Marţi, 23 iunie 2015, în Aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc Conferinţă de presă de prezentare a Instrumentum laboris al celei de-a XIV-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor cu tema: "Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană" (Vatican, 4-25 octombrie 2015).
Au intervenit Eminenţa Sa Cardinalul Lorenzo Baldisseri, secretar general al Sinodului Episcopilor; Eminenţa Sa Cardinal Péter Erdö, arhiepiscop de Esztergom-Budapesta (Ungaria), raportor general al celei de-a XIV-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor; E.S. Mons. Bruno Forte, arhiepiscop de Chieti-Vasto (Italia), secretar special al celei de-a XIV-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor. Prezentăm în continuare intervenţiile:
Intervenţia cardinalului Lorenzo Baldisseri
Papa Francisc, în discursul conclusiv al celei de-a III-a Adunări Extraordinare a Sinodului Episcopilor, din octombrie anul trecut, îndemna: "să medităm îndelung, cu adevărat discernământ spiritual, asupra ideilor propuse şi să găsim soluţii concrete la atâtea dificultăţi şi nenumărate provocări pe care familiile trebuie să le înfrunte; [şi] să dăm răspunsuri la multele descurajări care înconjoară şi sufocă familiile", şi în afară de asta adăuga că va fi "un an pentru a lucra asupra «Relatio synodi» care este rezumatul fidel şi clar a tot ceea ce a fost spus şi discutat în această aulă şi în cercurile mici. Şi este prezentat Conferinţelor episcopale ca «Lineamenta»" (Discurs conclusiv, 18 octombrie 2014).
Secretariatul General al Sinodului a pornit imediat la lucru pentru a da curs invitaţiei Papei, cu convocarea membrilor Consiliului de Secretariat, reuniţi în zilele de 18 şi 19 noiembrie 2014, sub preşedinţia Sfântului Părinte. În această reuniune s-a prezentat un proiect de Lineamenta, compus din textul Relatio Synodi şi dintr-o serie de 46 de întrebări pentru receptarea şi aprofundarea documentului sinodal. Textul Lineamenta a fost trimis apoi la Sinoadele Bisericilor Orientale Catolice sui iuris, la Conferinţele Episcopale, la Dicasterele Curiei Romane şi la ceilalţi subiecţi care au dreptul, cu invitaţia de a răspunde până la 15 aprilie 2015.
În pofida timpilor restrânşi, numărul mare al aporturilor venite la Secretariatul General în această perioadă confirmă interesul extraordinar şi participarea activă a întregului popor al lui Dumnezeu. În acest mod, perioada intersinodală s-a revelat o ulterioară ocazie preţioasă de auditus Ecclesiae, sau mai exact de ascultare a "ceea ce Duhul spune Bisericilor" (Ap 2,17) în pluralitatea componentelor lor.
Până astăzi, Secretariatul General a primit 99 de Răspunsuri din partea organismelor care au dreptul. La ele s-au adăugat 359 de Observaţii, trimise liber de dieceze şi parohii, asociaţii ecleziale şi grupuri spontane de credincioşi, mişcări şi organizaţii civile, numeroase familii şi credincioşi individual. În acelaşi timp, universităţi, instituţii academice, centre de cercetare şi studioşi individual îmbogăţesc aprofundarea tematicilor sinodale cu Contribuţiile lor - prin simpozioane, întâlniri şi publicaţii - care adesea scot în evidenţă aspecte noi, după cum este cerut de "întrebarea prealabilă" din Lineamenta. Între timp, Secretariatul s-a putut folosi de ajutorul noilor consultanţi, numiţi la 14 martie, şi de consultanţa altor experţi.
În reuniunea Consiliului de Secretariat, prezidată de Sfântul Părinte, în zilele de 25 şi 26 mai 2015, a fost examinată sinteza elaborată de Secretariatul General din care a provenit Instrumentum laboris care astăzi este făcut public. Cum se va putea constata, documentul reflectă în mod credibil percepţia şi aşteptările Bisericii întregi cu privire la tema crucială a familiei, integrând rezultatul precedentei Adunări conţinute în Relatio Synodi.
