În amintirea celui care a fost papa Ioan Paul al II-lea, Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu un număr mare de credincioşi duminică, 2 aprilie 2006, începând cu ora 21.00, în Piaţa "Sfântul Petru" pentru a recita împreună Rozariul în amintirea marelui papă, de la a cărui plecare din această lume s-a împlinit un an. Oferim în continuare o reflecţie a unui martor care a fost în acea seară în Piaţa "Sfântul Petru".
Emoţia unei reîntâlniri
"O, voi tineri din Roma, învăţaţi de la cetatea eternă ce înseamnă veşnicia!" (Ioan Paul al II-lea)
După ce a dăruit romanilor o zi superbă, obosit de calea străbătută pe bolta Romei, bucuros că a putut menţine în viaţă mii şi mii de oameni, încărcat cu atâtea şi atâtea istorii, soarele îşi închidea ochii în tăcere, lăsând ca sora lună să vegheze pe timpul nopţii asupra oamenilor din cetatea eternă... Printre ei mă găseam şi eu, un preot catolic, reîntors în oraşul celor şapte coline pentru a continua studiile... Imaginea soarelui care dispare de pe cer mi-a amintit de un alt apus de soare, un soare care pentru mai bine de un sfert de veac a strălucit asupra întregului pământ şi a încălzit cu razele sale strălucitoare multe milioane de suflete...
În parohie, după o duminică agitată, liniştea începea să-şi revendice drepturile, amintind credincioşilor că e timpul să se îndrepte spre casele lor... Ea, liniştea, mi-a şoptit uşor că în această zi se împlinea exact un an de când prietenul meu, Carol, a călcat pragul Tatălui ceresc. I-am răspuns că pentru mine asta nu e o noutate şi că deja soarele mi-a amintit de tristeţea care acoperea acum un an întreaga omenire. Dar ea m-a întrebat: "Şi tu, cum ai de gând să comemorezi acest aniversar?" În acea clipă mi-am amintit că seara, la orele 9.00, papa Benedict al XVI-lea aştepta credincioşii în Piaţa "Sfântul Petru" pentru recitarea Rozariului în amintirea marelui papă... o nouă provocare...
Fără pic de reţinere, am simţit că oboseala zilei se transformă în dorinţa revederii şi, parcă împotriva voinţei, paşii m-au purtat spre locul unde cu ani în urmă, în timpul seminarului, trăiam cele mai fericite clipe din viaţa mea: Piaţa "Sfântul Petru". Ajuns în faţa pieţei şi a bazilicii frumos iluminate, mi-a apărut deodată înaintea ochilor imaginea sa, a marelui pontif... Amintirile se îngrămădeau în mintea mea şi îmi prezentau nenumăratele momente trăite în prezenţa papei: celebrările liturgice din "Sfântul Petru" şi din "San Giovanni in Laterano", întâlnirile din Vatican, vizitele pe care în fiecare an le făcea în Seminarul Roman, unde uneori se comporta cu o simplitate ieşită din comun... şi nu în ultimul rând strângerea de mână prin care îmi spunea de fiecare dată: "Curaj! El este mereu lângă tine!" Pe lângă toate aceste amintiri, îmi apăreau în gând multe, foarte multe gesturi şi cuvinte pe care prietenul meu, Carol, le adresa credincioşilor. A fost o luptă incredibil de dură... fiecare imagine, fiecare amintire, fiecare gest avea pretenţia să ocupe fiinţa mea... La sfârşitul Rozariului s-a încheiat şi tensiunea amintirilor, iar învingătoare a fost o invitaţie pe care Ioan Paul al II-lea a făcut-o într-una din predicile sale cu ocazia deschiderii unui an universitar: "O, voi tineri din Roma, învăţaţi de la cetatea eternă ce înseamnă veşnicia! Voi, care studiaţi în universităţile Romei, nu vă pierdeţi în lucruri meschine! Pentru a fi sfinţi nu ajunge să studiaţi cursurile pe care profesorii vi le cer la şcoală, ci trebuie să învăţaţi Roma, să studiaţi Roma, să iubiţi Roma, să doriţi Roma, pentru că ea, cu experienţa sa milenară, vă poate învăţa să fiţi sfinţi!"
După terminarea Rozariului, pe care mulţi credincioşi l-au recitat în genunchi şi cu obrajii brăzdaţi de lacrimi, papa a ţinut un scurt discurs în care ne invita să păstrăm cu gelozie moştenirea pe care Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat-o. Priveam în acele momente zecile de mii de credincioşi adunaţi aici din toate colţurile lumii de amintirea unui mare iubitor de Dumnezeu şi de oameni; priveam miile de lumânări aprinse şi flăcările care se hrăneau cu aerul proaspăt al serii; un aer presărat cu amintiri şi nostalgii, dar şi cu speranţe... Da, acel spirit sfânt, senin, tânăr şi ştrengar al lui Ioan Paul al II-lea este inscripţia cea mai importantă pe care fostul pontif a lăsat-o pe fiecare piatră a Vaticanului. Multe din operele şi inovaţiile sale vor fi şterse cu siguranţă de anii are vor veni, dar spiritul său voios şi optimist va rămâne înscris pe vecie pe faţada bazilicii "Sfântul Petru", dar mai ales în inimile tuturor celor care au avut fericirea să-l cunoască...
După binecuvântarea papei, mulţimea s-a împrăştiat, care-încotro... M-am îndreptat şi eu spre o staţie de autobuz... Din cauza mulţimii imense am aşteptat ore în şir un mijloc de transport, dar timpul mai conta?... Priveam ochii celor din jur, şi poate datorită oboselii şi a bucuriei, mi se păreau că sclipesc... Deşi era târziu, plutea în aer o lumină strălucitoare; o lumină specială; o lumină care nu provenea de la becurile plăpânde ce încercau să străbată ramurile arborilor; o lumină pe care tot el, prietenul meu, Carol, a dăruit-o tuturor... Desigur, această lumină, cu trecerea anilor, poate va mai scădea în intensitate, dar cu siguranţă va rămâne pentru totdeauna un punct de reper, un astru luminos pe bolta Bisericii; o stea care va purta în viitor mulţi magi la grota din Betleem, dar şi mulţi ucenici la mormântul gol din Ierusalim.
Am ajuns acasă după miezul nopţii, dar parcă nici somnul nu mai reuşea să mă prindă... Eram deja prada fericirii de a fi trăit câteva ore în prezenţa celui care a făcut să răsară soarele în miez de noapte pentru multe suflete... Iar eu... Cine sunt eu pentru a-mi permite sa scriu despre el?
Pr. Fabian Doboş
