|
| © Vatican Media |
Conclavul să nu fie un "loc închis cu cheia" (aşa cum spune termenul însuşi), ci un "cenacol" deschis larg spre lumea întreagă, în care să prevaleze "libertatea Duhului" care "reîntinereşte, purifică, creează". Este auspiciul exprimat de abatele benedictin de la "San Paolo fuori le mura", pr. Donato Ogliari, care marţi dimineaţă, 29 aprilie 2025, în Aula nova a Sinodului, a ţinut meditaţia iniţială a celei de-a şasea Congregaţii generale. Au luat parte cardinalii veniţi la Roma în vederea conclavului, care va începe la 7 mai şi va trebui să-l aleagă pe succesorul Papei Francisc. Duhul, a dorit abatele, să fie "protagonistul principal" al dialogurilor, al "dinamicelor, uneori dialectice" care caracterizează "orice consens uman", pentru ca "să aprindă minţile şi să lumineze ochii", pentru "binele Bisericii şi al lumii întregi".
Un moment crucial pentru Biserică
În deschiderea meditaţiei, pr. Ogliari a evidenţiat cum, "într-un moment aşa de plin de consecinţe pentru Biserică", aşa cum este cel al alegerii pontifului, este necesar de a recompune sufletul, mintea, inima în jurul persoanei lui Isus: de fapt, el este cel pe care "Biserica este chemată să-l vestească şi să-l mărturisească lumii". Şi dacă "în centrul misiunii" nu ar fi Cristos, atunci Biserica ar fi numai "o instituţie rece şi sterilă". De aici, îndemnul benedictinului de "a se repoziţiona" în fiecare zi pe această certitudine, pentru că numai aşa va fi posibil să se evite să "fim devoraţi de linguşirile lumii şi de căile uşoare de fugă pe care ea ni le prospectează". Cristos, a adăugat pr. Ogliari, să fie respiraţie, busolă şi stea polară a Colegiului Cardinalilor.
A fi deschişi, curajoşi şi profetici
În acelaşi timp, abatele de "San Paolo fuori le mura" a amintit importanţa de a învăţa de la Isus blândeţea şi umilinţa, iubirea milostivă şi compătimitoare: de fapt, o Biserică înrădăcinată astfel este "deschisă, curajoasă, profetică", "urăşte cuvinte şi gesturi violente", se face glas al celui care nu are glas. O Biserică înrădăcinată în Cristos, a continuat el, este "maestră de fraternitate", inspirată din respect, din dialog, din "cultura întâlnirii şi din construirea de punţi, şi nu de ziduri, aşa cum a invitat mereu Papa Francisc să facem".
A continua să-i privim pe cei din urmă ai pământului
Mamă, şi nu mamă vitregă, departe de autoreferenţialitate, gata să ajungă la acei "fraţi şi surori în umanitate" care nu face parte din ea, Biserica înrădăcinată în Cristos este mai ales aceea care pune în centru rebutaţii, săracii, dezmoşteniţii, cei din urmă. În această privinţă, pr. Ogliari s-a oprit asupra "categoriei teologice" introduse de regretatul Papa Bergoglio, conform acelei sărăcii, mai înainte de a fi o problemă sociologică şi etică, este "o problemă care interesează doctrina". Pentru aceasta, benedictinul s-a declarat sigură că Biserica "nu va înceta să continue să ţină ochii şi inimile deschise larg asupra celor din urmă de pe pământ", visând "şi ceea ce pare imposibil".
Drumul sinodal: participare şi reînnoire
Apoi îndemnându-i pe cei prezenţi să "se supună scrutinului Duhului" pentru a purifica inimile de tot ceea ce "nu intră în colimator cu gândirea lui Cristos", pr. Ogliari a amintit importanţa unităţii şi a comuniunii Bisericii, înţelese ca "unitate plurală şi comuniune diversificată", în care alteritatea este văzută ca "o posibilitate de confruntare respectuoasă şi dialogică, de căutare de drumuri creative" de parcurs împreună. De aici a reieşit reflecţia despre "drumul sinodal" care - a spus pr. Ogliari - alături de "vreo perplexitate sau staţionare", a produs oricum "participare şi reînnoire în fiecare colţ al lumii". În această optică, abatele benedictin a îndemnat la "o întărire rodnică" între Biserica drept instituţie ierarhică şi Biserica drept credincioşi laici, ambele esenţiale pentru construirea unei Biserici drept comuniune. În această perspectivă, drumul sau procesul sinodal poate face eficace misiunea Bisericii în societate, demarând cercuri virtuoase între comuniune, participare şi misiune însăşi.
Provocările Bisericii în lume
Apoi pr. Ogliari a dedicat spaţiu amplu din meditaţia sa provocărilor Bisericii în lume, citând schimbarea antropologică, războaiele fratricide, autocraţiile şi naţionalismele, liberalismele post-capitaliste bazate pe simplul profit, devastarea creaţiei, riscurile legate cu noile tehno-ştiinţe, migraţiile şi "incapacitatea politicii de a găsi soluţii care să respecte principiul sacru al primirii, solidarităţii şi includerii": secularizarea "pătrunsă şi invazivă" mai ales din societăţile occidentale. Toate răscruci, a subliniat abatele, în faţa cărora Biserica este chemată să continue "fără teamă" calea dialogului, "intensificat de Papa Francisc pe toate fronturile", deoarece este "element constitutiv al misiunii" ecleziale.
Provocările din interiorul Bisericii
Pr. Ogliari nu a evitat să facă referinţă şi la provocările din interiorul Bisericii, cum ar fi "plaga purulentă" a abuzurilor, rarefierea vocaţiilor sacerdotale şi călugăreşti, căutarea de noi limbaje pentru omul de astăzi, rolul femeii, riscul clericalismului şi a birocratizării slujirii sacerdotale. A aminti asta, a adăugat el, nu este "autocompătimire sterilă", ci stimulent de a nu uita niciodată şi "binele imens pe care Biserica îl face la orice latitudine", şi acolo unde a mărturisi credinţa creştină comportă "ostracism sau moarte". De aici, invitaţia de a vedea, între pliurile atâtor răni, "prezenţa vie a Celui Înviat" care însoţeşte Biserica sa şi printre dificultăţile istoriei.
Răbdare şi speranţă
Apoi benedictinul a recurs la o altă imagine pentru a reprezenta Biserica: aceea a atelierului unui olar, adică Domnul. De fapt, el plăsmuieşte lutul pentru a crea ceva "frumos şi semnificativ" şi cu lucrarea sa răbdătoare învaţă "să perseverăm, să nu ne pierdem cumpătul, să nu capitulăm" în faţa eşecurilor. În fond, aşa cum învăţa Papa Bergoglio, răbdarea "are mult de-a face cu speranţa", pentru care este fie fiică fie sprijin. În această optică, a adăugat pr. Ogliari, "o Biserică ce ştie să aibă răbdare este o Biserică ce ştie să spere, pasionată de viitor", din care Dumnezeu vine în întâmpinarea omenirii.
Modelul Sfintei Ecaterina de Siena
În sfârşit, în ziua în care în Italia şi în Europa este sărbătoarea liturgică a Sfintei Ecaterina de Siena, abatele de "San Paolo fuori le mura" i-a invitat pe cardinali să privească la aceea care - "nebună de iubire faţă de Cristos" - s-a străduit neîncetat "pentru reforma şi unitatea Bisericii, pentru pace şi pentru papa".
Isabella Piro
(După Vatican News, 29 aprilie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
