Între numeroasele şi amănunţitele pregătiri care au avut loc în vederea vizitei Sfântului Părinte papa în Statele Unite ale Americii, cea mai frumoasă şi rodnică din punct de vedere spiritual a fost iniţiativa Arhidiecezei de Washington de a oferi credincioşilor ocazia de a face un legământ. Cei care ne-am luat acest legământ, am putut să facem unul dintre următoarele lucruri: să ne rugăm zilnic pentru papa, să contribuim la o operă de caritate ori să facem zilnic un sacrificiu pentru Sfântul Părinte şi vizita sa. Ca semne vizibile ale acestui legământ au fost înscrierea pe liste speciale şi purtarea unei brăţări din plastic, de culoare bleu, pe care erau inscripţionate cuvintele "Mergi cu Francisc" ("Walk with Francis").
Astfel, vizita papei a devenit un pelerinaj al nostru, iar pe drum am putut să creştem şi să ne reamintim, ori să învăţăm multe lucruri.
Când mergi cu papa, înveţi că, deşi stai la rând ore în şir doar ca să intri în perimetrul Universităţii Catolice din Washington unde s-a celebrat Liturghia, poţi face acest lucru cu răbdare, ba chiar cu o bucurie pe care o împărtăşeşti cu peste douăzeci de mii de credincioşi care aşteaptă la fel să intre în campusul universitar. Copii în vârstă de 5 ani, ori bătrâni aplecaţi de ani care vin în cărucior (toţi controlaţi foarte strict şi prietenos în acelaşi timp de Serviciul Secret al protecţiei preşedintelui SUA), peste 900 de preoţi, sute de episcopi şi doisprezece cardinali, aproape toţi aveau un aer că ceva supranatural se va întâmpla. Iar când papa apare zâmbind sau în papa-mobil, strigăte de bucurie umplu piepturile şi lacrimi de emoţie curg pe obraji.
Când mergi cu papa şi concelebrezi sfânta Liturghie cu el, ai sentimentul că sfinţii invocaţi în Litania Tuturor Sfinţilor din ritualul de declarare a unui sfânt (Junipero Serra, în special) sunt contemporani cu tine. Ei sunt prezenţi în acel moment să ne vegheze şi să ne spună că sfinţenia este posibilă. Când eşti alături de papa în acele momente, ai senzaţia că sfinţenia este tangibilă.
Când mergi cu papa, prin intermediul televiziunii în Congresul (Parlamentul) American, ori la sediul ONU, înţelegi mai bine că ceea ce vrei să îţi facă alţii, trebuie să le faci şi tu lor - pentru că ceea ce doreşti familiei tale, trebuie să doreşti şi altor familii şi în special copiilor -, înveţi că toţi copiii lumii devin copiii noştri, printr-o transformare ciudată, ori mistică, iar problemele refugiaţilor sunt, de fapt, şi problemele noastre. Conştiinţa adormită ţi se trezeşte şi redescoperi că oamenii nu sunt niciodată numere în statistici, ci persoane care au nevoie de ajutor şi în acest sens e nevoie de paşi concreţi.
Când mergi cu papa la întâlnirea Mondială a Familiilor la Philadelphia, rămâi o secundă pe gânduri şi te întrebi: "În familiile noastre se ţipă?" sau se vorbeşte frumos? Dacă mergi cu papa la New York, redescoperi că pe Isus îl întâlneşti în inima celor mai aglomerate oraşe, deoarece Isus este prezent oriunde există un gest de susţinere, de încurajare sau speranţă. La Philadelphia crucea din amvon este cea adusă de misionarii catolici şi folosită la prima Liturghie în limba engleză pe pământ american.
Când mergi cu papa, te minunezi că sunt oameni care se îmbracă într-un balon imens de plastic, pentru că acest papă le reaminteşte că există cineva mai mare decât ei.
Când îl admiri pe papa, te urci pe un pod să-l vezi doar în treacăt din maşina lui mică, iar apoi declari: "Acesta este papa nostru pentru că el e interesat de oameni, de noi şi de cei nevoiaşi". Iar de îţi spune reporterul: "Scuză-mă că te întreb, eşti catolic?" răspunzi cu seninătate: "A, nu, sunt episcopalian, dar acest papă este «papa meu, papa nostru»". Şi eşti bucuros că ai văzut pentru zece secunde pe "un om mare, într-o maşină mică". Iar un tată explica fiicei de vreo 10 ani, de ce acest lucru este important, într-o lume în care cei puternici călătoresc numai în limuzine de lux.
Când mergi cu papa, până şi evanghelia din prima zi de după plecarea sa, îţi reaminteşte de episodul în care ucenicii se întrebau cine este cel mai mare dintre ei, iar Isus le spune că cel mai mare este cel ce se face mic asemenea unui copil şi cel ce slujeşte. Aşa a făcut papa în aceste zile. Iar acest mesaj până şi necredincioşii îl înţeleg. De fapt, însuşi papa le cerea, dacă nu cred, să îi dorească măcar numai gânduri de bine. Dar mărturia despre evanghelie, nu se dă niciodată de pe o poziţie de autoritate, fie ea chiar cea a papei, ci numai prin faptele proprii - o lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim continuu ca Biserica şi ca păstori în Biserică.
Când mergi cu papa, s-ar putea să fii întrebat: "Cât de aproape ai fost de papa?" S-ar dori un răspuns în metri, ori în iarzi, ori picioare (feet), dacă eşti în SUA. Totuşi, răspunsul corect nu poate fi dat în metri. Aproape de papa eşti cu mintea şi cu inima. Distanţa de la tine la papa se măsoară de la inima ta, la inima lui.
Pr. Lucian Păuleţ
(Washington D.C.)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 septembrie: Washington, D.C. (SUA): Când mergi cu papa