A XIV-a Adunare Generală Ordinară, la care ne pregătim, va reflecta despre Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană, în continuitate cu a III-a Adunare Generală Extraordinară din toamna 2014, care a tratat tema Provocările pastorale asupra familiei în contextul evanghelizării. Conexiunea intimă dintre cele două evenimente sinodale face în aşa fel încât Relatio Synodi să reprezinte punctul solid de plecare pentru drumul care urmează; împreună cu receptarea sa şi cu aprofundarea care a avut loc în această perioadă intersinodală, Instrumentum laboris va fi baza pentru lucrările următoarei Adunări.
Documentul se împarte în trei părţi, care reiau structura lui Relatio Synodi, arătând raportul strâns între cele două Adunări şi dezvoltarea lor internă. Ascultarea provocărilor asupra familiei (partea I) aminteşte mai direct primul moment sinodal; în timp ce Discernământul vocaţiei familiale (partea a II-a) şi Misiunea familiei astăzi (partea a III-a) vor mai ales să introducă tema următoarei Adunări.
Deoarece, pentru prima dată, Lineamenta ale noului Sinod reluau un text precedent aprobat de Părinţii sinodali, în Instrumentum laboris s-a preferat să se lase neatinse paragrafele din Relatio Synodi - care pot fi recunoscute după numărul între paranteze cu textul în cursiv - la care se adaugă textele noii elaborări urmând numerotarea continuă şi cu caracterul normal.
Îmi permit acum să enunţ tematicile tratate în document, care vor fi ilustrate de raportorii care vor urma.
Aş evidenţia câteva puncte de noutate care se întâlnesc consistente în prima parte, intitulată "Ascultarea provocărilor asupra familiei", în special între nr. 7-27, în care se vorbeşte despre contextul antropologic - cultural, cel socio-economic şi aspectul ecologic, care astăzi este în mod fericit luminat de noua scrisoare enciclică Laudato si'. Provocările sunt: sărăcia şi excluderea socială, vârsta a treia, văduvia, doliul în familie, neputinţa, migraţiile, rolul femeilor, afectivitatea şi educaţia sexualităţii, bioetica.
În partea a doua, intitulată "Discernământul vocaţiei familiale", se îmbogăţeşte Relatio Synodi cu o lărgire a temelor referitoare la căsătoria naturală şi plinătatea sacramentală, indisolubilitatea dar şi misiune, viaţa familială, unirea şi rodnicia, dimensiunea misionară, credinţa, rugăciunea, cateheza, legătura intimă dintre Biserică şi familie, tinerii şi frica de a se căsători, milostivirea.
În partea a treia, dedicată "Misiunii familiei astăzi", porneşte de la o reflecţie pe larg asupra familiei şi evanghelizării şi se aprofundează, printre altele, teme precum familia subiect al pastoraţiei, liturgia nupţială, un limbaj reînnoit şi o deschidere misionară.
Se vorbeşte despre "Familie şi însoţire eclezială", despre grăbirea procedurilor cauzelor matrimoniale, integrarea credincioşilor aflaţi în situaţii iregulare, eventuala introducere a unei căi penitenţiale, problematicile pastorale cu privire la căsătoriile mixte şi cu disparitate de cult, precum şi chestiunile responsabilităţii generative şi denatalităţii, adopţia şi încredinţarea, respectarea vieţii, de la zămislire la sfârşitul său natural, şi educaţia noilor generaţii, şi altele. Este relevantă referinţa la lipsa economică a multor familii care riscă să fie supuse la uzură şi la angajarea socio-politică a creştinilor în favoarea familiei, şi în contextul internaţional. În această privinţă se consideră utilă repropunerea Cartei Drepturilor Familiei, legând-o cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Aş vrea să afirm cu această ocazie că perioada intersinodală a fost extrem de utilă, a permis nu numai receptarea şi aprofundarea lui Lineamenta, ci şi o lărgire efectivă a tematicilor referitoare la familie, graţie implicării unei mari părţi a poporului lui Dumnezeu şi a numeroase instituţii ecleziale şi academice. A rezultat astfel un document dens, folosindu-se de doi ani de timp de reflecţie, depănaţi de la convocarea primei etape la celebrarea Adunării Extraordinare cu publicarea lui Relatio Synodi, de la trimiterea lui Lineamenta la primirea răspunsurilor care acum se află sintetizate de document. În el se pot întâlni diferitele sensibilităţi culturale şi geografice, care se armonizează într-o simfonie de voci care exprimă bogăţia experienţelor ecleziale prezente în lume. Asta confirmă că sinodalitatea efectivă şi adevărată se realizează atunci când diferitele instanţe se întâlnesc şi se compun într-o singură partitură de concert, care la executare străluceşte prin frumuseţea sa armonioasă.
