În vederea zilei de 2 februarie, sărbătoarea liturgică a Prezentării Domnului, prefectul şi secretarul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică au trimis tuturor consacraţilor şi consacratelor următoarea scrisoare.
Din Vatican, 25 ianuarie 2022
Preaiubiţi toate şi toţi,
Cu ocazia celei de-a XXVI-a Zile pentru Viaţa Consacrată la Roma vom avea bucuria de a participa la celebrarea euharistică prezidată de Papa Francisc în Bazilica "Sfântul Petru". Suntem siguri că şi în fiecare comunitate şi în diferitele dieceze din lume ziua de 2 februarie va fi o oportunitate de întâlnire marcată de fidelitatea lui Dumnezeu care se manifestă în prezenţa bucuroasă a atâtor bărbaţi şi femei, consacrate şi consacraţi în institutele călugăreşti, monastice, contemplative, în institutele seculare şi în "noile institute", membri ai ordo virginum, eremiţi, membri ai societăţilor de viaţă apostolică din toate timpurile.
Invitaţia pe care v-am adresat-o anul trecut, tot cu această ocazie, a fost aceea de a practica spiritualitatea de comuniune (Vita consecrata, nr. 46) pentru a fi artizani ai unei fraternităţi universale şi pentru a vis ca o umanitate unică (Fratelli tutti, nr. 8). Cuvinte care au pregătit într-un fel drumul eclezial pe care de puţin timp l-am întreprins cu titlul Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare şi misiune.
Astfel, în acest an ne oprim asupra celui de-al doilea cuvânt al sinodului pentru a invita pe fiecare dintre noi să facă propria parte, să participe, întocmai: niciuna, niciunul, să nu se excludă sau să se simtă exclus din acest drum; niciuna, niciunul să nu gândească "nu mă priveşte". Tuturor le este cerut să intre în "dinamismul de ascultare reciprocă, făcut la toate nivelurile ale Bisericii, implicând întregul popor al lui Dumnezeu" (Papa Francisc, Discurs adresat Diecezei de Roma, 18 septembrie 2021).
Este vorba înainte de toate de un drum care interpelează fiecare comunitate vocaţională în exprimarea sa vizibilă a unei comuniuni de iubire, reflexie a relaţiei trinitare, a bunătăţii sale şi a frumuseţii sale, capabilă să trezească noi energii pentru a ne confrunta concret cu momentul actual. Dacă mergem din nou la chemarea noastră vocaţională, regăsim bucuria de a simţi că suntem parte dintr-un proiect de Iubire pentru viaţă. Cât entuziasm la începuturile istoriilor noastre vocaţionale, câtă uimire când am descoperit că Domnul mă cheamă şi pe mine pentru a realiza acest vis de bine pentru omenire! Să reînsufleţim şi să îngrijim apartenenţa noastră pentru că, ştim asta foarte bine, în timp riscă să piardă forţă, mai ales când în locul atracţiei acelui noi punem forţa eu-lui.
Prima declinare de participare este, aşadar, aceea a apartenenţei: nu pot să particip dacă mă concep ca totul şi nu mă recunosc parte a unui proiect împărtăşit şi dacă nu se înrădăcinează în mine convingerea că "trupul şi membrele pentru a trăi trebuie să fie uniţi!" şi că "unitatea este superioară conflictelor, mereu!" (Papa Francisc, Audienţa generală, 19 iunie 2013).
În timp ce parcurgem acest drum eclezial să ne întrebăm, iubiţi fraţi şi surori, ce ascultare este în comunităţile noastre: cine sunt surorile, fraţii pe care-i ascultăm şi, mai înainte, de ce îi ascultăm? O întrebare pe care, repetăm, suntem chemaţi să ne-o punem toate şi toţi, pentru că nu ne putem numi comunitate vocaţională şi cu atât mai puţin comunitate de viaţă, dacă lipseşte participarea vreuneia sau a vreunuia.
Să intrăm în această călătorie a întregii Biserici, cu bogăţia carismelor noastre şi a vieţilor noastre, fără a ascunde trude şi răni, întăriţi de convingerea că vom putea numai să primim şi să dăm Binele pentru că "Viaţa consacrată se naşte în Biserică, creşte şi poate da roade evanghelice numai în Biserică, în comuniunea vie a poporului lui Dumnezeu" (Papa Francisc, 11 decembrie 2021).
Aşadar, participarea devine responsabilitate: nu putem lipsi, nu putem să nu fim printre ceilalţi şi cu ceilalţi, niciodată şi mai mult încă în această chemare de a deveni o Biserică sinodală! Şi încă înainte ştim bine că sinodalitatea începe înăuntrul nostru: de la o schimbare de mentalitate, de la o convertire personală, în comunitate sau fraternitate, în casă, la locul de muncă, în structurile noastre pentru a ne răspândi în slujiri şi în misiune.
Este vorba de o dinamică înnăscută în viaţa noastră, este ca un ecou al acelui prim răspuns la Iubirea Tatălui care a ajuns la noi. Este acolo, în acea dinamică de apel şi de adeziune se găseşte rădăcina acestei aptitudini de a sta în procesele care se referă la viaţa comunităţii şi a fiecărei persoane, de a simţi în trupul nostru rănile şi aşteptările, de a face ceea ce ne este cu putinţă ca să începem de la a pune totul în mâinile lui Dumnezeu cu rugăciunea, de a nu ne sustrage de la truda de a mărturisi speranţă, dispuşi să pierdem pentru ca să se alimenteze acel drum împreună care începe cu ascultarea, care înseamnă a face loc celuilalt în viaţa noastră, luând în serios ceea ce este important pentru el.
Astfel, participarea asumă stilul unei coresponsabilităţi care trebuie să se refere nu numai la organizarea şi funcţionarea Bisericii, ci şi la însăşi natura sa, comuniunea şi la sensul său ultim: visul misionar de a ajunge la toţi, de a avea grijă de toţi, de a ne simţi toţi fraţi şi surori, împreună în viaţă şi în istorie, care este istorie de mântuire.
Să mergem împreună!
Să încredinţăm paşii noştri Mariei, femeie a grijii, şi asupra fiecăruia să invocăm binecuvântarea Domnului.
Cardinal João Braz de Aviz
prefect
✠ José Rodríguez Carballo, O.F.M.
arhiepiscop secretar
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
