|
| Foto: Andreea Benchea |
Alături de pelerinii la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica, la Liturghia solemnă din 15 august 2025 a participat şi ES Giampiero Gloder, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, care a ţinut predica. Redăm textul omiliei.
Excelenţele Voastre, distinse autorităţi, dragi preoţi, diaconi, persoane consacrate, seminarişti, iubiţi credincioşi, veniţi într-un număr atât de mare pentru a-i spune Fecioarei Maria că ea are un loc special în inimile noastre.
Îmi face deosebită plăcere să celebrez împreună cu voi această Euharistie solemnă şi să vă transmit cu bucurie salutul afectuos al Sanctităţii Sale Papa Leon XIV, împreună cu binecuvântarea sa paternă, pe care o voi împărţi la sfârşitul celebrării, pentru ca ea să întărească iubirea voastră faţă de Isus şi faţă de Preasfânta Sa Mamă şi să fie o încurajare în viaţa voastră creştină.
În primul rând, aş vrea să spun că acest Sanctuar al Sfintei Fecioare de la Cacica este un semn vizibil de iubire pentru Maria. Imaginea preţioasă şi miraculoasă a Maicii Domnului pe care o venerăm aici, o copie a celei din Częstochowa, se afla într-o biserică mică, în condiţii defectuoase. Şi tocmai generozitatea strămoşilor voştri, împinşi de iubirea lor faţă de Maria, a făcut posibilă construirea acestei splendide bazilici, la începutul secolului trecut.
Dragi prieteni, să privim la Maria, să urmăm exemplul ei luminos de discipolă a lui Isus, să simţim privirea sa maternă îndreptată asupra noastră, să o iubim cu afecţiunea profundă cu care o iubim pe mama noastră. Maria nu încetează niciodată să ne înfăşoare în mantia sa, pentru a ne proteja, şi să-şi ţină aţintită privirea asupra fiecăruia dintre noi, pentru a ne dărui seninătate, forţă şi curaj.
Îmi vine în minte, aşadar, să vă adresez câteva întrebări la care aş dori să răspundeţi cu toţii împreună: Voi o iubiţi cu adevărat pe Sfânta Fecioară Maria? Vă rugaţi ei în fiecare zi? Îi cereţi ajutorul pentru a fi adevăraţi creştini, ucenici credincioşi ai Fiului său Isus? Aţi răspuns bine, dar este important ca "da"-urile voastre să fie întotdeauna reale şi concrete în viaţa voastră.
Să ne întoarcem, deci, la sărbătoarea solemnă pe care o celebrăm astăzi: Adormirea Maicii Domnului.
Maria, prima dintre creaturi, nu a cunoscut stricăciunea mormântului, ci trăieşte deja în gloria Paradisului, cu toată fiinţa sa, cu trupul şi sufletul.
În lumina lecturilor pe care le-am ascultat, vă propun trei gânduri, cu trei cuvinte referitoare la Maria: speranţă, credinţă şi iubire.
Primul cuvânt asupra căruia mă voi opri este speranţă. Maria este un semn luminos de speranţă.
Să încercăm să ne gândim pentru o clipă la câte lucruri sperăm noi în viaţa noastră.
Există speranţe cotidiene: sperăm să fie o zi bună, sperăm să fim sănătoşi, sperăm ca munca sau şcoala să meargă bine.
Există, apoi, speranţe care privesc viaţa noastră: sperăm să facem alegerea corectă pentru viitorul nostru, sperăm să găsim un loc de muncă care să ne placă şi să ne ofere un trai decent, sperăm ce este mai bun pentru copiii noştri sau pentru oamenii pe care îi iubim.
Sărbătoarea solemnă de astăzi ne aminteşte de ceea ce Papa Benedict al XVI-lea a denumit marea speranţă a creştinului, care este aceea a unui viitor ce nu se limitează la acest pământ, un viitor care nu se termină aici, ci care este veşnic. Este speranţa puternică şi solidă pe care o avem noi, creştinii, şi pe care adesea o uităm: cea a Cerului, cea a comuniunii depline şi definitive cu Dumnezeu, cea a vieţii veşnice.
Sărbătorirea Ridicării la cer a Sfintei Fecioare Maria ne ajută să ne amintim şi să reaprindem această mare şi puternică speranţă, pentru că o pune înaintea ochilor noştri pe Fecioara Maria, care trăieşte cu toată fiinţa ei, cu trupul şi sufletul, în deplină comuniune cu Dumnezeu Tatăl, cu Fiul său Isus şi cu Duhul Sfânt, cu Preasfânta Treime, în lăcaşul veşnic al Cerului.
În a doua lectură de astăzi, Sfântul Paul ne-a spus că "Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi... în el toţi vor fi readuşi la viaţă" (1Cor 15,20-22). Moartea este învinsă în Învierea lui Isus, iar Maria participă deja pe deplin la această victorie, la această glorie, la această bucurie veşnică, cu toată fiinţa sa.
Această mare speranţă a eternităţii ne ajută să mergem mereu cu încredere, chiar şi în dificultăţile vieţii noastre, siguri fiind că nu mergem spre nimic, ci spre un viitor luminos cu Dumnezeu.
Dar există un al doilea cuvânt pe care aş dori să-l subliniez: credinţă. Maria este înălţată la cer, cu siguranţă, printr-un dar al lui Dumnezeu, dar şi pentru că a avut credinţă în el, aşa cum ne spune Evanghelia de astăzi.
Am auzit cum Elisabeta, de îndată ce aude salutul Mariei, exclamă: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine?" (Lc 1,43). Şi, imediat după aceea, adaugă: "Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!" (Lc 1,45).