În coincidenţă cu a cincizecea aniversare a încheierii Conciliului al II-lea din Vatican, şi Sinodul Episcopilor aminteşte cu bucurie propria creare, voită de fericitul Paul al VI-lea la 15 septembrie 1965, "pentru ca după Conciliu să continue să ajungă la poporul creştin acel larg belşug de binefaceri, care în timpul Conciliului au existat din unirea vie [a Suveranului Pontif] cu episcopii" (motu proprio Apostolica sollicitudo, 15 septembrie 1965, proemio). Motiv de reflecţie ulterioară şi har pentru toată Biserica este apropiatul Jubileu Extraordinar al Milostivirii, convocat de Papa Francisc pentru 8 decembrie.
Acum aş vrea să adaug un cuvânt despre metodologia următoarei Adunări Generale Sinodale din octombrie, care este Ordinară şi nu Extraordinară. Voi indica numai câteva linii fără a intra în detalii care vor fi expus în mod oportun în luna septembrie, aproape de celebrarea Adunării Sinodale.
Pornind de la experienţa celei de-a III-a Adunări Generale Extraordinare din octombrie anul trecut şi folosindu-se de numeroasele şi îmbogăţitoarele sugestii venit din mai multe părţi, în special de la membrii sinodali, acest Secretariat General se simte încurajat să continue proiectul unei desfăşurări a Sinodului în linia sa dinamică şi tot mai adecvată la timpurile noastre.
Un punct cerut puternic de părinţii sinodali este acela de a evita lunga serie de intervenţii ale fiecărui membru aşa cum se întâmpla în Sinoadele precedente, adică să se facă în aşa fel încât intervenţiile Părinţilor să fie distribuite mai bine în timp şi nu toate una după alta. În afară de asta, s-a cerut să se valorizeze mai mult Circuli Minores, distribuite în timp şi nu toate împreună, precum şi de a menţine ferm principiul ordinii tematice.
Pe această linie se prevede că cele trei săptămâni de durată a Sinodului vor fi distribuite conform părţilor documentului Instrumentum laboris, care sunt trei. Prima săptămână va trata prima parte a documentului, a doua se va ocupa de partea a doua şi a treia va fi dedicată părţii a treia. La sfârşitul celei de-a treia săptămâni se va dedica timpul necesar pentru a elabora textul final al documentului, care va fi supus Adunării pentru ultimele moduri, care vor fi inserate pentru aprobarea finală.
Această desfăşurare va asigura tuturor celor care au dreptul să intervină în Aulă, inclusiv în ora de la sfârşitul zilei, şi va permite să se aibă mai mult timp de acordat lui Circuli Minores.
Se prevede un document final, care va fi încredinţat în mâinile Sfântului Părinte.
Cu privire la informare, în timpul Adunării sinodale, va fi acordată toată atenţia pentru ca ea să aibă loc în cea mai bună formă posibilă.
Adesea Sfântul Părinte a amintit că Sinodul este un spaţiu în care să poată acţiona Duhul Sfânt, nu este un parlament. Părinţii sinodali sunt invitaţi să se exprime cu parresia. Ei vor fi liberi să comunice cu mass-media la discreţia şi responsabilitatea lor. Se studiază maniera şi mai potrivită pentru a face serviciul comunicării mai efectiv. Sala de Presă se va îngriji în mod oportun, cum este obicei, de informare despre Sinod.
Încredinţă Sfintei Familii din Nazaret lucrările sinodale, foarte conştienţi că - aşa cum ne-a amintit Sfântul Părinte - exemplul său luminos "ne angajează să redescoperim vocaţia şi misiunea familiei" (Audienţa generală, 17 decembrie 2014).
