19 decembrie 2008
Către preaiubiţii preoţi, diaconi şi catiheţi din întreaga lume
Urările mele calde şi fraterne pentru un sfânt şi sărbătoresc Crăciun şi pentru un An Nou 2009 luminos, plin de haruri şi de realizări în slujirea lui Isus Cristos şi a fraţilor, în special a celor săraci şi suferinzi. Crăciunul nu se restrânge la comemorarea unui eveniment extraordinar din trecut, de care ne amintim cu iubire şi recunoştinţă, ci este un eveniment care se actualizează, astăzi, în mijlocul nostru.
Isus Cristos vine pentru că ne iubeşte şi vrea să ne scape de rău, de toate relele, chiar şi de moarte. Vine pentru a ne primi, să ne facă să simţim iubirea sa, să ne transforme în ucenicii săi, adevăraţi fii ai Tatălui din ceruri, pentru a ne trimite să vestim în lumea întreagă că Dumnezeu este iubire şi că ne iubeşte fără măsură şi în mod necondiţionat. Isus vine! Se face tovarăşul nostru pe calea vieţii. Să ne lăsăm ajunşi de el. Să-l lăsăm să ne cucerească şi să-şi facă locuinţă în noi. Va cina cu noi într-o comuniune de neînchipuit prin care ne va lăsa să vedem profunzimea misterioasă şi eficace a prieteniei sale şi a mântuirii sale. Luminaţi şi transformaţi de această întâlnire cu el, vom ieşi să-l vestim fiecărui bărbat şi fiecărei femei din timpul nostru. Iată Crăciunul!
Card. Cláudio Hummes
arhiepiscop emerit de Săo Paulo,
prefect al Congregaţiei pentru Cler
Traducere de pr. Eduard Coşa