie, ci la a fi: a fi lumină, a fi sare. Nu există ceva de făcut, ci cineva de a fi. Şi din acel nume - din cine suntem - izvorăşte o misiune. Aceşti tineri s-au simţit mari, pentru că s-au simţit iubiţi şi chemaţi să trăiască.
Kim a surprins scânteia iniţială. Mauricio a repetat apelul final. Două continente la marginile lumii. Un singur răspuns. În mijloc, o mulţime. Mii de limbi, o singură voce: cea a lui Cristos, care continuă să cheme.
Eleanna Guglielmi
(După Vatican News, 10 august 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
