|
| © Vatican Media |
de Deborah Castellano Lubov
"Credinţa este cel mai important lucru în viaţă, aşadar, a sluji credinţa celorlalţi, a transmite credinţa, a învăţa credinţa şi mai ales a o administra în liturgie sunt cele mai mari lucruri în viaţă." Aşa comentează cardinalul Peter Erdö, arhiepiscop de Esztergom-Budapesta, primat al Ungariei, convingerea care i-a inspirat vocaţia. În acest interviu cu Radio Vatican - Vatican News, cardinalul relatează drumul său personal de credinţă, cultivat în familia sa de origine, în perioada comunismului, şi devoţiunea poporului său în faţa solemnităţii Adormirii Maicii Domnului şi a sărbătorii Sfântului Ştefan care în ţara maghiară se celebrează la 20 august. Peste jumătate din Ungaria este creştină, explică el, şi după regimul comunist, credinţa oferă o sămânţă de speranţă într-o Europă care are tot mai mult tendinţa de a pierde propriile rădăcini.
Eminenţă, peste puţine zile Ungaria celebrează sărbătoarea Sfântului Ştefan. Care sunt evenimentele principale programate? Şi de ce este aşa de semnificativă această sărbătoare?
Sfântul Ştefan a fost primul rege creştin al ţării. În timpul domniei sale, în urmă cu 1000 de ani, Ungaria a fost încreştinată cu metode nu dure, ci mai degrabă de convingere şi de organizare. Sfântul Ştefan înseamnă şi unitatea statului ungar. Pentru aceasta nu numai catolicii credincioşi, ci toţi respectă figura sa, precum şi această celebrare care este celebrată la nivel naţional. Cât priveşte programul, în fiecare an ziua începe cu un act militar: noii oficiali depun jurământul. Apoi sunt evenimentele politice, iar după-amiază cele religioase, deci Sfânta Liturghie în faţa Bazilicii "Sfântul Ştefan" şi apoi marea procesiune cu relicva sa, mâna dreaptă a acestui prim rege sfânt care a rămas conservată. După procesiune, seara târziu, sunt mereu şi focuri de artificii. Ziua se termină ca o sărbătoare populară.
Cum aţi explica unui străin cine este Sfântul Ştefan pentru unguri? Şi de ce este aşa de răspândit cultul său în Biserică?
Pentru unguri, în general, este regele, care avea principii creştine nu numai din oportunitate. A devenit creştin ca şi tatăl său, principele Géza, dar şi din convingere personală. Apoi a făcut totul pentru a întări cultura şi viziunea creştină despre lume. În Ungaria asta comporta şi o dezvoltare economică şi un nou raport cu popoarele din jurul nostru. Pentru aceasta, istoricii sunt convinşi că supravieţuirea ungurilor ca popor depindea de această mare decizie. Sfântul Ştefan voia ca ungurii să intre în marea familie a popoarelor creştine din Europa. Era o mare decizie, pentru că regele a cerut misionari, mai ales din Occident. Însă în timpul vieţii sale, Occidentul şi Orientul creştin încă nu erau despărţite. Ştefan a murit în 1038, deci înainte de schisma din Orient. Şi de aceea este venerat şi în Biserica Ortodoxă ca sfânt şi apostol care a convertit poporul său.
Figura Sfântului Ştefan ne duce la începuturile istoriei Ungariei ca ţară creştină. În alte ţări din Europa această legătură cu propriile rădăcini istorice, marcate de creştinism, pare că se pierde. Uneori aceste rădăcini par chiar contestate, înlăturate sau renegate. Dumneavoastră ce părere aveţi despre această tendinţă culturală?
Pentru noi rămâne fundamentală enciclica Mit Brennender Sorge pe care Papa Pius al XI-lea, în 1937, a publicat-o înainte de Al Doilea Război Mondial, în care este precizat că naţiunile drept comunităţi culturale cu propria limbă, propria amintire, propriile structuri şi propria cultură, reprezintă o adevărată valoare, aparţin bogăţiei creaţiei, aşadar, sunt îndrăgite de Creator. În diferite locuri ale Bibliei găsim că şi la ultima judecată, Domnul va judeca popoarele. Şi popoarele, nu numai fiecare persoană. Aşadar, popoarele au un anumit rol în marele proiect al lui Dumnezeu. Şi totuşi, naţiunile nu reprezintă valoarea supremă. Privind naţiunile astfel, ar fi o idolatrie, motiv pentru care căutăm mereu acest echilibru indicat de învăţătura pontificală. Şi această învăţătură pare să fie actuală şi în zilele noastre.
În acest scenariu, care este valoarea celebrării credinţei creştine în mod public şi solemn, ca în cazul unei sărbători cum este cea pentru Sfântul Ştefan?
Public şi privat nu sunt separabile în viaţa umană, în viaţa societăţilor, pentru că deciziile, chiar private, pot să aibă o repercusiune pentru societate şi viceversa. Şi apoi spaţiul public, străzile, pieţele, nu rămân niciodată goale. Adică nu este posibil să nu fie simboluri care exprimă vreo viziune despre lume. Şi în timpul comunismului erau multe statui, multe lucruri care exprimau viziunea comunistă despre lume. În Albania, de exemplu, dictatorul Enver Hoxha a pus să se construiască în centrul Tiranei pentru el însuşi o piramidă. Aşadar, spaţiul public nu rămâne complet gol. Şi simbolurile creştine? Bisericile, de exemplu, arată că generaţii lungi au recunoscut că viaţa zilnică nu este orizontul suprem, ci există un orizont mai înalt care dă sens şi valoare lucrurilor mici din viaţa noastră. Motiv pentru care este important a ne gândi din când în când măcar la marile sărbători, la această realitate.
