© Vatican Media
Papa Francisc: Angelus (8 decembrie 2023)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi sărbătoare frumoasă!

Astăzi, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, evanghelia ne prezintă scena Bunei-Vestiri (cf. Lc 1,26-38). Ea arată două atitudini ale Mariei care ajută să înţelegem cum a păstrat ea darul unic pe care l-a primit, cel al unei inimi total libere de păcat. Şi aceste două atitudini sunt uimirea faţă de lucrările lui Dumnezeu şi fidelitatea în lucrurile simple.

Să o vedem pe prima: uimirea. Îngerul îi spune Mariei: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!" (v. 28) şi evanghelistul Luca notează că Fecioara "s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta" (v. 29). Rămâne surprinsă, impresionată, tulburată: se uimeşte când aude că este numită "plină de har" - este umilă Sfânta Fecioară Maria -, adică plină de iubirea lui Dumnezeu. Este o atitudine nobilă: a şti să fim uimiţi în faţa darurilor Domnului, a nu le considera niciodată sigure, a aprecia valoarea lor, a ne bucura de încrederea şi de duioşia pe care ele le poartă cu sine. Şi este important a mărturisi această uimire şi în faţa celorlalţi, vorbind cu umilinţă despre darurile lui Dumnezeu, despre binele primit, şi nu numai despre problemele zilnice. A fi mai pozitivi. Putem să ne întrebăm: Eu ştiu să mă uimesc faţă de lucrările lui Dumnezeu? Mi se întâmplă vreodată să simt uimire şi s-o împărtăşesc cu cineva? Sau caut mereu lucrurile urâte, lucrurile triste?

Şi ajungem la a doua atitudine: fidelitatea în lucrurile simple. Evanghelia, înainte de Buna-Vestire, nu spune nimic despre Maria. Ne-o prezintă ca o tânără simplă, aparent egală cu atâtea altele care trăiau în satul său. O tânără care tocmai graţie simplităţii sale a păstrat curată acea Inimă Neprihănită cu care, prin harul lui Dumnezeu, a fost zămislită. Şi acest lucru este important, deoarece pentru a primi marile daruri ale lui Dumnezeu este decisiv să ştim să preţuim pe cele zilnice şi care apar mai puţin.

Tocmai cu fidelitatea zilnică în bine Sfânta Fecioară Maria a permis darului lui Dumnezeu să crească în ea; aşa s-a antrenat să răspundă Domnului, să-i spună "da" cu toată viaţa sa.

Aşadar, ne întrebăm: Eu cred că, în situaţiile de fiecare zi ca şi în drumul spiritual, importantă este fidelitatea faţă de Dumnezeu? Şi, dacă eu cred, găsesc timpul pentru a citi evanghelia, pentru a mă ruga, a participa la Euharistie şi a primi iertarea sacramentală, pentru a face vreun gest concret de slujire gratuită? Sunt acele mici alegeri de fiecare zi, alegeri decisive pentru a primi prezenţa Domnului.

Maria Neprihănita să ne ajute să ne uimim de darurile lui Dumnezeu şi să răspundem faţă de ele cu generozitatea fidelă de fiecare zi.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Salut cu afect romanii şi pelerinii care provin din Italia şi din diferite ţări, îndeosebi credincioşii din Novoli şi tinerii de la Mir din Cingoli.

În această sărbătoare a Neprihănitei, în parohiile italiene se reînnoieşte adeziunea la Acţiunea Catolică. Încurajez toţi colaboratorii, de la tineri la bătrâni, să fie pietre vii în Biserică şi bună plămadă în societate. Drum bun!

Binecuvântez din inimă credincioşii din Rocca di Papa şi flacăra cu care vor aprinde marea stea pe fortăreaţa din orăşelul lor frumos în cinstea Mariei Neprihănite.

Trimit salutul meu credincioşilor din Dieceza de Québec, în Canada, care o celebrează astăzi pe patroana lor, Neprihănita, şi inaugurează Jubileul celei de-a 350-a aniversări a diecezei. Québec a fost prima dieceză întemeiată în Canada. An jubiliar fericit şi Fecioara Maria să vă însoţească!

Şi acum, am bucuria de a anunţa că la 25 şi 26 mai vom celebra la Roma prima Zi Mondială a Copiilor. Iniţiativa, patronată de Dicasterul pentru Cultură şi Educaţiei, răspunde la întrebarea: Ce tip de lume dorim să transmitem copiilor care cresc? Asemenea lui Isus, să vrem să-i punem pe copii în centru şi să ne îngrijim de ei.

Astăzi după-amiază, voi merge mai întâi la "Santa Maria Maggiore" şi apoi în "Piazza di Spagna" pentru a mă ruga Sfintei Fecioare Maria. Cer tuturor, în special credincioşilor din Roma, să se unească spiritual cu mine în aceste gesturi de încredinţare Mamei noastre, rugându-se îndeosebi pentru pace, pacea în Ucraina, pacea în Palestina şi Israel şi în toate ţările lovite de războaie. Să cerem pace, ca inimile să se împăciuiască, să fie pace.

Şi urez tuturor sărbătoare frumoasă şi drum bun de Advent sub călăuzirea Fecioarei Maria. În mod special, salut tinerii Neprihănitei, astăzi este ziua voastră! Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