De Luca Rolandi
În urmă cu două săptămâni Pina De Simone şi Franco Miano stăteau în Sala de Presă din Vatican la prezentarea documentului Instrumentum laboris împreună cu cardinalul Lorenzo Baldisseri, secretar general al Sinodului Episcopilor, cu cardinalul Péter Erdő, arhiepiscop de Esztergom-Budapesta (raportor general al celei de-a III-a Adunări Generale Extraordinare a Sinodului Episcopilor), cu cardinalul André Vingt-Trois, arhiepiscop de Paris (Franţa), preşedinte delegat, Mons. Bruno Forte, arhiepiscop de Chieti-Vasto (Italia). Căsătoriţi având doi copii, Miano şi De Simone sunt doi laici angajaţi în viaţa eclezială. Franco, profesor de filozofie morală la Universitatea din Roma Tor Vergata, a fost preşedinte naţional al Acţiunii Catolice până în urmă cu o lună. Pina, profesoară de etică şi de filozofie a religiei la Facultatea Teologică din Napoli, a fost preşedintă diecezană a Acţiunii Catolice din Nola până în februarie. Vatican Insider a cules contribuţia lor cu privire la documentul pregătitor.
Sinodul despre familie nu poate să nu aibă ca interlocutori privilegiaţi şi responsabili soţii şi familia întocmai ca loc de creştere în credinţă: care a fost rolul vostru şi misiunea de reflecţia în abordarea temelor care vor fi discutate de episcopi?
"Am fost implicaţi ca laici angajaţi în Acţiunea Catolică şi în organismele de coordonare a pastoraţiei diecezane. Drumul de pregătire pentru Sinod, aşa cum a fost stabilit încă de la anunţul papei Francisc şi de la difuzarea chestionarului încredinţat Bisericii Universale şi într-un anumit mod tuturor, credincioşi sau necredincioşi, a activat o amplă implicare şi a provocat un viu interes fie datorită importanţei şi delicateţii problemelor aflate în joc fie datorită modalităţii deschise cu care întrebările au fost puse. În acest sens, reflecţia nu i-a interesat numai pe episcopi şi nici numai pe lucrătorii dintr-un sector determinat al pastoraţiei, ci s-a extins la tot poporul lui Dumnezeu. Un rol fundamental l-au jucat în acest context şi asociaţiile, grupurile şi mişcările şi, prin intermediul lor, laicii. Astfel, de exemplu, Acţiunea Catolică a realizat la toate nivelurile o confruntare serioasă cu privire la problemele aflate în joc şi prin momente publice de aprofundare şi de discuţie. Apoi, la nivel de Biserică locală şi consiliile pastorale au fost solicitate de chestionar să exercite acel discernământ comunitar care este esenţial pentru vestirea evangheliei şi care este probabil misiunea lor cea mai proprie. A rezultat o inedită şi semnificativă experienţă de ascultare şi de împărtăşire în care protagonistă a fost viaţa persoanelor în aspectul său concret".
Marile provocări ale modernităţii ating la rădăcină conceptele însăşi de familie şi îi contemplă transformarea sa, spre ce rezultate?
"Provocarea fundamentală se referă la modul de a înţelege relaţiile şi în anumite privinţe însăşi posibilitatea relaţiei. Familia este locul relaţiilor prin excelenţă şi este normal ca pentru asta să fie cuprinsă de dificultatea de a trăi relaţiile care sunt specifice timpului nostru. Astfel şi familia pare marcată de sentimentul precarităţii, al fragmentarităţii şi mai ales de o anumită tendinţă spre privatizare. Aparent suntem mai liberi să alegem, relaţiile sunt mai mobile, mai intense şi chiar mai fragile. A revendica spaţiul relaţiilor afective ca absolut privat riscă de fapt izolarea legăturilor cele mai puternice ale vieţii într-un spaţiu care, sustras de la orice referinţă normativă şi de la orice dimensiune instituţională, se revelează adesea ca locul unei singurătăţi care generează rătăcire şi uneori angoasă. Familia are nevoie să se redescopere ca realitate de relaţie în cadrul unei reţele de relaţii".
Creştini şi cetăţeni, raportul dificil între practica evanghelică şi cadrul de referinţă normativ concentrat asupra drepturilor individuale şi colective şi probabil mai puţin asupra obligaţiilor şi responsabilităţilor?
"Când se vorbeşte despre familie nu se poate vorbi numai în termeni de drepturi şi cu atât mai puţin numai despre drepturi individuale. Familia este locul de unde izvorăşte responsabilitatea. În familie se învaţă să se trăiască şi să se gândească în relaţie, deci să se trăiască şi să se gândească în aşa fel încât să fin gata de a răspunde la întrebarea care îmi vine de la celălalt. Fără responsabilitate nu există relaţie autentică. Mai degrabă decât să se vorbească pur şi simplu despre ceea ce ar trebui să fie garantat individului".
Problematicile legate de învăţătura şi de practica creştină este aceea a sacramentelor pentru persoane divorţate şi recăsătorite. Care ar putea fi indicaţia care va reieşi de la Sinod?
"Credem că este o indicaţie de stil care merge cu mult dincolo de această specifică şi totuşi importantă problemă. Este indicaţia unui stil de primire necondiţionată. Nimeni nu trebuie să se simtă exclus sau la margine în viaţa Bisericii. Şi este şi mai mult indicaţia unui stil de ascultare şi de milostivire, acea milostivire care pansează rănile pentru ca drumul să fie reluat şi să nu se cadă sub povara suferinţei, acea milostivire care devine atenţie faţă de istoria fiecăruia şi care face să se simtă Biserica drept mamă, comunitate de fraţi care susţine pasul fiecăruia atunci când acesta devine nesigur. Dacă această capacitate de primire, de ascultare, de atenţie va deveni în comunităţile noastre stil zilnic şi răspândit, se vor deschide cu siguranţă spaţii noi de reflecţie şi de cercetare".
(După Vatican Insider, 10 iulie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