* * *
Intervenţia cardinalului Péter Erdö
Partea I a Instrumentum laboris
1. Titlul oficial al următoarei adunări generale a Sinodului este: "Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană". Tema revelează o abordare care a cerut o atenţie specială faţă de circumstanţele din lumea contemporană. Atât Relatio Synodi de la adunarea extraordinară trecută cât şi chestionarul transmis de Secretariatul Sinodului la conferinţele episcopale, la dicasterii şi la alţii care au dreptul au dat ocazie unor reflecţii practice şi unor culegeri de date referitoare la situaţia familiei în lume. Rezultatul din toate acestea este prezentat în prima parte a acestui document cu titlul: "Ascultarea provocărilor asupra familiei". El se împarte în patru capitole.
2. Primul capitol vorbeşte despre familie în contextul antropologic-cultural. În afară de punctul 5 din Relatio Synodi el descrie schimbările antropologice şi sociale care au avut loc. Ia act de faptul că numai o minoritate "trăieşte, susţine şi propune învăţătura Bisericii catolice despre căsătorie şi familie, recunoscând în ea bunătatea proiectului creator al lui Dumnezeu". Desigur, ca în cazul atâtor alte valori, şi cu privire la valorile căsătoriei şi familiei există o diferenţă între recunoaşterea teoretică a unui ideal şi realizarea lui. Deşi comportamentul matrimonial putea să fie destul de diferit de ideal, până cu puţin decenii în urmă recunoaşterea teoretică a căsătoriei a fost aproape generală. Însă recent căsătoriile, şi cele civile, diminuează şi numărul despărţirilor şi al divorţurilor este în creştere. Despre despărţire se vorbeşte mai degrabă despre ţările în care instituţia divorţului în dreptul civil este relativ recentă. În altă parte nici nu se gândeşte la separare legală, ci se recurge imediat la divorţ la orice criză a căsătoriei. Se vorbeşte mult despre demnitatea fiecărei persoane, dar transformarea acestui adevăr în limbaj instituţional produce uneori situaţii contradictorii. Accentuarea exagerată a drepturilor individuale fără a ţine cont de aspectul comunitar al fiinţei umane produce un individualism care pune în centru satisfacerea de dorinţe şi care nu duce la realizarea deplină a persoanei. Izolarea individului este contrar proiectului Creatorului. Pare să fie una dintre manifestările acestui individualism faptul că multora le este frică să asume angajamente definitive.
3. Separarea sexualităţii de procreaţie şi individualismul general contribuie puternic la creşterea denatalităţii. Mobilitatea forţată a maselor şi viziunea mercantilă a întregii activităţi economice au tendinţa de a considera fiinţa umană ca o cifră, o "forţă producătoare", neţinând cont de nevoile elementare ale persoanei umane. Slăbiciunea legăturilor sociale face dificilă căsătoria şi educaţia copiilor. Cuplul se vede adesea singur fără legături de prietenie şi rudenie şi se simte incapabil să înfrunte responsabilitatea educaţiei.
În acelaşi timp se înregistrează tendinţa crescândă de a concepe naşterea unui copil ca un instrument pentru afirmarea de sine, care trebuie obţinută cu orice mijloc. Această viziune îi consideră pe copii ca mijloace şi nu respectă demnitatea lor personală.
4. În acelaşi timp se manifestă tendinţe care vor să lărgească conceptul de căsătorie, familie şi paternitate golind astfel de conţinut aceste categorii. Învălmăşeala nu ajută la definirea specificului social al acestor uniri afective, în timp ce încredinţează opţiunii individualiste legătura specială dintre diferenţă, generare, identitate umană... Aşa cum a spus Papa Francisc la audienţa generală din 15 aprilie din acest an: "Înlăturarea diferenţei... este problema, nu soluţia".
5. Politicile economice nesăbuite pun în pericol chiar şi relaţiile în cadrul familiei. În multe ţări au crescut enorm poverile întreţinerii copiilor şi s-au agravat îndatoririle îngrijirii sociale a bolnavilor şi a bătrânilor. Poveri care nu sunt suportabile pentru foarte multe familii, unde adulţii sunt şomeri sau aşa de slab plătiţi, într-un sistem de exploatare, încât nu reuşesc aproape nici măcar să revigoreze propriile lor forţe de muncă - de exemplu să mănânce suficient pentru a putea munci şi mâine. Îndeosebi este îngrijorătoare sărăcia şi malnutriţia infantilă. În anumite ţări sărăcia loveşte mai ales familiile care au copii.
6. Capitolul al doilea din prima parte vorbeşte despre familie în contextul socio-economic. Se reafirmă că familia va rămâne mereu "pilastrul fundamental şi la care nu se poate renunţa al trăirii sociale", ea este o şcoală de umanitate - aşa cum spune Gaudium et spes (nr. 52). Instrumentum laboris se opreşte asupra necesităţii de politici familiale adecvate, pentru că familia nu este o realitate numai privată. Se face aluzie şi la necesitatea de a redistribui resursele şi de a reechilibra efectele negative ale inegalităţii sau chiar ale nedreptăţii sociale.
În acest context reiese raportul strâns dintre viaţa familială şi realitatea economică. Se vorbeşte cu francheţe despre salariile insuficiente, despre lipsa unui loc de muncă demn şi despre siguranţă la locul de muncă. Se ia act cu claritate despre problema traficului de persoane umane şi despre sclavie. Se face menţiune în mod repetat "despre inegalitatea economică", expresie care poate provoca unele îndoieli într-un cititor non-italian. Consultând de exemplu ediţia din 1986 a dicţionarului Zingarelli nu se găseşte acest termen. Există inegalitate care înseamnă desigur nedreptate sau chiar păcat, vină. Pare chiar că în cazul anumitor situaţii economice suntem în faţa unor grave nedreptăţi, care pot fi numite cu drept deplin şi "structuri de păcat" cum spune şi Catehismul Bisericii Catolice (nr. 1869). Incertitudinea existenţială a persoanelor şi funcţionarea economiei care distruge ambientul aparţin strict la această problematică.
7. Capitolul al treilea este intitulat "Familia şi incluziunea". Cuvântul "incluziune" nu este folosit aici desigur în sensul mineralogiei care indică un "corp străin inclus prin natură în piatra preţioasă... care îi ia puritatea şi îi diminuează valoarea". Documentul, dimpotrivă, vorbeşte despre bătrâni, despre provocarea văduviei, despre persoanele care se află în faza terminală a vieţii lor pământeşti. Se vorbeşte despre neputincioşi, despre problemele care provin din migraţiune, despre rolul special al femeilor şi al copiilor. Toate acestea fac parte integrantă din familie. Şi boala şi moartea aparţin vieţii şi diferitele generaţii se îmbogăţesc reciproc. Toţi împreună fac familiile izvor de creştere umană.
8. Capitolul al patrulea subliniază rolul familiei în formarea afectivităţii. Se face aluzie la problemele, la provocările care provin din revoluţia biotehnologică şi la posibilitatea de a face independent actul generativ de relaţia sexuală dintre bărbat şi femeie. Se observă tendinţa de a considera viaţa umană şi faptul de a fi părinţi ca realităţi supuse dorinţei fiecăruia sau a cuplurilor. Acest fenomen constituie o noutate în ultimele timpuri cu profunde repercusiuni în relaţiile personale ale vieţii sociale şi în legislaţii. Răspunsul pastoral trebuie să acorde multă atenţie formării tinerilor la căsătorie şi însoţirii cuplurilor după căsătorie.
