Se profilează consecinţe sociale şi economice apăsătoare
De părintele John Flynn, LC
Dezintegrarea familiei gravează deja mult asupra contribuabililor. Conform unui raport publicat în aprilie, costul anual ar ajunge la 112 miliarde de dolari (71,6 miliarde de euro) numai în Statele Unite.
Acest raport, cu titlul "The Taxpayer Costs of Divorce and Unwed Childbearig: First-Ever Estimates for the Nation and All 50 States", a fost publicat de patru institute de cercetare: Institute for American Values, Georgia Family Council, Institute for Marriage and Public Policy e Families Northwest.
"Studiul demonstrează pentru prima dată că din divorţ şi din procreaţia extramatrimonială derivă importante costuri economice - în afară de daunele la adresa copiilor - care gravează asupra contribuabililor", a afirmat David Blankenhorn, preşedinte al Institute for American Values, într-un comunicat de presă referitor la raport.
Căsătoria este mai mult decât o instituţie socială sau morală, afirmă studiul. Este o instituţie economică, care atunci când eşuează, ea generează costuri foarte mari pentru instituţiile locale, statale şi federale.
Conform raportului, este vorba de cel puţin 112 miliarde de dolari (71,6 miliarde de euro) pe an, sau de circa o mie de miliarde de dolari (639 de miliarde de euro) în ultimul deceniu. Asupra guvernului federal gravează greutatea mai mare, adică 70,1 miliarde de dolari (44,8 miliarde de euro), urmat de cele 33,3 miliarde de dolari (21,3 miliarde de euro) pe cheltuiala statelor şi de 8,5 miliarde de dolari (5,4 miliarde de euro) la nivel local.
Aceste costuri derivă dintr-o serie de cauze: finanţare mai mare acordată programelor de contrastare a sărăciei; finanţare mai mare acordată programelor pentru justiţia penală şi pentru educaţie; venit fiscal mai mic datorat creşterii numărului de persoane care, adulţi fiind, se bucură de o retribuţie mai mică din cauza oportunităţilor reduse dintr-o viaţă trăită în sărăcie.
Conform studiului, sprijinul public dat căsătoriei şi familiei ar constitui o politică economică sănătoasă şi necesară. Numai o uşoară reducere a procentajului de divorţ ar comporta o economie de miliarde de dolari pe an.
Unele state îşi dau seama de această situaţie. Raportul citează exemplul statului Texas, care a alocat recent 15 milioane de dolari (9,6 milioane de euro) pentru a finanţa doi ani de educaţie matrimonială şi alte programe. Conform studiului, chiar şi numai o reducere mai mică de 1% din numărul de falimente familiare ar comporta beneficii economice pentru contribuabilii din acel stat.
Schimbări dramatice
Raportul reparcurge schimbările profunde care au intervenit în cadrul familiei în ultimele decenii.
- între 1970-2005, procentajul de copii care trăiau cu doi părinţi căsătoriţi s-a prăbuşit de la 85% la 68%.
- mai mult de o treime din toţi copiii din Statele Unite se nasc astăzi în afara căsătoriei: 25% în rândul albilor non-hispanici; 46% în rândul hispanicilor; 69% în rândul afro-americanilor.
- în anul 2004 aproape 1,5 milioane de copii s-au născut din mame necăsătorite.
- după anul 1980 s-a înregistrat o uşoară scădere a divorţurilor, dar acest fapt a fost însoţit de o creştere a procreaţiei extramatrimoniale, aşa încât procentajul în ansamblu al copiilor care trăiesc numai cu unul dintre părinţi a crescut în mod constant între anii 1970-1998, numai cu o uşoară scădere după anul 1998.
Deci, conform raportului, trebuie verificat dacă există un raport direct între această dezagregare a familiei şi creşterea cheltuielilor publice.
Autorii propun apoi o serie de elemente în sprijinul acestei teze. Există o largă documentaţie - afirmă ei - conform căreia divorţul contribuie la sărăcia copiilor care sunt victime ale acestuia.
Din analiză se deduce că aproape toată creşterea sărăciei înregistrată în rândul mamelor divorţate este cauzată tocmai de divorţ, afirmă raportul citând un studiu recent.
Efectele divorţului asupra copiilor sunt de fapt bine documentate. Studiul citează cercetarea academică, după care aceste condiţii comportă nivele mai înalte de criminalitate şi de delincvenţă.
Prăbuşirea retribuţiei
Experienţa altor ţări confirmă raportul din SUA. În Anglia, între anii 1991-1997, reducerea medie a retribuţiei mamei, după despărţire, a fost de 30%, conform unui studiu publicat de Institute for Social and Economic Research din Universitatea din Essex.
La 5 martie 2008, într-un articol despre acest studiu, cotidianul "Guardian" a afirmat că în ultimii ani declinul s-a încetinit în mod simţitor. Între anii 1998-2004, scăderea retribuţiei a fost de numai 12%.