Această fericire, prima din Evanghelie, este adresată Mariei, deoarece, aşa cum afirmă Papa Leon, citând o frază a Sfântului Augustin, "este mai valoros pentru Maria să fi fost discipolă a lui Cristos decât să fi fost mama lui Cristos". Într-adevăr, "Maria a fost fericită, pentru că a ascultat cuvântul lui Dumnezeu şi l-a pus în practică" [Sermo 72/A, 7]" (Leon XIV, Omilie, 15 iulie 2025). Maria l-a conceput pe Isus mai întâi în credinţă şi apoi în pântecele său (cf. Sfântul Augustin, Sermo 215, 4), a crezut, a avut încredere deplină în Dumnezeu, chiar dacă nu înţelegea pe deplin planul lui Dumnezeu pentru ea. Maria este un model de credinţă pentru noi toţi. Ea s-a încrezut cu adevărat în Dumnezeu, în iubirea lui, în toate momentele vieţii sale, chiar şi în cele mai dificile: la Buna Vestire, în fuga în Egipt, în pierderea lui Isus în Templu, în contemplarea Fiului său pe cruce.
Dragi prieteni, credinţa este darul cel mai mare al lui Dumnezeu, iar angajamentul nostru este să o păstrăm, să o facem să crească, să o hrănim cu rugăciunea, cu participarea la viaţa Bisericii, cu citirea şi ascultarea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a-l cunoaşte tot mai mult pe Isus, pentru a-l lăsa să intre în viaţa noastră şi pentru a întări încrederea noastră în el, pentru a înfrunta mereu, cu seninătate, chiar şi încercările, dificultăţile şi problemele. Credinţa este o mare putere pentru fiecare dintre noi.
Cel de-al treilea cuvânt pe care doresc să îl subliniez este iubire. Tocmai datorită credinţei sale, datorită "da"-ului spus lui Dumnezeu, şi repetat de-a lungul întregii sale vieţi, Maria l-a născut pe Isus, a devenit locuinţa Fiului lui Dumnezeu printre oameni, noua Arcă a Alianţei.
În prima lectură am ascultat marea viziune a Apocalipsei: e înfăţişat templul lui Dumnezeu care, simbolic, este în Cer, apare Chivotul Legământului, semn al prezenţei sale, şi apare şi un semn mare care este Maria, această femeie îmbrăcată în soare, însărcinată, care dă naştere copilului de parte bărbătească pe care diavolul, simbolizat de un uriaş balaur roşu, încearcă să-l devoreze fără să reuşească.
Maria dă naştere Fiului lui Dumnezeu, ea este noua Arcă a Alianţei; Maria ni-l aduce pe Isus, dar nu îl păstrează pentru sine, ci ni-l dăruieşte nouă şi în aceasta înfăptuieşte cel mai mare act de caritate şi iubire, începând din momentul în care spune "da" Arhanghelului Gabriel la Buna Vestire, până în momentul dificil în care îşi reînnoieşte "da"-ul la picioarele crucii.
Maria ne învaţă, astfel, că cel mai mare gest de caritate pe care îl putem face este nu atât a da ceva material pentru a-i ajuta pe alţii, ori doar a face gesturi de solidaritate, ci, aşa cum spunea Papa Benedict, este de a-l aduce pe Dumnezeu oamenilor şi de a-i aduce pe oameni la Dumnezeu (cf. Omilie, 6 ianuarie 2012), de a transmite credinţa noastră şi de a-i ajuta pe alţii să-l întâlnească şi să-l cunoască pe Isus. Toate acestea manifestate în familie, în cartier, în ţara noastră, cu prietenii, uneori chiar fără a ne folosi de cuvinte, dar arătând prin comportamentul nostru, prin viaţa, prin bucuria noastră frumuseţea şi puterea de a crede, de a avea credinţă.
Speranţă, credinţă şi iubire. Papa Francisc, referindu-se la Evanghelia de astăzi şi la Magnificat-ul cu care Maria îşi exprimă bucuria de a se încrede în Dumnezeu, spunea: "Maria cântă speranţa şi reaprinde în noi speranţa. În ea vedem scopul călătoriei, ea este prima creatură care, cu toată fiinţa ei, cu trupul şi sufletul, trece victorioasă linia de sosire a Cerului. Ea ne arată că Cerul ne este la îndemână" (Angelus, 15 august 2022), prin urmare, şi noi putem ajunge în cer.
Dragi prieteni, să-i cerem Domnului să fim "pelerini ai speranţei", aşa cum ne invită Jubileul de anul acesta, martori ai marii speranţe care ne aşteaptă de a trăi veşnic cu Dumnezeu. Să-i cerem Domnului să trăim cu încredere, cu mare credinţă în el, toate momentele vieţii noastre, chiar şi cele întunecate, simţind prezenţa şi sprijinul său. Să-i cerem Domnului harul de a şti să transmitem credinţa noastră, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de Maria, tuturor acelora pe care îi întâlnim, pentru ca şi noi să fim purtători ai lui Cristos prin cuvântul nostru şi cu viaţa noastră.
Mijlocirea puternică a Maicii Domnului şi a Mamei noastre să ne ajute, să ne călăuzească şi să ne susţină în angajarea noastră.
Lăudat să fie Isus Cristos şi Maria!
15 august 2025
ÎPS Giampiero Gloder,
nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova
*
* * *
Cacica: Pelerinajul anual la Sanctuarul Maicii Domnului (14-15 august 2025)