9. În partea a treia a documentului se face menţiune despre grija pastorală a celor care trăiesc în căsătorie civilă sau în convieţuiri. În această perspectivă se vorbeşte despre grăbirea procedurilor în cazurile de nulitate matrimonială (nr. 114). Pentru a elabora un proiect concret în această privinţă, Papa Francisc deja anul trecut a stabilit o comisie specială. Cu privire la propunerile din adunarea sinodală trecută (cf. nr. 114 - Relatio Synodi 48) pare să reiasă o convergenţă largă cu privire la depăşirea aşa-numitei duble sentinţe conforme, rămânând neatinsă posibilitatea de apel din partea apărătorului legământului sau a unei dintre părţi. De fapt, Benedict al XIV-lea a fost cel care, în 1741, a introdus necesitatea de două sentinţe conforme care să declare nulitatea căsătorie, pentru ca părţile să poată celebra o nouă căsătorie. După Conciliul al II-lea din Vatican, pentru a evita frecventa pierdere de timp a fost permis pentru Statele Unite ale Americii, ca în lipsa apelului deja prima sentinţă despre nulitate să fie executivă. Experimentul făcut în Statele Unite s-a terminat cu retragerea normelor speciale din partea Sfântului Scaun şi cu reintroducerea necesităţii dublei sentinţe conforme. Această experienţă pastorală a arătat avantajele şi riscurile unei asemenea schimbări. Riscul poate să fie superficialitatea tribunalului de gradul întâi. Acest risc ar putea să fie redus cu supravegherea corespunzătoare asupra muncii tribunalelor, cu accentuarea şi seriozitatea rolului apărătorului legământului, precum şi prin eventuala obligaţie a apărătorului legământului de a apela în anumite tipuri de cazuri chiar dacă el personal n-ar avea obiecţii speciale. În schimb alte propuneri cum sunt procedurile administrative pentru declararea nulităţii căsătoriei sub responsabilitatea episcopului au provocat multe obiecţii şi rezerve. Un acord mai mare s-a manifestat cu privire la posibilitatea unui proces canonic sumar în cazurile de nulitate evidentă a căsătoriei (nr. 115). De fapt, în Codul de Drept Canonic actual se descrie un "proces contencios oral" (can. 1656-1670) care se compară cu procesul sumar cunoscut în tradiţia juridico-canonică (cf. Clement al V-lea, decretalul Saepe). Aplicarea unui astfel de proces în cazuri de nulitate matrimonială ar cere desigur precizări ulterioare.
S-a vorbit adesea despre importanţa credinţei personale a mirilor pentru validitatea consimţământului matrimonial. Însă în răspunsuri se întâlneşte o mare varietate de abordări. În învăţătura magisterială şi în codurile actuale de drept canonic se subliniază că "între botezaţi nu poate să subziste un contract matrimonial valid care să nu fie, în acelaşi timp, şi sacrament" (CIC, can. 1055 § 2). Separarea căsătoriei valide între creştini de sacramentul căsătoriei ar comporta mari dificultăţi teoretice, pentru că sacramentalitatea căsătoriei nu este consecinţa unei voinţe exprese a părţilor îndreptată spre sacrament, ci provine din faptul că cele două părţi botezate îl reprezintă pe Cristos şi Biserica în timp ce încheie o adevărată căsătorie conform voinţei Creatorului.
* * *
Intervenţia E.S. Mons. Bruno Forte
Partea a II-a şi a III-a (aspecte teologico-pastorale)
Partea a doua a Instrumentum laboris sinodal are ca temă discernământul vocaţiei familiale. Cele trei capitole care o compun sunt dedicate respectiv pedagogiei divine în istoria mântuirii, vieţii Bisericii şi drumului familiei spre plinătatea sa. Pe fundalul reflecţiilor prezentate se percep provocările descrise în prima parte, îndeosebi contradicţia prezentată de atâtea părţi între dorinţa de familie a tinerilor şi criza răspândită a instituţiei familiale, în locul căreia mulţi preferă convieţuiri şi uniri de fapt. Însă intenţia textului nu este să răspundă la provocări în manieră moralistă sau polemică, ci mai degrabă aceea de a propune pozitiv frumuseţea şi importanţa familiei în lumina revelaţiei. Sân de umanizare, sau "şcoală de umanitate", cum afirmă Conciliul al II-lea din Vatican (Gaudium et spes, 52), familia este la fel descrisă ca şcoală de socialitate, care face să crească persoana în dezvoltarea capacităţilor sale de relaţie şi în posibilitatea sa de a contribui la construirea societăţii, şi ca şcoală de eclezialitate şi de credinţă, unde se învaţă să se roage şi să fie introduşi la experienţa lui Dumnezeu şi a Bisericii. În această lumină, Instrumentum, în timp ce valorizează toate aspectele pozitive ale umanului prezente în căsătoria naturală (cf. nr. 40), subliniază bogăţia umanizatoare a indisolubilităţii conjugale, stabilită de sacramentul căsătoriei, şi plinătatea de sens pe care o dă soţilor deschiderea la rodnicie conform planului lui Dumnezeu. Familia întemeiată pe sacramentul nupţial este astfel propusă ca "veste bună", evanghelie pe care Biserica este chemată s-o vestească cu convingere femeilor şi bărbaţilor din timpul nostru, experienţă în care se reflectă faţa Dumnezeului trinitar, distinct în Persoane şi unul în forţa iubirii veşnice.