Cercetătorii atribuie o parte a aceste îmbunătăţiri creşterii nivelelor de susţinere economică din partea statului.
Dezintegrarea familiilor creează probleme şi în şcoli, conform cotidianului britanic "Telegraph" din 19 martie. Slăbirea familiei tradiţionale, conform Association of Teachers and Lecturers, care are circa 160.000 de membri, creează un fel de "cerc toxic" între abandonarea şcolară, sărăcie şi criminalitate.
"Telegraph" afirmă că aceste preocupări se plasează într-un moment în care datele oficiale arată că numărul părinţilor single în Marea Britanie în ultimul deceniu a crescut cu 250.000 de unităţi, ajungând la aproape 2 milioane.
O altă consecinţă pentru copii, care derivă din falimentele familiare, este înrăutăţirea în sănătatea lor mintală. La 24 aprilie, cotidianul "Times" din Londra a prezentat un studiu promovat de Children's Society, conform căruia mai mult de un sfert dintre tinerii sub 16 ani se simt deprimaţi din cauza stresului ce derivă din familie, din prietenii şi din şcoală.
La acest studiu au participat mii de copii. Pentru mulţi dintre ei ruptura propriei familii a avut consecinţe negative.
Criza în Europa
Şi Europa suferă din cauza marilor schimbări în instituţia familiei, aşa cum se evidenţiază într-un studiu recent publicat de agenţia de presă vaticană "Fides". Într-un dosar intitulat "Criza familiei în Europa", "Fides" expune informaţii care provin din numeroase studii şi organizaţii.
Populaţia europeană va începe în curând declinul său, în timp ce îmbătrânirea sa este deja într-un stadiu avansat, a semnalat "Fides". La fiecare 25 de secunde este făcut un avort în cele 27 de ţări ale Uniunii Europene - conform raportului - în timp ce în fiecare zi sunt închise 3 şcoli din cauza lipsei de elevi.
Bărbaţii şi femeile amână momentul căsătoriei şi, în anul 2005, aproape 1,9 milioane de copii s-au născut în afara căsătoriei. În unele ţări, circa jumătate din toate naşterile are loc la mame single sau care convieţuiesc. Numărul divorţurilor continuă să crească, revărsând consecinţele sale asupra a milioane de copii.
În acest context, "Fides" mai subliniază că numai o mică parte din acel procentaj de 27% din produsul intern brut pe care Europa îl cheltuieşte în social este destinat susţinerii familiilor, care desigur nu sunt considerate o prioritate.
De fapt, raportul afirmă că "instituţiile şi legislaţiile în Europa consideră familia mai curând o rămăşiţă istorică decât o instituţie care poate să aparţină viitorului".
De aceea - continuă raportul - guvernele nu se străduiesc în mod activ în sprijinirea familiei bazată pe căsătoria încheiată în mod stabil între un bărbat şi o femeie, ci încurajează afirmarea diferitelor forme de convieţuire.
În afară de aceasta, se afirmă tot mai mult consensul pentru adoptarea copiilor din partea persoanelor single, a cuplurilor de fapt şi a cuplurilor homosexuale.
O realitate fundamentală
Benedict al XVI-lea, foarte conştient de situaţia dificilă în care se află familia, a îndemnat în mod repetat autorităţile publice să sprijine căsătoria. Respectarea şi susţinerea familiei întemeiată pe căsătorie are "o importanţă prioritară", a afirmat papa la 10 ianuarie 2008, în timpul întâlnirii cu autorităţile din regiunea Lazio, din Primăria şi din provincia de Roma.
"Din păcate, vedem în fiecare zi cât sunt de insistente şi ameninţătoare atacurile şi neînţelegerile faţă de această fundamentală realitate umană şi socială", a afirmat papa.
"Deci, este mai necesar ca niciodată ca administraţiile publice să nu tolereze asemenea tendinţe negative, ci dimpotrivă să ofere familiilor un sprijin convins şi concret, având certitudinea că astfel acţionează pentru binele comun", a îndemnat el.
Cu privire la aceeaşi temă, papa s-a referit şi la 16 mai, în timpul unei întâlniri care a avut loc la Roma cu reprezentanţii Forumului asociaţiilor de familii şi ai Federaţiei Europene a Asociaţiilor de Familii Catolice, afirmând că din rândul atâtor familii se înalţă un strigăt, o cerere de ajutor care interpelează autorităţile civile.
"De aceea, este tot mai urgentă angajarea de a uni forţele pentru a susţine, cu orice mijloc posibil, familiile din punct de vedere social şi economic, juridic şi spiritual", a afirmat pontiful.
Sfântul Părinte a lăudat apoi angajarea de a-i mobiliza pe cetăţeni în sprijinirea iniţiativei pentru "Un fisc după măsura familiei". O iniţiativă de care ar fi nevoie în multe ţări din lume.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu