Scrisoare circulară:
Sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, regina sfântului Rozariu
Chemare la rugăciune şi încredere
Ne întoarcem cu bucurie în timp şi retrăim în credinţă momente de mare importanţă pentru viaţa Bisericii noastre locale.
După mărturia marilor noştri ierarhi de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului trecut, al XX-lea, începând cu episcopul Nicolae Iosif Camilli, întemeietorul Diecezei de Iaşi, care a fost ales şi numit de două ori pe acelaşi scaun (1884-1894; 1904-1915), continuând cu succesorul său, episcopul Dominic Jaquet, originar din Elveţia (1895-1903), şi cu activitatea unor administratori apostolici până în anul 1920; apoi, după activitatea episcopului Alexandru Theodor Cisar (1920-1925), venit de la Bucureşti, şi după episcopul Mihai Robu, primul episcop indigen (1925-1944), un adevărat părinte şi păstor, care a căzut victimă exilului din timpul refugiului din anul 1944, şi după o altă perioadă de timp în care conducerea pastorală a fost preluată de alţi administratori apostolici (1944-1948), urmează, prin harul lui Dumnezeu şi hotărârea Sfântului Părinte Pius al XII-lea, la 30 octombrie 1947, un nou mare şi remarcabil păstor, în persoana lui Anton Durcovici, fostul rector al Seminarului Arhiepiscopal din Bucureşti, canonic şi vicar general la aceeaşi arhiepiscopie. El a fost chemat şi numit să conducă poporul credincios din Moldova printre valurile înspumate ale noilor schimbări socio-politice, impuse de conducerea ateo-comunistă de la Moscova. Numirea sa a avut loc în anul 1947, iar consacrarea întru episcop s-a realizat abia la 5 aprilie 1948, în catedrala din Bucureşti. Instalarea a avut loc la 14 aprilie 1948, în catedrala din Iaşi, într-o atmosferă de mare bucurie, dar încărcată de evenimentele complicate şi agitate ale instaurării noii orânduiri sociale, potrivnice oricărei forme de manifestare a credinţei.
Încă de la început, noul păstor, dispunând de o credinţă rară şi de o viziune clară, după publicarea scrisorii pastorale, cu chemarea şi programul de slujire în noua sa misiune de părinte şi păstor, îşi îndreaptă, cu mare evlavie, gândul spre cea care era aleasă să fie ocrotitoarea şi patroana diecezei, sfânta Fecioară Maria, înălţată cu trupul la cer, alături de sfântul Iosif, soţul ei feciorelnic şi tată purtător de grijă nu numai a lui Isus, ci şi a Bisericii sale.
Imediat după începutul ministerului său pastoral, în prima sa circulară, adresată tuturor preoţilor, noul episcop îi invită cu multă încredere ca ei să-i îndemne pe credincioşi "să închine luna mai în chip deosebit preasfintei Fecioare Maria, aşa cum de mult obişnuieşte să facă poporul nostru credincios. Cuvintele ce vi le adresez acum nu au, de aceea, alt scop, decât să întărească hotărârea pe care aţi luat-o, amintindu-vă numai rolul covârşitor ce îl are preotul nostru, de a trezi şi a menţine râvna credincioşilor în cinstirea Maicii Domnului".
Asemănând-o pe Maria cu chivotul legământului, ea trebuie să fie aceea care va ajuta poporul său să treacă prin toate pericolele şi să învingă toate obstacolele, aşa cum odinioară poporul ales, având în faţa sa arca alianţei, a reuşit să treacă apele învolburate ale Iordanului şi să învingă obstacolul cetăţii din Ierihon, pentru a ajunge în ţara făgăduinţei (cf. Ios 3).
"În faţa Maicii Preacurate a Creatorului, stăpânului atotputernic - avea să le amintească noul păstor preoţilor şi poporului creştin din Moldova - valurile furioase ale patimilor omeneşti se opresc şi stau perete, cetăţile şi atacurile duşmane, oricât de înfricoşătoare, se prăbuşesc neputincioase şi nimic nu mai poate împiedica poporului creştin intrarea în împărăţia Fiului ei".
Cu vie şi profundă convingere le scria preoţilor diecezei: "Ridicaţi, aşadar, cât mai sus, Cucernice părinte, în văzul poporului credincios chivotul legii celei noi, stindardul Maicii Domnului, îndemnaţi-i pe păstoriţii Sfinţiei voastre să ia parte cu mic, cu mare la devoţiunea de mai, ce se ţine în biserică, având grijă a o săvârşi cu cât mai multă solemnitate şi evlavie sau, dacă nu pot veni în sfântul lăcaş, să nu uite de a saluta în această lună pe Maica lor din ceruri cât mai des cu rugăciuni cântate şi flori, fie acasă în sânul familiei, fie la câmp, la lucru sau oriunde s-ar afla".
Îndemnul neînfricatului şi curajosului episcop nu a încetat să răsune în toţi anii grei ai persecuţiei şi dictaturii, astfel încât vocea lui, preluată de cei care au urmat după el, a continuat să cheme lumea la o adevărată încredere faţă de Maica poporului nostru credincios şi ocrotitoare a Moldovei. Iar Maica sfântă i-a însoţit cu iubirea ei de mamă pe toţi fiii Bisericii noastre, până la căderea zidului Berlinului şi a tuturor structurilor puterii răului şi a celor necredincioşi.
Nu mult timp după această circulară, la 5 august, a urmat un alt gest impresionant şi curajos al noului episcop, o altă scrisoare, prin care le cerea tuturor părinţilor decani să distribuie preoţilor parohi şi poporului creştin noul formular al Liturghiei din 22 august, în cinstea inimii neprihănite a sfintei Fecioare Maria, pentru a celebra, cu un nou zel, această zi închinată iubirii sale materne.
Pentru a întări în credincioşi convingerea că trebuie să se încredinţeze ocrotirii preacuratei Fecioare Maria în faţa ameninţărilor, care se înmulţeau împotriva credinţei şi a Bisericii, la 20 august 1948, episcopul cere ca în lunile septembrie şi octombrie să se intensifice rugăciunile şi evlavia către Maica Domnului, prin recitarea zilnică a Rozariului, cu excepţia zilelor de vineri, când se va face Calea crucii, care trebuia să se încheie cu binecuvântarea simplă cu preasfântul sacrament.
Într-un asemenea climat de ameninţări, ce veneau din partea puterii comuniste atee, abătute peste ţara noastră, era nevoie de o adevărată cruciadă de rugăciuni, de ocrotire şi încurajare în faţa noilor pericole.
Nu mult după aceea, plin de încredere şi credinţă, a procedat la memorabila consacrare a Eparhiei de Iaşi către inima neprihănită a Mariei, din ziua de 22 august 1948. Acest act curajos al Preasfinţitului Anton avea să impresioneze tot poporul creştin, invitat la încredere şi curaj, şi avea să-i fie încă un cap de acuzare, pentru rezistenţa în faţa pericolului, din partea conducerii comuniste impuse de către emisarii Moscovei.
Toate aceste iniţiative, luate imediat după instalarea sa ca episcop de Iaşi, demonstrează grija lui specială pentru poporul încredinţat spre păstorire, iar convingerea sa în ajutorul Maicii Domnului l-a însoţit mereu şi l-a întărit în munca sa apostolică, pe care a făcut-o cunoscută în vizitele canonice din parohii, cu ocazia administrării sacramentului Mirului, pregătindu-i pe credincioşi în lupta împotriva curentului periculos ce se abătea peste poporul nostru.
Nu citim oare în aceste apeluri şi iniţiative convingerea sa, dar şi anunţarea profetică a faptului că, urmând-o pe Maria, chivotul cel nou al Mântuitorului, toate valurile vor fi învinse şi astfel poporul, plin de credinţă, va putea merge înainte spre împărăţia veşnică?
Cunoscându-i zelul şi credinţa cu care a acceptat marea şi dificila misiune de a conduce turma încredinţată, în momente atât de grele, admirând tăria sufletului său şi hotărârea de a întări curajul tuturor fiilor şi fiicelor sale, mai ales al preoţilor, în împlinirea misiunii lor în mijlocul poporului din episcopia noastră, recunoaştem că exemplul său a rămas pentru toţi un adevărat suport şi aliment în apărarea moştenirii de care am beneficiat atât în timpul prigoanei, cât şi în timp de libertate.
Îi mulţumim Domnului pentru mărturia lui, pentru sângele pe care l-a vărsat pentru ca noi "să avem viaţă şi s-o avem din belşug" şi îi suntem recunoscători marelui nostru păstor că ne-a arătat drumul pe care putem învinge orice duşman şi orice piedică şi că ne-a încredinţat Mamei noastre cereşti, care ne-a luat sub mantia ei şi ne-a făcut să creştem în credinţă şi să ieşim victorioşi din lupta cu Cel Rău şi cu slujitorii săi.
Către toţi preoţii, persoanele consacrate şi toţi credincioşii Bisericii noastre locale
Apropiindu-ne de luna octombrie, pentru care episcopul Durcovici le cerea credincioşilor să recite zilnic sfântul Rozariu, să ne apropiem şi noi de Isus şi de iubirea sa euharistică, însoţiţi de Mama noastră cerească, ştiind că, tocmai în această lună, procesul canonic ce se desfăşoară la Roma în vederea beatificării sale ajunge la un moment decisiv: analiza din partea comisiei cardinalilor şi a episcopilor.
Cerem şi îndreptăm un apel spre întreaga dieceză, spre preoţi, persoane consacrate, seminarişti, tineri şi familii, ca în toate bisericile, rugăciunea Rozariului, recomandată de episcopul Durcovici în vremuri grele, să fie recitată zilnic, fie înainte de sfânta Liturghie, fie în cadrul devoţiunii mariane de seară, devoţiune care este bine să se încheie cu binecuvântarea euharistică, pentru ca astfel să desfăşurăm o campanie de rugăciuni, unindu-ne cu credincioşii din Arhidieceza de Bucureşti, cu cei din comunitatea Bad Deutsch-Altenburg (Austria) şi cu toţi credincioşii noştri, aflaţi în diferite părţi ale lumii, mai ales la Roma, pentru implorarea dobândirii prin mâinile Maicii Preacurate a mult aşteptatei beatificării a episcopului Anton Durcovici, din partea Sfântului Părinte papa Francisc.
Episcopul nostru Anton şi-a dat viaţa pentru credinţa noastră; noi suntem chemaţi să urmăm exemplul său, să apărăm darul credinţei şi al iubirii adevărate şi să nu încetăm a ne ruga pentru fericirea sufletului său nobil şi pentru marele favor al declarării sale ca fericit.
Credem că Preacurata Fecioară Maria, pe care atât de mult a iubit-o, care l-a asistat în clipele grele ale suferinţei şi care l-a făcut să fie curajos în mărturia sa apostolică, ne va asista şi pe noi în mărturisirea aceleiaşi credinţe pentru care el şi-a dat viaţa, asemenea lui Isus, marele preot şi păstor. Nădăjduim că ea va întinde peste noi mantia sa ocrotitoare şi ne va bucura cu un dar atât de mult aşteptat, de a-l avea în curând mijlocitor în ceruri pentru noi şi pentru tot poporul creştin din grădina ei binecuvântată, România şi Dieceza de Iaşi.
În fiecare seară vom încheia zilele lunii octombrie cu rugăciunea sfântului Bernard: "Adu-ţi aminte, o, preablândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. Însufleţit de o astfel de încredere, alerg la tine, o, Maică Fecioară a fecioarelor. La tine vin şi stau gemând înaintea ta ca un păcătos: Maica Cuvântului, nu dispreţui cuvintele mele, dar auzi-mă cu milă şi ascultă-mă. Amin".
Tuturor, alese mulţumiri, binecuvântare cerească şi îmbrăţişare frăţească şi părintească.
Iaşi, 15 septembrie 2013
Sfânta Fecioară Maria Îndurerată
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