Tinerii unguri de astăzi probabil că nu au experimentat aceleaşi dificultăţi întâlnite de generaţiile precedente, ca a dumneavoastră, în a trăi şi a mărturisi credinţa în epoci în care puterea politică ar fi voit să extirpe creştinismul din identitatea naţională. În acea perioadă dificilă, când dumneavoastră eraţi tânăr, ce v-a ajutat să nu pierdeţi, întocmai, credinţa?
Au fost înainte de toate părinţii mei, familia noastră, pentru că nu numai că ne rugam acasă, vorbeam despre sărbătorile religioase, mergeam împreună la biserică, ci tatăl meu a transmis şi cateheza. Şi apoi am aflat că tatăl meu, fiind jurist, nu putea să exercite propria profesie, pentru că era considerat prea religios. Mama mea, învăţătoare, nu putea să predea, pentru că era considerată prea religioasă. Şi, prin urmare, am văzut care lucru era mai important în viaţă. Desigur, credinţa era pe primul loc. şŞi astfel că toate acestea n-au fost trăite în formă tragică de părinţii mei, ci în formă naturală, adică în naturaleţea de a crede că Dumnezeu este suprem. Şi că religia este cel mai important lucru în viaţa noastră.
Ceea ce relataţi dumneavoastră, că părinţii erau catolici şi nu ascundeau acest lucru şi că regimul comunist le-a interzis să exercite profesia, ce a însemnat pentru dumneavoastră? A fost un exemplu? A avut un rol atunci când aţi primit vocaţia la Preoţie? Povestiţi-ne şi cum aţi descoperit vocaţia dumneavoastră într-un asemenea context...
Desigur. Dacă credinţa este cel mai important lucru în viaţă, atunci a sluji credinţa celorlalţi, a transmite credinţa, a învăţa credinţa, şi mai ales a o administra în liturgie sunt cele mai mari lucruri în viaţă. Cele mai importante lucruri pe care unul le poate face şi cele mai utile, şi pentru mântuirea celorlalţi. Aceasta este motivaţia principală pe care o simţeam deja de copil. Şi aşa am ajuns treptat la decizia de a intra în seminar.
Papa Francisc a voit ca acest an care precedă Jubileul să fie un special An al Rugăciunii. Cum trăiţi acest an?
Viaţa mea de rugăciune a început de când frecventam liceul. Am început mereu ziua cu Imnul Carităţii din Prima Scrisoare către Corinteni a Sfântului Paul şi am terminat ziua rugându-mă Te Deum. Aşadar, rugăciunea dădea un cadru zilelor mele. Părintele meu spiritual mi-a recomandat să meditez un pic asupra Sfintei Scripturi: nu mai mult de 10 minute, mereu, în fiecare zi. Un text din Noul Testament care este şi un mare ajutor pentru a mă orienta în viaţă în acest an de rugăciune care se desfăşoară acum.
Apoi în dieceză sunt programe personale, programe comune, Rozariul în fiecare primă sâmbătă la ora 10.00. Şi este o rugăciune în faţa Bazilicii "Sfântul Ştefan", în piaţă, unde oamenii stau în genunchi şi recită astfel Rozariul, care este o mare mărturie în faţa lumii. Apoi în biserica adoraţiei perpetue, este în fiecare zi adoraţia, de la 8.00 până la 18.00. Într-o altă biserică, în cea a "Sfinţilor Îngeri", toată ziua - şi noaptea - este adoraţia perpetuă. De asemenea, în fiecare primă vineri la ora 18.00, în parohia din Cristina, Comunitatea Emanuel organizează o seară de rugăciune cu Liturghie, precum şi cu posibilitatea de spovadă. Şi în fiecare joi, de la 20.00 până vineri la 5.00 dimineaţă în Bazilica "Sfântul Ştefan" este adoraţie. Apoi posibilităţile de se spovedi la franciscanii din Pest. În fiecare zi, de la 6.00 dimineaţa până la 22.00, este posibilitate de spovadă. În sfârşit, în fiecare primă sâmbătă este un Rozariu şi o Sfântă Liturghie pentru familii şi pentru tineret. Acum încercăm să identificăm şi bisericile în care se vor putea obţine indulgenţele prevăzute de Sfântul Scaun.
Întorcându-ne o secundă la Sfântul Ştefan, suntem aproape la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi ştim că Sfântul Ştefan avea o devoţiune foarte mare faţă de Sfânta Fecioară Maria. Dumneavoastră aveţi vreo urare pentru această solemnitate? Aveţi vreun gând special pentru aceste zile?
Da, Sfântul Ştefan a dedicat coroana sa şi ţara sa Sfintei Fecioare Maria. Ungaria a fost prima ţară care, conform tradiţiei, a fost consacrată Sfintei Fecioare Maria şi, prin urmare, Sfânta Fecioară Maria este venerată în Ungaria ca patroană a poporului nostru. Este o bucurie să ştim că sunt atâtea alte popoare care între timp au ales-o tot pe Fecioara Maria ca patroană proprie, pentru că aceeaşi Mamă poate avea mai mulţi copii.
(După Vatican News, 14 august 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