În viaţa concretă a Bisericii familia este văzută de text nu numai ca obiect şi destinatară a acţiunii pastorale, ci şi ca subiect şi protagonistă a ei: de aceea este evidenţiată dimensiunea ei misionară constitutivă, recunoscând în realitatea familială "calea Bisericii" accesibilă celor mai mulţi pentru a cunoaşte şi a experimenta măsura divină a iubirii. Familia va îndeplini cu atât mai mult această misiune cu cât va fi mai capabilă de rugăciune şi va hrăni credinţa fiecăruia dintre membri săi. Şi în domeniul catehezei familia trebuie considerată nu numai obiect, ci şi ca subiect al acţiunii evanghelizatoare şi catehetice: este fundamentală în acest sens mărturia pe care soţii pot s-o dea despre bucuria trăirii împreună. Apoi, în schiţarea realităţii familiei în drumul ei spre plinătatea la care este chemată în planul Domnului, este evidenţiat pe de o parte misterul creatural al căsătoriei, pe de altă parte legătura intimă dintre Biserică şi familie, văzută ca dar şi ca misiune. Este datoria comunităţii creştine să ajute familia în creşterea sa, educând pe membrii săi la experienţa milostivirii care vine de la Dumnezeu şi exercitând milostivirea faţă de familiile rănite şi fragile. O angajare deosebit de importantă astăzi este aceea de a-i susţine pe tineri în înfruntarea fricii de a se căsători care îi cuprinde adesea, aspect al temerii mai generale care se întâlneşte în noile generaţii faţă de angajamentele definitive, al căror adevăr şi frumuseţe este legat în schimb chiar de irevocabilitatea lor, care cu ajutorul de sus poate să fie trăit ca izvor de bucurie şi consolare.
Partea a treia a Instrumentum laboris se ocupă de misiunea familiei astăzi, oprindu-se asupra a patru domenii decisive în viaţa familiilor. Primul este cel al evanghelizării: după ce a reafirmat cât de urgent şi important este de a vesti Evanghelia familiei astăzi în diferitele contexte, textul se opreşte asupra modului în care familia devine ea însăşi subiect evanghelizator. Acest lucru are loc atunci când în ea se experimentează duioşia, care este capacitatea de a iubi dând şi primind bucurie, o experienţă care trebuie să fie hrănită de recurgerea continuă la duioşia infinită a lui Dumnezeu. În acest mod, familia se oferă pe deplin ca subiect al acţiunii pastorale a Bisericii: acest aspect trebuie scos în evidenţă pornind de la însăşi liturgia nupţială, pentru ca să se perceapă că în viziunea de credinţă familia nu este pur şi simplu realizare umană, ci lucrare a lui Dumnezeu la care trebuie să se deschidă şi faţă de care trebuie să se rămână disponibili într-o neîncetată convertire a inimii. Pentru a forma la acest stil de viaţă familială este nevoie de un limbaj reînnoit, sensibil faţă de necesitatea medierii culturale cerute de diferitele contexte, şi mai ales referinţa continuă la Cuvântul lui Dumnezeu, izvor fundamental de viaţă spirituală pentru familie. Din această şcoală de credinţă se vor putea naşte trăiri familiale diferite, a căror întemeiere comună pe darul revelaţiei divine va permite să arate armonia, într-o semnificativă şi îmbogăţitoare simfonie a diferenţelor.
