„În prezent slujesc la Betleem, în Provincia Orientului Mijlociu, care cuprinde Libanul, Siria, Egiptul, Iranul și Țara Sfântă”: așa își începe relatarea sora Františka Lukačková, de 37 de ani membră a Congregației „Fiicele Carității ale Sfântului Vincențiu de Paul”.
Chemarea de a merge la periferii
Cel care i-a inspirat angajamentul misionar în Orientul Mijlociu a fost îndemnul Papei Francisc de a-și lăsa propriile siguranțe pentru a se pune în slujba celor mai săraci. „În acel moment am simțit o dorință profundă, o adevărată chemare: să las siguranța slujirii pe care o iubeam mult și să merg spre periferii”, povestește sora Františka. În 2018 i-a cerut, așadar, superioarei generale să poată sluji într-o țară lovită de război, de foamete sau de sărăcie extremă. Câteva luni mai târziu a plecat în Liban și, ulterior, la Betleem.
O casă pentru copiii respinși
La Betleem, sora Františka și-a găsit propria misiune alături de cei mai vulnerabili. „Instituția noastră este asemănătoare unei case pentru copii: primește nou-născuți și micuți care nu au fost doriți, care au fost abandonați sau neglijați. Suntem singura instituție din Palestina care primește copii atât de mici, până la șase ani”, explică ea. În spatele fiecăruia dintre ei se află o poveste dureroasă. Într-un context în care o sarcină în afara căsătoriei poate pune în pericol viața unei femei, multe mame aleg să nască în anonimat și să renunțe la copil. „Aceste femei nu au altă alegere decât să semneze un document prin care renunță la nou-născut. În această țară, marcată de cultura musulmană, condiția de mamă singură nu este recunoscută. Nu își vor mai revedea niciodată copilul”, spune sora Františka. Nu toți, însă, ajung la instituție în acest fel. „Găsim nou-născuți în pungi de plastic sau în valize lăsate în fața ușii, lângă tomberoane și chiar în interiorul unei anvelope tăiate, în desișul unei păduri. Îi primim și pe ei.” O realitate pe care, observă călugărița, este greu chiar și să și-o imagineze cei care trăiesc în Europa.
O slujire frumoasă, dar solicitantă
Astăzi, instituția are grijă de aproximativ cincizeci de copii. Sora Františka își definește slujirea ca fiind frumoasă, fără a-i ascunde dificultățile. „Este foarte frumos să stai aproape de copiii cei mai săraci, abandonați, nedoriți și lipsiți de apărare. Dar trebuie să recunosc că este și o slujire foarte solicitantă”, afirmă ea. Copiii vin pe lume deja marcați, povestește sora, de trauma respingerii și de incertitudine. „Sunt traumatizați încă de la concepere. Nu sunt doriți, viața lor este în pericol și acest lucru își pune profund amprenta asupra dezvoltării lor.” Un alt moment dureros sosește atunci când împlinesc șase ani. „Trăiesc o nouă traumă: trebuie să părăsească casa pe care și-au construit-o aici și să se mute în alte instituții”, adaugă sora Františka.
Un viitor incert
Viitorul acestor copii nu este ușor. Mulți, odată ajunși la vârsta majoratului, rămân fără sprijinul unei familii. „La optsprezece ani se trezesc pe stradă, fără resurse și fără o familie. Viitorul lor este foarte dificil”, recunoaște sora Františka. Există însă și povești cu final fericit. Unii copii primiți în instituție s-au întors acolo, ani mai târziu, pentru a lucra. „Una este asistentă medicală, alta este educatoare la grădiniță, iar o alta lucrează în domeniul asistenței. Au trăit pe propria piele abandonul și astăzi le dau curaj celorlalți copii”, povestește cu bucurie sora.
Speranța în mijlocul războiului
Războiul și criza economică apasă astăzi asupra vieții din Betleem. Orașul, care odinioară trăia din pelerinaje și turism, traversează o perioadă dificilă. „Aproximativ 80 la sută dintre oameni și-au pierdut locul de muncă. Hotelurile sunt închise și nu mai sosește aproape niciun pelerin. Acest lucru a agravat foarte mult sărăcia în regiune”, observă sora Františka. În pofida tuturor acestor lucruri, nu își pierde speranța. „Cred că Domnul veghează asupra noastră. Pentru noi, Fiicele Carității, misiunea este să aducem speranță, iubire, pace și reconciliere în această lume rănită”, încheie ea. Povestea sorei Františka mărturisește că, chiar și în mijlocul războiului, al sărăciei și al abandonului, un copil poate găsi o casă sigură și pe cineva dispus să-l primească cu iubire.
Sr. Jana Pavla Halčinová, FC
(După Vatican News, 20 noiembrie 2026)
Traducere de Ovidiu Bișog