La toate acestea este necesar să fie formaţi: aici responsabilitatea familiei în raport cu formarea este scoasă în evidenţă în mod deosebit. Domeniile acestei formări sunt prezentate cu grijă: pregătirea la căsătorie, formarea viitorilor preoţi, a clerului şi a lucrătorilor pastorali, care atât de mult pot să însemne pentru a însoţi viaţa familială, responsabilitatea instituţiilor publice şi angajarea legată socio-politică în favoarea familiei. Nu se evidenţiază mai puţin condiţiile care fac dificilă armonia vieţii familiale, între care au un loc relevant sărăcia şi factorii care pun relaţiile familiale în pericol de uzură (condiţionări de muncă, stres, obişnuinţe relaţionale mai puţin vii, etc.). Textul subliniază şi cât de necesar este de a-i conduce pe logodnici pe drumul de pregătire la căsătorie şi de a-i însoţi în primii ani ai vieţii matrimoniale. Mai în general familia are nevoie de o îngrijită însoţire eclezială, fie în drumul spre sacramentul nupţial, fie în educaţia la exercitarea zilnică a primirii reciproce şi a iertării, hrănită de "marele fluviu" al milostivirii divine. Arta însoţirii apare un aspect fundamental al acţiunii pastorale a comunităţii creştine faţă de realitatea familială. O atenţie specială trebuie dată şi îngrijirii pastorale a celor care trăiesc în căsătoria civilă sau în convieţuiri, şi celei a aşa-numitelor "familii rănite" (despărţiţi, divorţaţi nerecăsătoriţi, divorţaţi recăsătoriţi, familii monoparentale). Cei despărţiţi şi cei divorţaţi fideli faţă de legământ trebuie la rândul lor să fie susţinuţi în mod deosebit de angajarea pastorală a Bisericii. Tuturor acestora trebuie vestit că Dumnezeu nu abandonează pe nimeni niciodată!
Cu privire la grăbirea procedurilor în cauzele de nulitate matrimonială Instrumentum dă glas unei cereri generale care vine din orice parte a lumii. La fel a fost scoasă în evidenţă importanţa de a lua în considerare relevanţa credinţei mirilor în vederea eventualei recunoaşteri a nulităţii legământului. Pregătirea lucrătorilor în acest domeniu şi creşterea ca număr a tribunalelor ecleziastice sunt date asupra cărora există o insistenţă răspândită, precum şi asupra importanţei de linii pastorale comune, care să aibă ca ţintă integrarea divorţaţilor recăsătoriţi civil în comunitatea creştină. Pentru a realiza aceste ţinte mulţi propun definirea unei căi penitenţiale specifice. Se cere să se valorizeze şi distincţia şi raportul dintre împărtăşania spirituală şi împărtăşania sacramentală a celor care sunt în situaţii iregulare sau dificile. O atenţie specială este rezervată situaţii care derivă din căsătoriile mixte şi din cele cu disparitate de cult, în timp ce particularitatea tradiţiei ortodoxe şi a exerciţiului practicat în ea de condescendenţă milostivă faţă de unele situaţii dificile este abordată cu respect în diversitatea sa de teologia şi de practica Bisericii catolice. În sfârşit, este recomandată o atenţie pastorală oportună faţă de însoţirea familiilor în care trăiesc persoane cu tendinţă homosexuală şi a acestor persoane.
În sfârşit, vorbind despre familie o privire specifică trebuie îndreptată spre darul şi spre exercitarea generativităţii şi spre provocările educaţiei copiilor. Textul reafirmă importanţa angajării pentru transmiterea vieţii şi denunţă provocarea denatalităţii, deosebit de gravă în unele ţări. Este reafirmată responsabilitatea generativă a soţilor, care se raportează la misterul intangibil şi preţios al vieţii umane şi se extinde la înţelegerea valorii deosebit de pozitive a experienţelor adopţiei şi încredinţării. Relevanţă asemănătoare este dată angajării educative proprie familiei.
Concluzia, în timp ce scoate în evidenţă cum Instrumentum a fost rod al unei autentice colegialităţi care a implicat episcopii şi Bisericile din toată lumea, aminteşte de importanţa pentru tot drumul sinodal a conducerii Papei Francisc, care "simultan cu a cincizecea aniversare a încheierii Conciliului al II-lea din Vatican şi a instituirii Sinodului Episcopilor din partea fericitului Paul al VI-lea, a convocat la distanţă de un an cu privire la aceeaşi temă două Adunări sinodale diferite... Nici nu se poate uita că celebrarea următorului Sinod se situează în lumina Anului Jubiliar al Milostivirii care va începe la 8 decembrie 2015".
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
